Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat joi la Paraclisul Universitar Sf. Ecaterina din București că sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este o „sărbătoare a comuniunii și a frățietății” atât pentru studenții teologi cât și pentru fiecare credincios în parte.
Frățietatea aceasta, a spus ierarhul, este o icoană un model pentru tinerii care se pregătesc în Facultățile de Teologie, iar cei trei mai dascăli sunt modelele sublime ale teologului.
Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătorii ocrotitorilor spirituali ai învăţământului teologic, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Omilia din cadrul slujbei a fost rostită, conform tradiţiei, de un student din anul al IV-lea.
După Liturghie a fost oficiată Slujba Parastasului pentru profesorii şi studenţii Facultății de Teologie din București trecuţi la cele veşnice.
În cuvântul rostit la finalul slubei, Episcopul vicar Patriarhal a explicat cum cei trei sfinți ierarhi s-au arătat în anul 1081 Mitropolitului Ioan al Evhaitelor pentru a aduce pacea între cele trei tabere care se formaseră în Constantinopol.
„Dumnezeu pentru a readuce pacea și unitatea Bisericii din Constantinopol, a făcut ca cei trei ierarhi să se arate Mitropolitului Ioan al Evhaitelor în timpul domniei lui Alexis Comnenul și să spună că înaintea dumnezeirii toți trei se bucură de aceeași cinstire, de aceeași lumină”, a subliniat Preasfinția Sa.
Din demersurile pe care taberele formate le-au făcut pentru a evidenția importanța sfântului ales dintre cei trei, model până în zilele noastre a rămas ascultarea de Biserică.
„Sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi ne arată că și atunci când luptăm pentru anumite lucruri sfinte, așa cum luptau cele trei tabere din Constantinopol, trebuie să ascultăm de Biserică și să ne supunem rânduielilor Bisericii”, a evidențiat Episcopul vicar Patriarhal.
În finalul cuvântului rostit, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „și dorirea ca nu numai în sesiune să aibă rezultate ci și în fiecare zi a vieții”.
„Seara înainte de culcare să trăiți bucuria concluziei că în ziua care a trecut v-ați îmbogățit intelectual și sufletește și că ziua respectivă înseamnă o treaptă în acest proces de formare pentru slujirea lui Hristos, a Bisericii și a fraților noștri care au nevoie de multă lumină în această societate în care dezorientarea pare a fi pericolul cel mai mare”, a transmis ierarhul din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, Decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Pr. Prof. Ionuţ Moldoveanu, a adresat mulţumiri Părintelui Patriarh Daniel și „recunoștință deplină pentru că este sprijinitor, susținător și în strategia educațională și în cele duhovnicești”.
Totodată, Pr. Moldoveanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul pentru slujire și pentru cuvântul adresat.
După slujbă, studenții teologi au susținut în amfiteatrul Dumitru Stăniloae din cadrul unității de învățământ tradiționalul concert de cântări religioase.
În finalul evenimentului a fost lansat Anuarul Facultăţii de Teologie – 2020.
Mai multe imagini de la eveniment aici.
Foto credit: Basilica.ro/ Mircea Florescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 260
Id: 69048
Data: Jan 30, 2020
Imagine:
În contextul Anului Omagial al pastorației părinților și copiilor, Patriarhul Daniel a evidențiat joi, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, faptul că acești mari „dascăli ai lumii” au .....
Data: Jan 30, 2020
Ziua de 30 ianuarie a fost aleasă pentru a celebra Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoală, pentru a promova armonia, toleranţa și solidaritatea în școli.
Scopul activităților desfășurate în cadrul unităților de învățământ este acela de a conștientiza .....
Data: Jan 30, 2020
Preoții de la biserica din cadrul Spitalului de Boli Pulmonare din Sibiu vor oficia timp de șapte zile Taina Sfântului Maslu pentru însănătoşirea bolnavilor afectați de epidemia din China.
„Timp de şapte zile, la biserica Spitalului de Boli Pulmonare, cu hramuile Sf. .....
Data: Jan 30, 2020
Episcopul vicar Damaschin Dorneanul a subliniat miercuri seară la slujba de priveghere faptul că prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi este un act de recuperare.
Ierarhul a spus la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași că ar fi fost minunat ca în aceste zile să se .....
Data: Jan 30, 2020
„Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este un model desăvârșit de ascultare față de porunca Bisericii, de unire”, a evidențiat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul miercuri, la slujba privegherii oficiată la Catedrala Patriarhală.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Jan 30, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).