Biserica Ortodoxa a fixat patru posturi mari in anul liturgic. Unul dintre ele este cel care precede praznicul Maicii Domnului, de la 15 august. Sfintii Parinti aseamana perioada speciala a postului cu intinderea unui pustiu arid plin de privatiuni si incercari, unde caldurile toride si apasatoare sleiesc puterile pelerinilor si trecatorilor.Luna august este una dintre cele mai caniculare luni ale anului astronomic. De aceea, paralelismul intre post si pustiul incandescent il putem face in aceasta luna, in care avem si caldura torida, dar si post.Deci, pustiul este un loc unde se petrec situatii extreme. Este locul vidului, care ne aduce aminte de vidul original al creatiei. Pustiul ne aminteste de impietrirea inimilor noastre. Pustiul poate fi vazut si ca absenta lui Dumnezeu, sau locul unde Dumnezeu pare inaccesibil. Insa, paradoxal, pustiul este, totodata, si locul in care credinta si nadejdea se amplifica nesperat de mult, pentru ca in pustiu ai mai multa nevoie de Dumnezeu, singurul izbavitor din situatii imposibile. In conditia in care credinta pelerinului ce strabate pustiul nu se stinge, ci se inflameaza (amplifica) asa cum se inflameaza piatra si nisipul, atunci Dumnezeu apare si realizeaza pentru el imposibilul: mana coboara din cerul incandescent, apa tasneste din roca cea seaca si pamantul in care curge miere si lapte se profileaza la orizont.Prin urmare, pustiul poate fi locul absentei si prezentei divinului, locul interventiei suverane si gratuite a inaccesibilului sau simbolul mortii si invierii. In Israel, oarecand, de fiecare data cand poporul uita de Dumnezeu, sufletele intransigente ascultau chemarea desertului, adica Dumnezeul pustiului. Din gura profetului Osea aflam ca Mirele divin atragea in pustiu mireasa iubirii pentru a o hrani din mancarea nemuririi (cf. Osea 13, 5-6). Ilie, de asemenea, s-a refugiat in pustiu, unde-si cerea moartea. Insa, acolo, Dumnezeu ascultandu-i deznadejdea, il reconforteaza trimitandu-i briza lejera, nu pentru a-l separa total de oameni, ci pentru a-i readuce capacitatea profetica sa poata infrunta idolatria lui Ahab.La randul Sau, Iisus este dus de Duhul in pustia Quarantania, unde posteste patruzeci de zile, ca, oarecand, Moise pe inaltimile Sinaiului. El era painea care S-a pogorat din cer la plinirea vremii, adica, acea mana de odinioara cu care s-a hranit poporul in pustie?! Dar, acum, El ne aminteste pentru totdeauna ca, in pustie fiind, nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Este apelul pe care ni-l face noua de a reduce necesitatile trupului pentru ca sa triumfe dorinta divinului in noi. Iisus reaminteste, atunci cand refuza sa se arunce de pe aripa Templului, ca din libertatea dragostei se naste credinta, si nu din fascinatia minunilor. Iar atunci cand diavolul Ii ofera toate imparatiile lumii, ne face cunoscut ca adevarata putere o dobandim atunci cand ne punem in serviciul aproapelui, adica a persoanei in comuniune cu alte persoane. La sfarsit au venit ingerii si-I slujeau.Pustia Quarantaniei, isihia monahului, valea plangerii crestinului, reprezinta moartea si invierea, viata vesnica, Pastele continuu.Biserica, din care facem parte, la randul sau, cunoaste ultimul Exod catre pamantul fagaduintei, in care Dumnezeu va fi totul intru toate si unde El va sterge orice lacrimi din ochii nostri. Dincolo, pustia arata de crestini de-a lungul istoriei, fertilizata prin lacrimile sfintilor si sangele martirilor, va inflori in toata splendoarea ei definitiva. Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei RomanuluiSursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 983

Id: 2110

Data: Aug 3, 2009

Imagine: