Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a sfinţit miercuri piatra de temelie pentru viitoarea biserică din oraşul prahovean Buşteni, informează Ziarul Lumina.
Biserica va fi construită in cartierul Zamora, situat in vecinătatea Palatului Cantacuzino.
Lăcaşul de cult va avea hramul „Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir” şi va face parte dintr-un complex arhitectonic cu deschidere către Valea Prahovei, beneficiind de un subsol cu două niveluri in care vor fi amenajate săli pentru activităţile parohiei, precum şi un turn clopotniţă.
In cuvantul rostit, ierarhul a vorbit despre importanţa lăcaşurilor de cult.
„Această nouă biserică este o necesitate, mai ales in aceste vremuri atat de dificile. Acolo unde există biserică, și acest lucru se constată pretutindeni, oamenii sunt mai evlavioși, frica și respectul față de Dumnezeu și de Legea Lui sunt mai puternice și, ca urmare, societatea este mai sigură, mai pașnică, mai stabilă și viața noastră este mai bună”.
„In prezent, biserica este o necesitate mai ales pentru tineri, pentru că, așa cum vedeți permanent, pentru sufletele tinerilor și ale copiilor se duce o luptă extraordinară, dorindu-se indepărtarea lor de Biserică, inrobirea lor prin diverse patimi, dar și izolarea lor intr-o legătură nefirească doar cu tehnologia și nu cu familia, cu prietenii, cu semenii”.
„Or, biserica este un loc al comuniunii, locul in care ne intalnim cu Dumnezeu, dar ne și intalnim laolaltă. Ne amintim, ne imbrățișăm, ne salutăm, schimbăm ganduri și idei și, in acest fel, cultivăm ceea ce este cel mai firesc lucru in viața noastră – comuniunea, pentru că noi am fost creați de Dumnezeu după chipul Său”, a afirmat Preasfinția Sa.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 241
Id: 77497
Data: Dec 10, 2022
Imagine:
Caravana „Dar de Crăciun” a pornit miercuri spre copiii din satele Eparhiei Hușilor. Acțiunea va fi derulată pe o perioadă de două săptămani.
Familiile cu o situație financiară dificilă și care .....
Data: Dec 10, 2022
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a inmanat unui ierarh sirian Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, distincția Anului omagial 2022 in Patriarhia Romană.
Ceremonia restransă a avut loc marți la .....
Data: Dec 10, 2022
„Contextul lumii secularizare de astăzi lovește in mod agresiv in dragostea autentică, o denaturează și o schimonosește. Chipul lui Dumnezeu, dragostea cea adevărată, este inlocuit cu alte chipuri inșelătoare, care ne fură .....
Data: Dec 10, 2022
Niște monahi care tăiau tufișurile in pădurea unei mănăstiri athonite au descoperit la inceputul lunii ceea ce ar putea fi primul loc de sihăstrie in Sf. Munte al Sfantului Paisie de la Neamț (Velicicovschi).
Serghei .....
Data: Dec 11, 2022
Sambătă se implinesc 74 de ani de cand Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Pentru a marca data adoptării ei, ONU a instituit Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Eleanor .....
Data: Dec 11, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Lumina cunostintei - 28 04 2017 - Necesitatea lecturii - Eseist Luigi Bambulea
Lumina cunostintei - 09 09 2016 - Maestru si Discipol - Eseist Luigi Bambulea
Lumina cunostintei - 24 11 2017 - Targul Gaudeamus - Attila Vizauer
Lumina cunostintei - 29 09 2017 - Bunatatea uneste oamenii - Scriitoarea Ana Barton (2)
Lumina cunostintei - 20 10 2017 - Poezia si poetii inchisorilor comuniste - Christian Craciun
Lumina cunostintei - 05 05 2017 - Nicolae Steinhardt si paradoxurile libertatii - George Ardeleanu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).