Duminica, 23 iunie, in Duminica Pogorarii Duhului Sfant sau a Cincizecimii, Inalt Preasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie la Catedrala mitropolitana din Iasi. La slujba au participat si foarte multi credinciosi care, impreuna cu preotii liturghisitori, au aratat intr-un glas ca toti formeaza Biserica, care astazi a trait plinirea fagaduintei trimiterii Duhului Sfant care ne va povatui la tot Adevarul. Multi dintre ei s-au impartasit cu Trupul si Sangele Domnului, aratand prin aceasta cat de insetosata era inima lor de primirea Duhului Sfant, informeaza "Ziarul Lumina". Şi ca o incununare a acestei sarbatori, dar mai ales ca o lucrare a Sfantului Duh, tanarul diacon Smeu Paul Andrei a fost hirotonit preot, primind spre pastorire si povatuire catre cer pe credinciosii din parohia cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din satul Comanesti, comuna Suharau, Protopopiatul Darabani, judetul Botosani. In cuvantul de invatatura, Inalt Preasfintitul Teofan a aratat ca Duhul Sfant se impartaseste oamenilor prin toate tainele Bisericii, dar in mod special prin Euharistie si prin Liturghie, caci in timpul savarsirii acesteia, de aproximativ 30 de ori preotul sau arhiereul se roaga ca Dumnezeu sa trimita darul Preasfantului Duh. IPS Teofan a subliniat si faptul ca impartasirea Sfantului Duh este o chestiune de fiecare clipa, caci nu exista clipa in care omul sa traiasca in mod autentic decat daca se lasa patruns de puterea Duhului Sfant. Inalt Preasfintia Sa a aratat cat de important este rolul Duhului Sfant, amintind rugaciunea de toata vremea a Sfantului Siluan Athonitul, care se ruga astfel: Rogu-ma Ţie, Multmilostive Doamne, ca toate popoarele pamantului sa Te cunoasca pre Tine prin Duhul Tau Cel Sfant. La finalul Sfintei Liturghii, ca semn al pretuirii activitatii lor din cadrul Centrului eparhial Iasi, pr. inspector Eugen-Sebastian Teacu si pr. Bogdan Racu, inspector in cadrul Sectorului Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor, au fost ridicati la rangul de iconomi stavrofori. Imediat dupa sfarsitul Sfintei Liturghii, a urmat Vecernia Rusaliilor sau Vecernia plecarii genunchilor, in timpul careia s-au citit sapte rugaciuni speciale care se rostesc doar in aceasta sfanta zi, rugaciuni prin care se cere ajutorul Sfintei Treimi si prin care se aminteste si de cele sapte daruri ale Duhului Sfant. La final, credinciosii au primit ramuri de tei si de nuc sfintite, care preinchipuie limbile ca de foc ce s-au pogorat peste Sfintii Apostoli in ziua Cincizecimii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 668
Id: 32012
Data: Jun 25, 2013
Imagine:

Data: Jun 25, 2013

Data: Jun 25, 2013

Data: Jun 25, 2013
Data: Jun 25, 2013
Data: Jun 25, 2013
Data: Jun 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur - Corul Gavriil Muzicescu al Filarmonicii Iasi
Saptamana Luminata - A doua Inviere sau Invierea mica
Slujba Canonului cel Mare si Sfanta Liturghie a Darurilor oficiate de PS Iustin Sigheteanul
Paraclisul Maicii Domnului - Manastirea Radu Voda Bucuresti - 21 iulie 2013
Slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci si a Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena - Patriarhie
Canonul mare al Sfantului Andrei Criteanul - fragment (Trinitas TV 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).