În Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi a avut loc marţi, 6 decembrie, conferinţa „Crăciunul şi rostul vieţii noastre“. Prelegerea a fost susţinută de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. În prima parte a alocuţiunii, protos. Hrisostom Rădăşanu a amintit de un pelerinaj organizat anul trecut la Bari (Italia), de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pentru 500 de români. „Când am văzut acest popor de badante (femei care îngrijesc bătrâni) şi de muncitori în construcţii stând în biserică înaintea Sfântului Ierarh Nicolae cu lacrimi în ochi, am înţeles că puterea pe care o sădeşte Sfântul în inimile credincioşilor nu este una care ţine de nişte aşteptări teologice foarte aprofundate. Această putere ţine de un firesc al unei relaţii pe care o stabilim cu cel de lângă noi. Cel de lângă noi, pe data de 5 decembrie 2010, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, era chiar Sfântul Nicolae. Pentru prima dată, am văzut în oamenii care mă înconjurau darurile Sfântului Ierarh Nicolae“, a spus protos. Hrisostom Rădăşanu.
Rostul, o lucrare care îl defineşte pe om
Invitatul tinerilor ascoreni a făcut referire, în continuare, la tema conferinţei, explicând semnificaţia cuvântului „rost“. „Cuvântul «rost» îmi este cu totul şi cu totul drag pentru că vorbeşte despre un soi de aşezare, care nouă ne lipseşte astăzi şi după care tânjim. Rost, este acea lucrare pe care tu ţi-o găseşti şi care te defineşte. Când omul se întreabă «Care este rostul meu pe lume?», este ca şi cum ar întreba «Cine sunt eu?». Rostul pleacă de la conştientizarea prezenţei mele ca om. Omul este prezenţă şi lucrare, după cum şi Dumnezeu este şi toate fiinţele raţionale sunt. Aşezarea înlăuntrul acestei aşezări pe care noi o numim «rost» este un lucru mai dificil de împlinit, mai dificil de regăsit. Vedeţi cât este de dificil să ne apropiem de un rost pe care noi să-l credem al nostru? Aceasta pentru că noi confundăm aşteptările noastre, previziunile noastre despre viitorul nostru cu însuşi rostul nostru. Rostul nostru nu stă neapărat în voinţa noastră, rostul nu stă în aşteptarea mea, în lucrul pe care eu îl aştept de la mine. Pentru noi, creştinii, acest «rost» este foarte clar definit, este un rost pe care de o bună bucată de vreme îl cunoaştem, dar pe care, de multe ori, îl tratăm cu indiferenţă“, a afirmat protos. Hrisostom Rădăşanu, care a vorbit tinerilor prezenţi despre legătura dintre Naşterea Domnului şi Paşti, pornind de la modul în care cele două scene sunt reprezentate în iconografia Bisericii noastre.
Naşterea şi Învierea Domnului, elementele Întrupării
„Un scriitor sirian din sec. al IV-lea, Afraat, spunea că Naşterea lui Hristos a reprezentat acel toiag al lui Moise care a intervenit în apele istoriei şi a arătat o cărare pentru noul Israel, pentru noul popor al lui Dumnezeu. În această mare a vieţii, în care cărări nu pot fi trase, în care trasee nu pot fi stabilite, intervine un semn, un element care desparte apele, care arată tăria ce stă la baza acestei ape, realitatea pe care ea se fundamentează. Pe această tărie suntem noi invitaţi să trecem. Este interesantă asocierea între Naşterea Domnului şi Paşti. Nu puţini teologi au observat faptul că acea grotă a naşterii seamănă, în iconografia noastră, cu mormântul din care a răsărit viaţă, înviere. Domnul Însuşi este reprezentat în scena naşterii înfăşat, cu o formă de faşă care aminteşte mai mult de giulgiu decât de scutecele obişnuite. Este aşezat apoi într-un soi de structură care seamănă mai degrabă a mormânt, decât a iesle. Aceste asocieri ne duc cu gândul la un element care le era foarte drag Părinţilor din vechime. Ei, când vorbeau de Naşterea lui Hristos, foloseau mai puţin cuvântul «genesis», care înseamnă «naştere» în limba greacă. Părinţii din vechime vorbeau despre întrupare. Întruparea este strâns legată de două elemente: Naşterea Domnului ca atare şi Învierea. Întruparea fără Înviere este o realitate fără sens. Fără Înviere, întruparea Fiului lui Dumnezeu în noi nu poate fi. Voind să ilustreze legătura dintre Naştere şi Înviere, iconografii au aşezat tema Naşterii Domnului Iisus Hristos într-un context care aduce aminte de iconografia Învierii, decât de cea a Naşterii propriu-zise “, a remarcat protos. Hrisostom Rădăşanu.
„Fiul lui Dumnezeu s-a propus umanităţii prin chipul unui copil“
În ultima parte a conferinţei, protos. Hrisostom Rădăşanu a arătat că rostul vieţii omului este să guste din Întruparea Domnului, adică să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Lui. „Rostul vieţii noastre este să gustăm Întruparea Domnului cu încredere şi cu nădejde“. „După ce am gustat şi am văzut că bun este Domnul, am datoria, am chemarea, am rostul de a spune şi altora cine este Dumnezeu şi cât de mult bine a făcut Dumnezeu oamenilor. Un copil nu poate intra în vieţile oamenilor cu forţa, el nu se impune. Oamenii mari se pot impune prin forţa prezenţei. Acesta este motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu s-a propus umanităţii prin chipul unui copil. Când la rându-I a crescut, a spus: «Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor». Când apostolii se certau pentru întâietate, a luat un copil, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: «De nu veţi fi ca unul dintre aceştia, nu veţi intra în împărăţia cerurilor». Copil este cel care depinde întotdeauna de altcineva mai mare. Noi, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, trebuie să conştientizăm această dependenţă binecuvântată de Dumnezeu“, a subliniat protos. Hrisostom Rădăşanu.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 637
Id: 18469
Data: Dec 7, 2011
Imagine:
În paraclisul parohiei „Sfântul Iulian din Tars“ din Campusul „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a avut loc marţi, 6 decembrie, o seară duhovnicească cu tema „Naşterea lui Hristos, bucuria .....
Data: Dec 7, 2011
În parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ Călugărenii Vechi, Protopopiatul Săveni, a avut loc duminică, 4 decembrie, un pelerinaj cu racla ce adăposteşte veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, adusă de la parohia Ştefăneşti din .....
Data: Dec 7, 2011
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va efectua, în perioada 10-11 decembrie, vizite pastorale în protopopiatele Dorohoi şi Săveni. Sâmbătă, 10 decembrie, Înalt Preasfinţia Sa va vizita .....
Data: Dec 7, 2011
Biserica Parohiei Sfantul Spiridon - Vechi din Capitala isi va sarbatori pe 12 decembrie ocrotitorul. Programul liturgic va incepe din ajunul hramului.Pr. paroh Ioan Iordache a precizat pentru TRINITAS TV: La orele 17 vom savarsi Acatistul Sfantului Spiridon, mare facator de minuni, .....
Data: Dec 8, 2011
Biserica Ortodoxa il va pomeni, luni, 12 decembrie, pe Sfantul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. Un fragment din moastele sale se afla si la Catedrala mitropolitana Sfantul Spiridon -Nou, care se pregateste de hram. Sfanta Liturghie va fi oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, .....
Data: Dec 8, 2011
Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei gazduieste, pana la sfarsitul lunii decembrie, expozitia de icoane, picturi, desene, eseuri si colaje, 'Licar de lumina', informeaza TRINITAS TV. Lucrarile apartin copiilor care au participat vara trecuta la taberele de creatie din cadrul .....
Data: Dec 8, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).