Sa folosiți anii de studenție pentru a va innobila mintea, sufletul și viața – PS Varlaam studenților teologi

„Dragi studenți și studente, vă îndemnăm să folosiți timpul din anii de studenție pentru a vă înnobila mintea prin studiu, sufletul prin rugăciune și viața prin cultivarea unei colegialități, a unei prietenii sincere, pe care să le păstrați pentru toată viața dumneavoastră”, le-a spus PS Varlaam Ploieşteanul studenţilor teologi, vineri, 1 octombrie 2021.

Valori

„Într-o lume în care valorile sunt puse deoparte, prietenia, solidaritatea pe care le cultivați aici în facultate vă pot fi de mult ajutor mai târziu, când pe fiecare dintre noi viața ne va pune și în fața unor încercări și a unor ispite”.

„Și atunci ajutorul și dragostea unui prieten din timpul studenției, al unui coleg cu care avem o relație de frățietate înseamnă foarte mult în lumea aceasta în care individualismul, egoismul, singurătatea o marchează din ce în ce mai mult”, a subliniat Episcopul vicar patriarhal în deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Ierarhul a accentuat cuvintele Mântuitorului Hristos către femeia din mulţime, din Sfânta Evanghelie de la Luca, citită astăzi, în cap. 11, v. 28: Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. „Iată că tinerii își îndreaptă calea lor prin ascultarea, prețuirea și punerea în lucrare a acestor cuvinte ale Domnului”, a afirmat Părintele Episcop.

Îndemnuri pastorale

„Studenții acestei facultăți”, a continua el, „au o mare fericire și un mare privilegiu ca pe lângă alte discipline, în primul rând să asculte, să studieze, să aprofundeze, să mediteze la cuvintele Domnului, însă nu trebuie să uite niciodată cuvântul Mântuitorului, Care spune că cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor (Matei 5:19). Nu este suficientă ascultarea și nici învățarea cuvintelor Domnului”.

„Important este ca în timpul anului universitar nu doar să ascultăm, ci să păzim cuvintele acestea ca pe o comoară de mare preț. Ați văzut în pilda comorii celei ascunse. Când a aflat cineva că într-o țarină se află o comoară, a vândut toate și cu ceea ce a obținut a cumpărat țarina aceea pentru sine ca să dobândească comoara ascunsă în ea”.

„Acești ani de studiu la Facultatea de Teologie vă oferă posibilitatea ca investind timp, pasiune, energie sufletească să dobândiți această comoară care este reprezentată de cuvintele și învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Într-o lume în care nimic nu ne mulțumește, toate lucrurile ne dezamăgesc, Cuvântul lui Hristos este Duh și Viață”.

„Studiul Cuvântului lui Dumnezeu trebuie însoțit în perioada aceasta și până la sfârșitul vieții noastre cu multă rugăciune, pentru că numai harul lui Dumnezeu ne luminează mintea pentru înțelegerea adevăratului sens al cuvântului lui Hristos și ne dă puterea ca nu doar să studiem, ci să păzim și să facem lucrător cuvântul pe care îl primim aici în sufletul nostru”.

Mesajul Patriarhului

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul i-a felicitat pe studenţi şi profesori în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, după care a transmis mesajul Preafericirii Sale la începutul noului an universitar 2021-2022.

„Acest mesaj este foarte emoționant și subliniază valorile pe care tinerii luminați de harul Duhului Sfânt pe care l-am cerut astăzi prin rugăciunile de la slujba de Te Deum și la Sfânta Liturghie să le cultive atât în tinerețe, cât și pe parcursul vieții lor”, a precizat Preasfinţia Sa.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum la Paraclisul Universitar „Sfânta Ecaterina”, alături de cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti cu participarea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor înscrişi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Capitală.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto de la eveniment.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).