Cel mai recent Raport Național privind Situația Drogurilor in Romania arată că in 2020 s-a dublat comportamentul de consum frecvent față de anul 2018.
S-au inregistrat creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum, insă cea mai importantă este in cazul consumului din ultima lună: chiar dacă 3,9% din respondenți pare puțin, este mai mult decat dublu față de cifrele din 2018 (1,8%).
Aceasta inseamnă că s-a dublat numărul consumatorilor frecvenți: consumul de droguri nu mai este un experiment făcut o dată sau de două ori in viață, ci devine un comportament repetat.
Raportul mai arată că mai mult de unul din zece romani (10,7%) cu varsta cuprinsă intre 15 și 64 ani a consumat cel puțin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții.
Alte statistici
56% dintre toți consumatorii de droguri care au avut nevoie de tratament in 2020 au fost consumatorii de canabis (56%), iar fenomenul este in creștere, reprezentand 70% din cazurile noi de cereri de tratament.
„Este pentru al șaselea an consecutiv cand se solicită preponderent asistență pentru probleme de sănătate cauzate de consumul unui alt drog decat heroina”, se arată in raport.
Cei mai mulți pacienți ajunși in situații de urgență medicală din cauza consumului de droguri sunt tineri de sex masculin (aproximativ 80%).
Tinerii și drogurile
Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri in Romania, atat de populația generală (locul 2 in top după noile substanțe psihoactive), cat și de populația școlară, unde se plasează pe locul 1 in ordinea preferințelor.
8,7% dintre adolescenții de 16 ani au consumat canabis cel puțin o dată in viață, 7,2% au consumat in ultimul an, iar 3,3% dintre ei au consumat și in ultima lună, arată raportul.
Peste două treimi dintre participanții la studiu (68,6%) au inceput să consume la varsta adolescenței (sub 19 ani), iar cea mai mică varstă de debut declarată a fost 14 ani.
In opinia elevilor chestionați, canabisul este ușor de procurat, situandu-se pe locul intai in ceea ce privește disponibilitatea percepută pe piața drogurilor.
Pentru tineri
- La fel cum țigările și alcool pregătesc terenul pentru alte dependențe, drogurile așa-zis „ușoare” pregătesc calea către cele de risc. Despre canabis se spune că este un „drog ușor”. In realitate, acesta și alte substanțe similare sunt „droguri de trecere”, in sensul că deschid drumul către drogurile de risc – cocaina, heroina și altele – care dau dependență și distrug vieți.
- Studiile arată că tinerii cu varste intre 12 și 17 ani care folosesc droguri ușoare sunt de 266 de ori mai inclinați să folosească droguri de mare risc decat cei care nu au incercat niciodată drogurile ușoare. De aceea, ar fi bine să nu existe nici măcar „prima/singura dată”. In cazul heroinei, acea „primă dată” coincide cu instalarea imediată a dependenței.
- Conform mărturiei șefului unei clinici de toxicologie din Romania, un adolescent a avut nevoie de șase luni de tratament psihiatric pentru a contracara efectele consumului ocazional de amfetamine intr-un weekend pe litoral.
- Consumatorii adolescenți vor dezvolta tulburări de comportament care nu mai pot fi remediate și care ii vor transforma, la varsta adultă, in pacienți psihiatrici, avertizează medicii.
- Aceste substanțe afectează și dezvoltarea normală a creierului, care continuă pe tot parcursul adolescenței și al primei tinereți. Studiile arată că cei care consumă droguri in adolescență nu iși dezvoltă suficient capacitatea intelectuală, creierul ajungand să funcționeze defectuos.
Pentru părinți: ce pot face
- Informarea tinerilor cu privire la efectele drogurilor: Majoritatea adolescenților care consumă droguri nu cunosc consecințele reale ale acestui act;
- Educarea adolescenților pentru a rezista presiunii anturajului;
- Petrecerea de timp in familie și comunicare reală cu adolescentul;
- Atenție la anturaj și la evenimentele la care tinerii merg impreună (concerte, petreceri);
Programul SAFE SPACE
Pentru părinții de adolescenți care consumă droguri, Agenția Națională Antidrog (ANA), in parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, a dezvoltat programul „SAFE SPACE”.
Aproximativ 30 de adolescenți, cu varste cuprinse intre 12 și 18 ani, care au dezvoltat o dependență de substanțe psihoactive, au beneficiat, anul trecut, de sprijinul psihologilor ANA.
Părinții au primit și ei servicii de consiliere psihologică – fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea autorităților (direcțiile de asistență socială și protecția copilului, secții de psihiatrie sau spitale pentru copii, alți furnizori publici).
Psihologii Agenției au desfășurat anul trecut aproximativ 200 de ședințe de consiliere psihologică și socială pentru minori, la solicitarea unităților de invățămant.
Programul „SAFE SPACE” poate fi accesat de cetățenii care doresc asistență specializată gratuită și confidențială, apeland numărul de telefon 0752.79.16.47 sau Telefonul Copilului�116111.
Foto credit: Agenția Național Antidrog
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 236
Id: 77836
Data: Feb 15, 2023
Imagine:
Episcopul Ignatie a slujit in Duminica intoarcerii Fiului risipitor la biserica Parohiei Vutcani I din Protopopiatul Huși.
In predică, ierarhul a vorbit despre pocăinţă, iertare şi iubirea lui Dumnezeu.
.....Data: Feb 15, 2023
Consiliul Județean Dolj organizează in perioada 13-19 februarie o serie de evenimente dedicate sculptorului Constantin Brancuși la 147 de ani de la nașterea sa. Activitățile se vor incheia de Ziua Națională Brancuși cu un simpozion .....
Data: Feb 15, 2023
Biblioteca Metropolitană București (BMB) deschide joi o expoziție ce cuprinde lucrări de pictură și grafică realizate de copii ucrainieni și romani, incluși intr-un program de terapie prin artă.
Expoziția, .....
Data: Feb 15, 2023
Voluntarii ASCOR Iași vor organiza „O seară romanească”, duminică, 19 februarie.
Evenimentul va avea loc la Centrul de evenimente AGORA din Iași, incepand cu ora 18:00.
Invitați ai manifestării culturale vor fi .....
Data: Feb 15, 2023
Membrii Asociației „Oastea Domnului” l-au pomenit sambătă pe Preotul Iosif Trifa, intemeietorul asociației, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Asociația s-a reunit pentru Adunarea Națională anuală.
La slujba .....
Data: Feb 15, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).