Părintele Consilier Patriarhal Liviu Nechita a povestit sâmbătă pentru Digi 24 TV cum s-au desfășurat lucrările de atragere de fonduri și restaurare a Palatului Patriarhiei, pe care le-a coordonat. Proiectul a avut valoarea de 18 milioane de euro și a fost finanțat din fonduri europene. Execuția propriu-zisă a durat mai puțin de doi ani.
„Este o datorie, pentru că am preluat ceva de la strămoșii noștri și încercăm să menținem în bună stare și în același timp, dacă se poate, să și îmbunătățim”, a declarat părintele consilier în reportajul citat.
El a povestit că munca laborioasă de proiectare și planificare pentru accesarea fondurilor a durat patru ani.
„În momentul în care Camera Deputaților a plecat din această clădire în noua clădire, întreaga arhivă a fost mutată, astfel încât în Palatul Patriarhiei nu am mai găsit niciun plan al clădirii existente și a trebuit ca în faza de proiectare lucrurile să fie luate exclusiv de la zero. Inclusiv releveele fiecărei încăperi în parte au fost făcute de la zero și atunci lucrurile au durat puțin.”
Finanțarea a fost de 18 milioane de euro, iar beneficiarul, Patriarhia Română, trebuia să respecte total o mulțime de cerințe din partea organismelor europene. În plus, aveau un termen de execuție a lucrărilor propriu-zise de mai puțin de doi ani.
„Încrederea sau dorința de a merge mai departe și de a duce la bun sfârșit acest proiect a fost mult mai mare și mult mai puternică decât momentele în care a fost cu adevărat greu. Însă am reușit să depășim aceste momente, în primul rând prin dialog”, a povestit Părintele Liviu Nechita.
Lucrările la Palat au început în 2014 și s-au terminat în 2016. „A fost o luptă contracronometru”, a povestit Părintele Liviu Nechita. „Am ajuns la un moment dat, să avem și peste 500 de muncitori pe zi în interiorul Palatului”.
În 6 iunie 2016, Patriarhul Daniel sfințea noua înfățișare a Palatului Patriarhiei.
„Obiectivele acestui proiect au fost în primul rând deschiderea spre vizitare a acestui monument deosebit de important al capitalei României și expunerea obiectelor, icoanelor, din patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române”, a explicat Părintele Liviu Nechita.
Palatul poate fi vizitat gratuit și oferă ghidaj în limba engleză pentru turiștii străini, cu condiția unei programări prealabile. Clădirea adăpostește un muzeu cu obiecte vechi de cult, icoane, tapiserii, picturi, și pune la dispoziție spații de conferințe și evenimente.
Istoric
În clădirea actualului Palat al Patriarhiei a funcționat Adunarea Deputaților, unde s-a realizat, în 24 ianuarie 1859, unirea Țării Românești cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.
Mitropolitul era prin cutumă președintele boierilor care votau în adunare, astfel că Mitropolitul Nifon a jucat un rol deosebit de important în acest moment crucial.
Noua clădire a Camerei Deputaților a fost construită în 1906-1911 după proiectul arhitectului român Dimitrie Maimarolu și în anii 1990 devenise destul de nesigură. Partea din spate se deplasase cu 12 centimetri din cauza pantei dealului și era nevoie de intervenție.
După ce, în 2010, clădirea a fost returnată Patriarhiei Române, Biserica și-a dorit să atragă fonduri europene pentru repararea ei.
Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc, Prințul Charles, capete încoronate ale Europei au vizitat de-a lungul timpului Palatul Patriarhiei.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 269
Id: 73672
Data: May 25, 2021
Imagine:
Publicația ucraineană „Lumea” a inclus orașul Cernăuți în Top 10 orașe ucrainene cu cele mai frumoase peisaje de seară.
„Capitala” Bucovinei de Nord încheie clasamentul în care orașul Vinița conduce.
Unii au .....
Data: May 25, 2021
Preasfințitul Părinte Antonie a aniversat luni trei ani de la reînființarea Episcopiei de Bălți și șapte ani de activitate arhierească.
Data: May 25, 2021
La Editura Andreiana a apărut volumul Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru .....
Data: May 25, 2021
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a susţinut marţi în a doua zi a lucrărilor simpozionului dedicat .....
Data: May 25, 2021
Biserica a oferit sprijin financiar unei familii din Republica Moldova a cărui imobil a fost afectat de un incendiu sâmbătă noaptea (22 spre 23 mai). .....
Data: May 25, 2021
Editura Trinitas publică un volum în memoria Profesorului Constantin Milică, unul dintre cei mai cunoscuți fitoterapeuți din țară.
Cartea se intitulează „Maladiile prezentului tratate cu plante” și cuprinde articole publicate de-a lungul timpului de Constantin Milică în .....
Data: May 25, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 MAR 05 DUMINICA INFRICOSATEI
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 1999 IUN 20 DESPRE GRIJILE VIETII
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 1999 MAI 02 A SLABANOGULUI EXTRAS
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 IAN 30 SFINTII TREI IERARHI
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 FEB 27 EXTRAS FIUL RISIPITOR
Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa - 2000 APR 23 INTRAREA LUI IISUS IN IERUSALIM
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).