]]>Miercurea aceasta, la sfârșitul Utreniei se va rosti, pentru prima dată în perioada Triodului, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Cea mai cunoscută creație a acestui mare monah și scriitor, dar și una dintre cele mai importante rugăciuni ale Postului Mare se citește în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului sec de brânză şi până la Denia din Sfânta şi Marea Vineri. „Cea mai folosită rugăciune în timpul postului este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Este o rugăciune cunoscută, profundă şi aş spune atotcuprinzătoare în sensul că Postul Mare e timp de pocăinţă, de nevoinţă, de înmulţire a rugăciunii, de înmulţire a nevoinţei, de înmulţire a faptelor bune. Încercăm cu ajutorul acestora să conlucrăm cu harul Duhului Sfânt şi să ne eliberăm, să ne exorcizăm de tot răul din noi. Când e vorba de rău, la temelia lui stă cel viclean. Ei, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ne spune nouă că toate lucrările rele, toate patimile îşi au la spate câte un duh diavolesc. De aceste duhuri dorim să scăpăm şi să punem în locul lor virtuţile“ a explicat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În scurta rugăciune a Sfântului Efrem pot fi distinse totuși trei părți. Articulându-şi cererile în perechi de termeni opuşi, ea sugerează un scop unitar. Atunci când rostesc rugăciunea Sfântului Efrem Sirul credincioşii se închină până la pământ, metania fiind semnul pocăinţei şi al ridicării din păcat.
Download: Click for download attached file: Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 566
Id: 48812
Data: Feb 17, 2015
Imagine:
]]>Copiii din centrele de zi ale parohiilor din Sibiu au primit vizita reprezentanților Departamentului social al Arhiepiscopiei Sibiului, care le-au oferit calculatoare și rechizite, .....
Data: Feb 17, 2015
]]>Preotii din cadrul cercului pastoral-misionar nr. 5 Vinga, coordonaţi de părintele Horea Ştefan, s-au întâlnit în ziua de duminică, 15 februarie 2015 în Parohia Secusigiu, .....
Data: Feb 17, 2015
]]>Preotii din cadrul cercului pastoral-misionar nr.3 Șiria, coordonaţi de părintele Iulian Botezatu, s-au întâlnit în ziua de duminică, 15 februarie 2015 în Parohia Pâncota, .....
Data: Feb 17, 2015
]]>Luni, 16 februarie 2015, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului s-a desfășurat Conferința Cântăreților .....
Data: Feb 17, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Ploieşti, a avut loc astăzi, 16 februarie 2015, inaugurarea sediului .....
Data: Feb 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Maica Siluana Vlad - Trupul omului - potir al Trupului Domnului
Maica Siluana Vlad - De la moarte la indumnezeire - 7 pasi ghidati de slujba Sfantului Maslu
Maica Siluana Vlad - Despre rugaciunea parintilor pentru copii
Maica Siluana - Feminitate si feminism
Maica Siluana - Tineretea varsta intrebarilor
Maica Siluana Vlad - Despre bucurie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).