Douazeci de inalti reprezentanti ai principalelor religii ale lumii s-au intalnit astazi, 19 iulie, la Bruxelles, cu presedintii institutiilor centrale europene, pentru a discuta modalitatile efective de combatere a saraciei si a excluziunii sociale. Reuniunea a fost cea de-a sasea dintr-o serie de intalniri anuale lansate de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in 2005. Din Romania a participat Inaltpreasfintitul Mitropolit Iosif, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Romane pe langa institutiile europene.Mai multe informatii a oferit pentru Radio TRINITAS, Inaltpreasfintitul Mitropolit Iosif: Concluzia celor trei presedinti ai Parlamentului si Consiliului European a fost unanima, in sensul ca au semnalat contributia foarte importanta pe care comunitatile religioase si Biserica o au in societatea de astazi si mai ales in combaterea saraciei, lucru pe care Biserica il face de 2000 de ani .Liderii religiosi s-au angajat asupra consolidarii in continuare a coeziunii sociale si pentru sporirea sentimentului de solidaritate si de implicare civica in randul europenilor. De asemenea, participantii au subliniat faptul ca depasirea crizei actuale va fi posibila numai cand oamenii si justitia sociala se vor afla in centrul politicilor europene. Liderii religiosi s-au angajat sa fie un vector de combatere a saraciei si excluziunii. Din partea noastra, am pus accentul pe importanta omului si de a deveni cat mai umani. Am evocat vocatia Bisericii de a fi aproape de saraci si de cei aflati in suferinta. Zilele pe care astazi le traim, ofera fiecaruia dintre noi posibilitatea de a ne deschide spre ceilalti care sunt fie in saracie, fie in diferite ipostaze ale suferintei si ale excluziunii sociale , a mai spus Inaltpreasfintitul Mitropolit Iosif.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 668
Id: 7920
Data: Jul 19, 2010
Imagine:
Pentru a marca anul omagial al Crezului ortodox si al Autocefaliei Bisericii noastre, Banca Nationala a Romaniei a pus astazi in circulatie, in scop numismatic, un set de cinci monede din argint, dedicate patriarhilor Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian .....
Data: Jul 19, 2010
Foarte multi credinciosi au raspuns pozitiv apelului facut la inceputul acestei luni de Sectorul Social - Filantropic al Arhiepiscopiei Bucurestilor, pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundatii. Astfel, au fost organizate colecte in bani la nivelul fiecarei parohii din eparhie, iar in .....
Data: Jul 19, 2010
Situatia delicata prin care trec victimele inundatiilor din Moldova a determinat mai multe parohii din Sibiu sa organizeze colecte de imbracaminte, obiecte de uz casnic, alimente si bani pentru a ajuta aceste persoane sa-si refaca gospodariile distruse. Mai multe familii din Patrauti (Suceava) .....
Data: Jul 19, 2010
Parintele Arhimandrit Teofil Badoiu, va fi inmormantat maine, 20 iulie, la Manastirea Slanic, locul in care s-a nevoit timp de 66 de ani. Slujba inmormantarii va fi oficiata dupa Sfanta Liturghie de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Inaltpreasfintitul .....
Data: Jul 19, 2010
Cu prilejul hramului Bisericii Sfantul Pantelimon de la Foisorul de Foc din Capitala, luni, 26 iulie, va avea loc Festivalul de teatru religios Ateneu Crestin , la care va participa si trupa Ateneu a parohiei. Micii actori vor pune cu aceasta ocazie in scena, in premiera, piesa Fantana .....
Data: Jul 19, 2010
Manastirea Cocos a gazduit astazi, 20 iulie, Sinaxa Staretilor si Staretelor din Episcopia Tulcii. Lucrarile au inceput cu prezentarea referatului Crezul Ortodox si importanta lui in viata si spiritualitatea monahala . Au urmat discutii si alte probleme de actualitate, iar fiecare staret sau .....
Data: Jul 19, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).