„Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD”, a declarat miercuri Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis miercuri sancţionarea companiei Google România cu 10.000 de lei după ce, la începutul lunii mai 2020, numele Catedralei Mântuirii Neamului de pe Aplicaţia Google Maps instalată în terminalele cu Android, a fost schimbat în „Catedrala Prostirii Neamului”.
În numele Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a mulţumit „tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii şi, punctual, la adresa Catedralei Naţionale”.
El a mai subliniat că „sesizarea vulnerabilităţilor unor importante sisteme informaţionale, oricui ar aparţine acestea, precum şi sancţionarea pasivităţii faţă de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică”.
Mai mult decât atât, Vasile Bănescu a precizat că „asemenea vulnerabilităţi informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituţii”, acestea fiind „total inacceptabile”, iar remedierea lor fiind „o datorie”.
Colegiul director al CNCD a transmis miercuri că „Decizia Google București de a nu lua nicio măsură și de a nu informa Google Ireland Limited cu privire la schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în Catedrala Prostirii Neamului pe aplicația Google Maps reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 188
Id: 70481
Data: Jun 18, 2020
Imagine:
În Duminica Tuturor Sfinților, Mitropolitul Petru al Basarabiei a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău.
Ierarhul a arătat în predica sa care este
Data: Jun 18, 2020
Pro Vita Iași dorește să adauge în anul școlar următor un număr de 10 elevi la programul de burse dedicat susținerii la studii a tinerilor din familii numeroase.
Pentru acest lucru, departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor a realizat o campanie prin care îi .....
Data: Jun 18, 2020
Taberele de la Mănăstirea Oașa sunt renumite printre tinerii ortodocși, nu numai din țară, ci din toată lumea. Cinci mii de tineri sunt primiți anual la mănăstire, iar starețul spune că secretul este dragostea.
„Cred că secretul nostru este dragostea. La .....
Data: Jun 18, 2020
Mănăstirile Căldărușani și Sitaru, împreună cu Protoieria Ilfov Nord, organizează sâmbătă un pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Grigorie Dascălul şi Artemie, precum și cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Căldărușani.
Procesiunea intitulată .....
Data: Jun 18, 2020
Agenția Basilica Travel a Patriarhiei Române anunță reluarea pelerinajelor în Grecia.
„După o lungă așteptare, primul pelerinaj pe tărâmul Eladei se va desfășura în perioada 26 iunie – 05 iulie 2020”, a declarat Ecaterina Vârgolici, Directorul promovare Basilica .....
Data: Jun 18, 2020
Biserica „Sfânta Treime” Ghencea din Sectorul 5 al Capitalei organizează duminică, 21 iunie 2020, Festivalul Costumului Tradiţional Românesc „Simt şi mă îmbrac româneşte”.
Tema acestui an se intitulează „Tradiţiile: puntea între generaţii”.
.....Data: Jun 19, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).