Sa ne rugam fierbinte sa inceteze razboiul fratricid din vecinatatea țarii noastre, indeamna PS Iustin in Pastorala

Preasfinţitul Părinte Iustin al Maramureşului şi Sătmarului îndeamnă în Pastorala de Sfintele Paşti 2022 la rugăciune şi sprijin în continuare pentru vecinii noştri ucraineni, care suferă cumplit din cauza războiului.

„Să ne rugăm fierbinte să înceteze războiul fratricid care se poartă în vecinătatea țării noastre și să aducă Dumnezeu conducătorilor gânduri de pace, de înțelegere, dialog și conviețuire pașnică, în lumina drepturilor și libertăților universale ale păcii și iubirii creștine”.

„Să-i sprijinim pe frații noștri plecați în pribegie, așa cum am făcut-o și până acum, din prima zi a războiului, cu toată dragostea noastră fraternă, cu inimă bună și filantropie creștină, bine știind că postul și rugăciunea sunt bineprimite dacă sunt întregite de multe fapte bune”, spune Preasfinţia Sa.

În pastorală, ierarhul explică şi ce a însemnat pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos.

„Pogorârea la iad a Mântuitorului a fost tot un act al iubirii dumnezeiești desăvârșite, pentru că Dumnezeu nu putea să lase în afara iubirii și mântuirii pe cei cu totul drepți, de la Adam până la Hristos. Pe cei care au păzit legea și pe proorocii care au vestit venirea Sa, cu sute de ani înainte, și care erau ferecați în întunericul morții, așteptându-L cu nădejde pe Cel făgăduit, pe Stăpânul vieții și al morții, spre a le aduce lumina unică a Învierii, în întunericul cel nepătruns”.

„Dacă Hristos nu S-ar fi pogorât la iad ca să-i elibereze pe toți cei din veac adormiți și să-i ridice cu Sine, spre a-i trece prin porțile deschise ale Raiului, atunci opera de mântuire a neamului omenesc ar fi fost nedesăvârșită și nu ar fi arătat iubirea nemărginită a lui Hristos, iubire care a fost și este mai puternică decât moartea și care este, deodată, în Cer și pe pământ și în cele de sub pământ”, potrivit Părintelui Episcop.

Pastorala poate fi lecturată integral, aici.

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 383

Id: 76725

Data: Apr 20, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).