Duminica, 8 iunie 2014, zi în care crestinii ortodocsi praznuiesc „Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh”, Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei și Calarașilor împreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhiereasca la Catedrala Episcopala „Înaltarea Domnului” din Slobozia.În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânarul teolog Mircea Surcel pe seama parohiei Curatești, Protopopiatul Oltenița, potrivit sf-esc.ro.Dupa Sfânta Liturghie a fost oficiata si o slujba speciala, numita Vecernia Rusaliilor, în cadrul careia au fost rostite sapte rugaciuni, si au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfintilor Apostoli.În cuvântul de învatatura adresat credinciosilor prezenti, Preasfintia Sa a explicat pericopa evanghelica, subliniind însemnatatea marelui praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, ziua venirii în lume, într-un chip nou, a Duhului Sfintitor, rod al Jertfei si Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca toti oamenii, care cred în Hristos, sa se poata bucura de darurile Sale.Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujba.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 676
Id: 41374
Data: Jun 9, 2014
Imagine:
În Protoieria Pitești, la Biserica Sfântul Apostol Toma, s-a desfașurat la 7 iunie 2014 etapa a III-a, sociala, a proiectului general social-filantropic și educativ .....
Data: Jun 9, 2014
Duminica, 08 iunie 2014, la Sarbatoarea Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Parinte Episcop Siluan al Italiei a slujit la Centrul Eparhial din Roma, potrivit .....
Data: Jun 9, 2014
Credinciosii din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei au mers la biserici si manastiri, în ziua de Rusalii, pentru a participa la Sfânta Liturghie si pentru a lua frunze de nuc .....
Data: Jun 9, 2014
În Duminica Cincizecimii, 8 iunie 2014, Biserica Ortodoxa Româneasca din Sofia a fost încununata cu ocazia praznuirii hramului bisericii .....
Data: Jun 9, 2014
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României a sfintit si inaugurat, astazi, 9 iunie 2014, de Sarbatoarea Sfintei Treimi noile studiouri ale Radioului si Televiziunii TRINITAS .....
Data: Jun 9, 2014
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia resfintirii bisericii de lemn cu hramurile „Sfânta Treime” si .....
Data: Jun 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).