În cadrul unui moment festiv desfasurat la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel i-a premiat pe toti cei care au contribuit la aparitia primului volum al trilogiei Monahismul ortodox românesc. Istorie, contributii si repertorizare. Academicienii, istoricii, cercetatorii si cadrele didactice de la facultatile de teologie din tara care au colaborat pentru aparitia lucrarii intitulate Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi pâna în prezent au primit din partea Preafericirii Sale Diploma omagiala si Medalia comemorativa „Sfintii Martiri Brâncoveni”. Patriarhul României a amintit cu acest prilej cum a luat fiinta proiectul.„În ziua de 1 septembrie 2009, la Resedinta Patriarhala din Bucuresti, o comisie formata din istorici bisericesti si istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a facut-o privind posibilitatea elaborarii unei monografii consacrate monahismului ortodox românesc. S-au stabilit atunci temele mari care urmau sa fie tratate, precum si numele celor care urmau sa le redacteze. S-a propus ca lucrarea sa apara în trei volume distincte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dupa patru ani de munca intensa a celor implicati proiectul nostru a devenit realitate prin aparitia primului volum al acestei trilogii monografice a monahismului românesc. Pe aceasta cale multumim tuturor ierarhilor si profesorilor de teologie ai Patriarhiei Române, membrilor si cercetatorilor Academiei Române, celor doi coordonatori generali, Preacucernicului Parinte Profesor Mircea Pacurariu si domnului profesor Nicolae Edroiu, tuturor membrilor comisiei mixte care au lucrat cu multa râvna la împlinirea acestui proiect editorial. Nadajduim ca si la urmatoarele doua volume sa ne bucuram de aceeasi contributie importanta din partea autorilor”, a explicat Patriarhul României.Volumul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi pâna în prezent a fost lansat la începutul lunii aprilie.„Volumul a fost lansat deja la Academia Româna, dar aceasta întrunire este mai mult un moment de recunostinta, de multumire adus autorilor, coautorilor si ne bucuram ca s-a nimerit ca unii dintre autorii contributiilor din acest volum sa fie prezenti la Simpozionul national consacrat Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu care a fost ctitor de biserici si manastiri si în acelasi timp ctitor de arta crestina româneasca, o sinteza între ceea ce e mai relevant în arta în Rasarit si Apus”, a mai spus Întâistatatorul Bisericii Ortodoxe Române.Primul volum al lucrarii cuprinde studii de specialitate realizate de 26 de autori contemporani, profesori de teologie, monahi, istorici si cercetatori. Prezent la eveniment, Pr. Acad. Mircea Pacurariu i-a prezentat pe toti cei care au contribuit la aparitia lucrarii, multumind, în acelasi timp, Patriarhului României pentru sprijinul acordat.Volumul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi pâna în prezent a fost publicat la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 612
Id: 40886
Data: May 24, 2014
Imagine:

Data: May 24, 2014

Data: May 24, 2014

Data: May 24, 2014

Data: May 24, 2014

Data: May 24, 2014

Data: May 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).