Raluca Prelipceanu a renunțat la Catedra Universității Evry din Franța urmându-și pasiunea pentru iconografia veche și răspunzând unei chemări divine, aceea de a salva biserica veche de 260 de ani din Vința gata să fie înghițită de lacul toxic format în urma exploatărilor miniere.
„Biserica m-a ales pe mine, nu eu pe ea”, a declarat Raluca Prelipceanu. „Cred că fiecare suntem chemați într-un anumit loc cu un anumit scop, depinde însă de noi cum răspundem chemării respective”.
Raluca Prelipceanu are un doctorat în științe economice la Sorbona, a călătorit în peste zece țări fiind bursier Erasmus, Schuman, Marie Curie. A făcut parte din NEPSIS și s-a ocupat de cateheza copiilor în parohia ortodoxă din Limours.
”Înțelegi ce reprezintă «acasă» când te încearcă dorul
După finalizarea doctoratului a mai predat o vreme, a mai lucrat la niște proiecte, dar când a trebuit să schimbe locul de muncă, a hotărât să revină în România.
„Fiind departe de țară, de familie mi-am descoperit de fapt rădăcinile și identitatea”, a declarat Raluca Prelipceanu într-un interviu pentru site-ul Elita României.
„Cred că abia atunci când ești departe de casă, de mediul în care ai crescut și în care te simți protejat cumva, începi să descoperi cine ești cu adevărat, în confruntare cu marile provocări ale vieții. Atunci înțelegi ce reprezintă pentru tine cu adevărat «acasă» pentru simplul fapt că te încearcă dorul”.
Când s-a întors în România, o prietenă restaurator a provocat-o să o însoțească la o biserică veche de pe Valea Arieșului, care se afla atunci în restaurare.
„Am fost surprinsă de simplitatea și, totodată, profunzimea picturii pe care am descoperit-o acolo, de modul în care transpunea iconarul de acum 200 de ani în pictură cuvintele Evangheliei. De exemplu, scena Răstignirii: Hristos, pe cruce între cei doi tâlhări, dintre care unul s-a pocăit și celălalt nu. Cel care se pocăiește privește către Hristos, celălalt, pur și simplu, întoarce privirea”.
Ulterior a început să studieze pe cheltuiala proprie pictura din zona Transilvaniei din secolele 18-19, cu scopul de a demonstra că acei meșteri aveau o școală, că nu erau lipsiți de educație și că, în acele meleaguri, chiar și într-un context mai puțin propice, cel al presiunilor habsburgice, se dezvoltase o școală valoroasă de iconografie. Biserica de la Vința se afla pe lista sa.
Vința, o bijuterie ascunsă între văi
Vința este un loc încărcat de istorie. În acest sat localnicii au înfrânt un detașament al armatei imperiale, ajutând astfel răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Sătenii l-au ascuns apoi o vreme pe Crișan care s-a rugat în Biserica din Vința.
Biserica din Vința, dedicată Sf. Arhanghel Mihail, era mare pentru perioada în care a fost construită – încăpeau cu ușurință 60-70 de persoane. A fost clădită cu greutate într-o vreme în care românii din Transilvania nu aveau drepturi egale cu celelalte nații.
Când a ajuns la Vința, Raluca Prelipceanu a constatat că biserica, „o bijuterie ascunsă între văi”, aproape se scufunda în lacul de steril. Odată cu ea pierea și satul și chiar amintirea lui.
Atunci și-a spus că trebuie să facă ceva pentru un lăcaș de cult încărcat de istorie, mai ales că, în interior, se regăsește o reprezentare unică în România a celor 24 de bătrâni din Apocalipsă.
Pentru a atrage atenția asupra situației în care se afla biserica, dar și alte lăcașuri de cult din Apuseni a căror stare se degradează, Raluca Prelipceanu a organizat trei expoziții în colaborare cu Asociația ROST din București, Museikon din Alba Iulia și Primăria din Sibiu.
A implicat mai multe asociații și personalități, instituții de presă și chiar a trimis un memoriu la UNESCO și în acest mod au început să apară finanțările necesare.
Fundația Pro Patrimonio, prin vocea arhitectului Serban Sturdza, a hotărât că cea mai bună soluție pentru biserică este ca ea să fie mutată la Muzeul ASTRA de la Sibiu.
Muzeul ASTRA a plătit cheltuielile aferente extragerii picturii pe lemn, iar compania care face extracție minieră în zonă a suportat financiar operațiunea de preluare a turlei, a elementelor de lemn și zidărie și cea mai mare parte a operațiunii de extragere a picturii pe zid.
Proiectul Vința era așadar neașteptat și urgent. Cel mai dificil a fost să găsească o echipă care să extragă pictura de pe zid. A fost o muncă foarte grea și îndelungată pentru că nu s-a putut apela la procedurile obișnuite de extracție. Stratul pictural se afla foarte aproape de pietrele din zid.
Pentru ca pictura să nu se deterioreze, s-a folosit o procedură denumită stacco a masselo – desprinderea bucăților de zid, piatră cu piatră, pentru a se ajunge la scenele din spate.
Până să vină finanțările, Raluca Prelipceanu a trebuit să suporte singură cheltuielile șantierului. A împrumutat bani de la părinți, de la Pr. Modest Moldovan, iconarul schitului Sf. Ioan Evanghelistul de la Găbud, de la doamna profesor și arhitect Mihaela Palade.
Biserica a ajuns la Sibiu
Prin contribuția mai multor persoane implicate în acest fel, la sfârșitul lunii octombrie cele au fost duse la Muzeul ASTRA cele 144 de bucăți de frescă extrase de la biserica din Vința.
Biserica va fi refăcută în Muzeul sibian în aproximativ doi ani. Până în prezent s-a restaurat iconostasul, iar pe 13 iulie 2019 a fost pusă piatra de temelie pentru reconstrucția bisericii.
În prezent se lucrează în paralel la restaurarea bolții și la ridicarea bisericii, la ziduri. Pictura pe zid va fi replantată atunci când construcția va fi finalizată.
Există o promisiune din partea Comisiei pentru Monumente ca atunci când va fi gata să se ia în considerare declararea acesteia drept monument istoric.
”Trebuie să ne unim în jurul acestor valori!
Salvatoarea Bisericii din Vința a subliniat faptul că „România are valori de care ar trebui să fie mândră, care nu sunt cu nimic mai puțin importante ca cele ale altor țări și ar trebui promovate ca atare”.
„În afară de corupție, de distrugerile de întreprinderi, păduri, trafic de persoane, etc. există și multe lucruri frumoase care se întâmplă în țară și care au nevoie de susținerea oamenilor”.
„Aș vrea să înțelegem că trebuie să ne unim în jurul acestor valori, care până la urmă reprezintă identitatea noastră”, a transmis Raluca Prelipceanu.
Foto credit: Elita României
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 285
Id: 68362
Data: Nov 26, 2019
Imagine:
„TABOR” este numele proiectului pe care consilierilor eparhiali ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române îl propun pentru facilitarea incluziunii sociale a persoanelor private de libertate.
Proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a întâlnirii .....
Data: Nov 26, 2019
Sibiul găzduieşte în perioada 26 noiembrie – 5 decembrie mai multe manifestări duhovnicești, culturale și academice grupate sub genericul „Zilele Șaguniene”.
Festivităţile de anul acesta dedicate Sfântului Andrei Şaguna au început marţi, 26 noiembrie, prin lansarea .....
Data: Nov 26, 2019
Patriarhul Neofit al Bulgariei a transmis marți un mesaj de compasiune pentru rudele victimelor care au decedat în urma cutremurului din Albania.
Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Patriarhiei .....
Data: Nov 26, 2019
Lucrările la Aşezământul Bisericesc din München au început în noiembrie 2017. La doi ani de la începerea construcției, se execută lucrări de arhitectură, instalaţii şi finisări, informează
Data: Nov 26, 2019
Cartea de interviuri „Șocul Referendumului” a fost lansată marți seară la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București (FTOUB).
Volumul apărut la Editura Rost cuprinde 14 interviuri realizate de jurnalistul Cristian Curte cu personalități ale .....
Data: Nov 27, 2019
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a răspuns solicitării Albaniei de a oferi sprijin în căutarea și salvarea victimelor cutremurului devastator de marți dimineață.
Echipa de salvatori români a ajuns marți seară la Tirana cu două avioane ale .....
Data: Nov 27, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).