Singura aşezare monahală din Iaşi închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a îmbrăcat straie de sărbătoare. Aflată în cartierul ieşean Frumoasa, mănăstirea a devenit loc de pelerinaj pentru ieşenii care au dorit să-i cinstească prin rugăciune pe Sfinţii Arhangheli. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune. Ei au sărutat raclele în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, iar apoi au lăsat darul lor la sfântul altar.
La acest moment de bucurie au asistat stareţe de la mai multe mănăstiri din Iaşi. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părinţi stareţi, egumeni şi duhovnici din Eparhia Iaşilor. Arhimandritul Nichifor Horia a vorbit în cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej despre importanţa cinstirii sfântului al cărui nume îl poartă fiecare în parte. "În această zi (n.r. ieri), suntem oaspeţi ai praznicului dumnezeiesc, întrucât Mănăstirea Frumoasa este pusă sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. În ziua prăznuirii unui sfânt, puterea lui se revarsă cu prisosinţă asupra celor ce-l cinstec pe el. Sfinţii Arhangheli vestesc oamenilor voia lui Dumnezeu. Ne rugăm lui Dumnezeu să întărească pe maicile care slujesc la această mănăstire şi pe noi toţi. Să luăm aminte la voia lui Dumnezeu. Voia Celui Preaînalt înseamnă viaţă, bucurie, sens şi ieşirea din orice chin pe care îl purtăm în această viaţă. Precum îngerii slujesc celorlalţi, şi monahul este chemat să slujească celorlalţi în rugăciune", a spus exarhul administrativ al Eparhiei Iaşilor.
Protos. Macarie Enache, duhovnicul Mănăstirea Frumoasa, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei pentru că l-a delegat pe arhim. Nichifor Horia să slujească Sfânta Liturghie. Gândul de recunoştinţă al duhovnicului Mănăstirii Frumoasa s-a îndreptat apoi spre părinţii stareţi, maicile stareţe şi credincioşii care s-au rugat împreună. Sfânta Liturghie a fost urmată de Parastasul pentru cei adormiţi. Pelerinii au primit la final pachete cu alimente din partea obştii Mănăstirii Frumoasa. Biserica Mănăstirii Frumoasa a fost construită după modelul bisericilor din Ucraina, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ca stil, această nouă biserică aparţine clasicismului. Este monumentală ca proporţii, planul ei asemânându-se cu cel al Biserici „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 583
Id: 35393
Data: Nov 9, 2013
Imagine:
În Duminica a 25-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în parohia Ruseni 1, Protopopiatul Roznov, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei .....
Data: Nov 9, 2013
Înainte de debutul propriu-zis al conferinţei, în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi s-a citit acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. În deschiderea cuvântului său, .....
Data: Nov 9, 2013
A aparut, de curând, un nou numar al revistei de studii teologice ”Ortodoxia” a Patriarhiei Române. Acest al treilea numar din 2013 cuprinde materiale cu subiecte .....
Data: Nov 10, 2013
La 8 noiembrie 2013, în ziua când Biserica Ortodoxa Româna a sarbatorit Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, denumiti în popor si .....
Data: Nov 10, 2013
În seara zilei de vineri, 8 noiembrie 2013, la parohia ieseana ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Nectarie de Eghina, s-a desfasurat slujba Vecerniei unita cu Litia, dupa .....
Data: Nov 10, 2013
Cu ocazia hramului Parohiei Corbasca, în ziua sarbatorii Sf. Mihail si Gavriil, PS Ioachim Bacauanul a sfințit așezamântul social-filantropic „Sf. Împarați .....
Data: Nov 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).