Preasfințitul Parinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a fost prezent in mijlocul credincioșilor din parohia Stelnica, duminica 6 mai 2012, pentru sfințirea lucrarilor exterioare ale bisericii, resfintirea lacasului de cult și sfințirea clopotniței. Pentru activitate misionara și administrativa deosebita Preasfințitul Parinte Episcop Vincențiu a hirotesit sachelar pe preacucernicul parinte paroh Marius Stanchi.La momentul predicii Preasfinția Sa a explicat credincioșilor prezenți ințelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice, indemnand credincioșii sa fie participanți activi la viața liturgica și sociala a bisericii; de cate ori vom auzi clopotul și vom vedea Sfanta Biserica, sa știm ca aceasta este lacul Vitezda și ca aici este preotul care, in numele lui Hristos, e chemat sa slujeasca, sa ajute, sa vindece singuratatea, sa ne cheme la comuniune, preotul care in numele lui Iisus Hristos cel inviat ne invața sa fim oameni unii pentru alții. Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei care au contribuit la aceasta frumoasa lucrare de restaurare a bisericii din Stelnica.Dupa Sfanta și Dumnezeiasca Liturghie s-a savarșit slujba de parastas pentru ctitorii bisericii, care au trecut la cele veșnice. A urmat slujba de sfințire a clopotniței. Preasfinția Sa a vizitat și biserica parohiala Adormirea Maicii Domnului din Fetești, lacaș ce urmeaza a fi sfințit.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 514
Id: 21783
Data: May 9, 2012
Imagine:
In Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa Sfantul Andrei Şaguna din Sibiu, a avut loc premierea castigatorilor de la Concursul national de mini-proiecte de educatie social-filantropica Copilul invata iubirea lui Hristos , la nivelul Arhiepiscopiei Sibiului. La concursul initiat de Sectorul .....
Data: May 9, 2012
Pavilionul Expozitional Constanta gazduieste, zilele acestea, Targul Ofertelor Educationale , eveniment aflat la cea de-a doua editie. Alaturi de celelalte unitati de invatamant liceal si profesional din judet, se afla si Seminarul Teologic Liceal Ortodox Dionisie Exiguul din Constanta. .....
Data: May 9, 2012
Credinciosii ortodocsi romani care locuiesc in orasul Wiener Neustadt din Austria au avut bucuria de a avea in mijlocul lor in ziua de duminica, 6 mai, un grup de 45 de bucovineni. Acestia au venit insotiti de primarul localitatii Ciocanesti, D-l Gheorghe Tomoioaga si de parintele lor .....
Data: May 9, 2012
Studentii si cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu au participat luni, 7 mai 2012, in Aula Academiei Andreiene, la conferinta profesorului francez Marc Chesnel, cadru didactic al Academiei de Litere, Ştiinte si Arte din La Rochelle. Expunerea academicianului din .....
Data: May 9, 2012
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Ionel Roată, vicar .....
Data: May 9, 2012
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi duminică, 13 mai, Biserica cu hramurile „Sfântul Ilie“ şi „Sfântul Nicolae“ din parohia Mastacăn, Protopopiatul Piatra .....
Data: May 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).