Sa ne amintim de greșelile noastre și sa nu ingreunam pe cel ce se poticnește, indeamna Arhiepiscopul Ramnicului

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit duminică, 23 august, la altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea. 

În predica rostită, Arhiepiscopul Râmnicului a evidențiat că „împăratul” din Pilda Datornicului Nemilostiv nu era interesat de ștergerea imediată a datoriei, ci dorea să schimbe conștiința slugii sale în duhul milei, „ceea ce Îi place lui Dumnezeu mai mult ca orice”.

„Domnul îl întâmpină pe datornic, îi arată cu multă bunăvoință că privește neîncetat spre cel împovărat de risipirea darurilor pe care le primise și, mai mult decât valoarea datoriei, încearcă să așeze în conștiința acestuia măsura iertării”, a precizat ierarhul potrivit site-ului oficial al eparhiei.

„Chemarea și amintirea datoriei asupra celor zece mii de talanți reprezintă un act de dreptate. Vedem însă că bunătatea a biruit hotărârea, ‹aşa cum s-a întâmplat în foarte multe situaţii şi cum se va întâmpla până la sfârşitul lumii, când se va încheia sărbătoarea, când nu va mai fi timp pentru ajutor, ci fiecare om se va afla singur cu povara lui›, după cum ne încredințează Sfântul Ioan Damaschin”.

©Arhiepiscopia Râmnicului

IPS Varsanufie a atras atenția că „Omul care s-a îndepărtat de Dumnezeu își complică viața. Dacă ar fi poposit mai mult lângă stăpân, s-ar fi înțelepțit, pentru redobândirea celor risipite. El alege însă căile străine Domnului: neiertarea, neiubirea de frați, neîngăduința și nechibzuința în actul dreptății. Devine astfel propriul acuzator și, pe măsura faptelor sale, este dat chinuitorilor”.

„Învățăm, așadar, că trebuie să ne amintim de greșelile noastre și să nu îi îngreunăm pe cel ce se poticnește, pentru că iubirea lui Dumnezeu răsplătește celui ce se arată iertător, iar acesta este izbăvit de povara care îl lipsește de comuniunea celor bineplăcuți ai Săi”, a îndemnat Înaltpreasfinția Sa.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 233

Id: 71090

Data: Aug 24, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).