Resfintire de biserica in Protopopiatul Vaslui

Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a filiei Albeşti, parohia Hârşova, a fost ridicată începând cu anul 1940, fiind sfinţită în anul 1950 de episcopul Ciopron al Romanului. În anii ce au urmat, sfântul lăcaş a fost reparat de mai multe ori, astfel încât a fost nevoie de o reabilitare capitală. "S-a restaurat pictura, s-a ridicat o nouă clopotniţă, s-a înlocuit sfânta masă şi s-au realizat lucrări la acoperiş, prin implicarea părintelui paroh Ionel Stoian. De asemenea, a fost ridicată o casă socială pentru pomenirea celor adormiţi", a spus pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui. Toate aceste realizări şi înnoiri au fost încununate prin slujba de sfinţire oficiată de Preasfinţitul Corneliu, în prezenţa a sute de credincioşi. "Deşi posibilităţile materiale ale enoriaşilor sunt limitate, oamenii s-au îngrijit de casa lui Dumnezeu pentru a arăta cât mai frumos", a adăugat pr. protopop Vasile Pârcălabu. PS Corneliu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a îndemnat pe cei prezenţi să păstreze credinţa neamului. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a sfătuit pe credincioşi să nu-şi vândă pământul pentru că este moştenire de la moşi şi strămoşi.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 561

Id: 31824

Data: Jun 17, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).