]]>În Scrisoarea Pastorală adresată clerului şi credincioşilor cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, precizează că „Acum, la această sărbătoare a Crăciunului, Dumnezeu ne cheamă la El, ne scoate dincolo de grijile noastre. Dacă luăm o zi obişnuită constatăm că avem puţin timp pentru Dumnezeu şi puţin timp pentru noi înşine. Suntem foarte prinşi cu treburile noastre de dimineaţa şi până seara şi ne ocolim chiar pe noi înşine, pentru că nu facem nimic pentru sufletul nostru”. Înaltpreasfinţia Sa mai arată faptul că „Profesia ne acaparează, societatea ne are, distracţia ne are, dar noi nu ne avem pe noi înşine. Treptat ne dăm seama că ne depărtăm de Dumnezeu şi interiorul nostru devine din ce în ce mai sărac şi mai gol de sentimente umane. Lucrurile ne mână de la spate şi noi suntem doar nişte funcţii în marele lor mecanism. Ce trebuie să facem, deci? Trebuie să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos şi să fim tăcuţi. Trebuie să ne concentrăm puţin asupra noastră şi să ne deschidem singurătatea, pentru a-I arăta lui Dumnezeu durerea noastră şi să ne acceptăm pe noi înşine. Dacă îngădui ca El să mă vindece de alergarea mea deşartă, voi fi mai bogat decât dacă aş fi câştigat lumea întreagă. Vizita Domnului în sufletele noastre este foarte importantă, este clipa prezenţei Lui în viaţa noastră. Evident că Domnul pe Care-L cinstim de Crăciun nu este un prunc oarecare, ci Însuşi Mântuitorul Hristos. Noi ştim că în pântecele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a venit chiar Fiul lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. El este Cuvântul Tatălui prin Care toate s-au făcut «şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut» (Ioan 1, 3). De aceea, propovăduim şi credem că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Iată de ce nu a putut să-L ucidă Irod, pentru că a fost permanent păzit de Dumnezeu”. „Aşadar, să păstrăm legătura cu Sfânta noastră Biserică şi să trăim în Lumina Tatălui Ceresc Care a venit să ne aducă în lume pacea şi bucuria veşnică. Să ne împărtăşim cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să purtăm în sufletele noastre Lumina dumnezeirii. De asemenea, de sărbătoarea Naşterii Sale, să fim stăruitori în lucrarea pe care Mântuitorul Hristos ne-a încredinţat-o prin Taina Sfântului Botez. Astfel, pecetluiţi cu numele Său, să trăim încă de aici bucuria slavei lui Dumnezeu printr-o împărtăşire permanentă de ea, fără să ne săturăm vreodată. Cel care nu se împărtăşeşte din Dumnezeu este mort înainte de moarte, trăieşte într-o nefericire care n-are margini şi într-o deznădejde de nedescris”, a mai explicat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 545
Id: 59750
Data: Dec 26, 2015
Imagine:
]]>În a doua zi de Crăciun membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Dec 26, 2015
]]>Joi, 24 decembrie 2015, în Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit în biserica parohiei românești din orașul .....
Data: Dec 26, 2015
]]>În fiecare an, în seara sfântă a Ajunul Crăciunului, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic este colindat la Palatul Patriarhiei Ecumenice de copii și adulți ai .....
Data: Dec 26, 2015
]]>În seara zilei de joi, 24 decembrie 2015, cete de colindători, tineri şi bătrâni, veniţi împreună cu preoţii lor, au vestit Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Reşedinţa .....
Data: Dec 26, 2015
]]>În perioada 22-24 decembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, în Parohia Diaconești, .....
Data: Dec 26, 2015
]]>La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte MitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, joi, 24 decembrie 2015, cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului au avut loc .....
Data: Dec 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Surpanelu Pr Lucian Golinschi - Pomenirea celor adormiti
IPS Teofan - Predica la Duminica Floriilor 2011
Pr Liviu Petcu - Despre Sfintii Trei Ierarhi
Pr Marcel Cojocaru - Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Cretanul
IPS Teofan - Cuvant de invatatura la Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh
Pr Liviu Petcu - Semnificatia Sfintelor Patimiri
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).