Raclele cu moaștele Sfintei Parascheva și cele ale Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost scoase vineri dimineață în curtea Catedralei din Iași și așezate spre închinare.
Scoaterea moaștelor a fost precedată de slujba acatistului, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Sfintele moaște au fost apoi purtate pe umeri de clericii catedralei și depuse în baldachinul împodobit din fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe”.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat măsurile protecție sanitară instituite pe perioada pelerinajului de la Sf. Parascheva:
- culoar unic de acces la sfintele moaște;
- rând de o persoană, cu distanțare;
- culoar separat de ieșire a pelerinilor care s-au închinat;
- pelerinii vor purta mască de protecție, iar cei care nu au vor primi gratuit de la voluntari;
- pe traseul pelerinilor au fost instalate dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini;
- credincioșii nu se pot opri să stea în catedrală: slujbele se desfășoară în aer liber, într-o zonă special amenajată;
- în curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua măsuri pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.
Sfânta Liturghie de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi oficiată joi, începând de la ora 09:30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru un număr limitat de participanți, cu scopul păstrări distanțării sociale. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în zonă.
Anul acesta, în 13 iunie, s-au împlinit 380 de ani de când Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a adus la Iași moaștele Sfintei Parascheva.
Galeria foto: aici.
Foto credit: Doxologia.ro / Silviu Cluci
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 238
Id: 75003
Data: Oct 8, 2021
Imagine:
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a oficiat joi o slujbă de pomenire pentru renumitul cobzar Barbu Lăutaru. Parastasul a fost oficiat la Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Iași, unde este înmormântat rapsodul popular.
Slujba a fost urmată de un .....
Data: Oct 8, 2021
Prima dintre cele șapte locuințe sociale din cadrul Proiectului „Casa Bucuriei”, dezvoltat de Protopopiatul Onești, a fost inaugurată joi, 7 octombrie. Casa a fost binecuvântată și dată în primire unei familii aflată într-o situaţie materială delicată.
„Casa .....
Data: Oct 8, 2021
Baldachinul în care au fost așezate spre închinare moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost împodobit și în acest a cu o cantitate uriașă de flori de .....
Data: Oct 8, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe la plecarea din această viaţă a Preasfinţitului Părinte Vasile, fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului:
Vineri, 08 octombrie .....
Data: Oct 8, 2021
Preasfințitul Părinte Vasile, fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a trecut la cele veşnice la vârsta de 72 de ani în ziua de vineri.
Înmormântarea va avea loc luni, 11 octombrie 2021. Programul funerariilor de la Catedrala .....
Data: Oct 8, 2021
Purtătorul de cuvântul al Patriarhiei Române, domnul Vasile Bănescu, a reacţionat la articolul publicat de Recorder, sub titlul „Catedrala prăduirii neamului”.
Catedrala Naţională este „ridicată în memoria celor mai frumoși oameni din istoria poporului .....
Data: Oct 8, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).