Romanii din țară s-au rugat alături de conaționalii din Serbia la hramul Catedralei din Varșeț

Mai multe persoane din țară au participat joi la sărbătoarea Catedralei „Inălțarea Domnului” de la Varșeț, Serbia, in Eparhia Daciei Felix.�

Printre invitați s-au numărat Deputatul Dan Cristian Popescu din Parlamentul Romaniei, reprezentanți ai Consulatului General al Romaniei la Varșeț, delegați ai unor instituții publice centrale sau locale, din Serbia și din Romania, precum și un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Sarbe.

La slujba oficiată de Episcopul Ieronim al Daciei Felix, răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt „Nașterea Domnului” al Parohiei Ortodoxe Romane Micălaca-Veche II din Arad.

„Mulțumim Inaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru binecuvantarea de a participa și Preasfințitului Părinte Ieronim pentru invitație și cuvintele minunate. Mulțumim părintelui paroh Mircea Bupte și părintelui Aurelian Popa pentru sprijinul oferit și faptul că au fost și sunt alături de noi incat am putut oferi bucurie romanilor noștrii frați din Banatul sarbesc”, a transmis, pe Facebook, corala arădeană.


Catedrala Ortodoxă Romană „Inălțarea Domnului” din Varșeț a fost construită in perioada 1911-1913, la inițiativa protopopului Traian Oprea şi a avocatului Petru Zepeneag. Catedrala a fost realizată, in stil baroc bizantin, de arhitectul Dimitrie Boitor, după planul Catedralei Ortodoxe Romane din Sibiu, pictura fiind realizată de Virgil Simionescu din Lugoj.

Catedrala din Varșeț a fost sfinţită in data de 23 mai/5 iunie 1913, de sărbătoarea Inălţării Domnului, de către Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcopul de Caransebeş.

Sursă foto: Facebook / Episcopia Daciei Felix


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 184

Id: 78376

Data: May 26, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).