In Duminica Sfintelor Paști, 15 aprilie 2012, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a savarșit, la miezul nopții, Slujba Invierii și Taina Sfintei Liturghii in Parohia Ortodoxa Romana Adormirea Maicii Domnului din Stockholm-Bredäng, dupa cum informeaza site-ul episcopiascandinavia.se.Credincioșii romani din capitala Suediei au primit cu bucurie Lumina de Paști iar mulți dintre ei s-au spovedit și s-au impartașit cu Sfintele Taine. La slujba a participat și doamna Raduța Matache, Ambasadorul Romaniei in Regatul Suediei.In cuvantul de invațatura Preasfințitul Episcop Macarie i-a indemnat pe credincioși sa se impartașeasca continuu din harul Preasfintei Treimi in Tainele Bisericii: Pentru ca noi sa avem viața, trebuie sa ne curațim simțirile și sa primim Viața care se revarsa neincetat din Potirul Bisericii, mai ales la aceasta Liturghie din noaptea Sfintelor Paști care ne innoiește pecetea harului dumnezeiesc primit in Botez. Veniți dar, iubitorilor de Hristos, sa primim cu credința, cu buze de lut dar cu inimi curate, Paștile jertfit, Care lucreaza intru noi sfințenie; veniți sa pregustam fericirea cea arvunita noua prin Inviere; veniți sa ne unim cu Hristos Jertfa cea vie și nejertfita; veniți sa ne hranim din Ospațul Stapanului; veniți sa ne bucuram aici in Biserica slavei impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu și cu toți marturisitorii Invierii Lui din morți; veniți sa primim lumina din lumina Invierii Sale! La final, Preasfințitul Episcop Macarie a spus: Atotmilostivul Dumnezeu sa ne ajute sa dovedim prin faptele noastre ca suntem fii și fiice ai Invierii, sa aducem alinare acolo unde este durere, sa aducem pace acolo unde este tulburare, sa aducem unitate acolo unde este dezbinare, sa aducem mangaiere și bucurie acolo unde este intristare, sa cultivam iubire acolo unde este ura, sa semanam nadejde acolo unde este disperare, sa impartașim lumina acolo unde este intuneric și sa fim intarire in credința celor impietriți sub povara grijilor acestei lumi, marturisind prin viața noastra ca Hristos a inviat! Totodata, Episcopul romanilor ortodocși din Europa de Nord le-a reamintit credincioșilor despre doua manifestari duhovnicești din eparhie. Așa dupa cum știți, anul acesta, in perioada 4-6 mai, vom organiza intalnirea generala cu tinerii din episcopia noastra, intr-un loc pitoresc din nordul Danemarcei, in localitatea Lem din Peninsula Iutlanda, intr-un complex special amenajat pentru astfel de intalniri cu tinerii. Manifestarea are ca tema: Tinerețea care alina. Grija tinerilor fața de cei in suferința . Așadar, invațam mereu sa prețuim susținerea celor aflați in suferința sufleteasca și trupeasca. In perioada 18-25 iunie, impreuna cu un grup mare de preoți și enoriași din țarile scandinave, vom merge in pelerinaj pe urmele Sfinților Apostoli și ale binecunoscuților Sfinți taumaturgi, vindecatori din Grecia: Spiridon al Trimitundei, Nectarie din Eghina, Patapie, Ioan Rusul și alții, care prin slujirea aproapelui au dobandit proslavirea. In acest pelerinaj ii vom purta in rugaciunile noastre pe toți cei care au nevoie de alinare și mangaiere in necazuri și incercari a mai spus Preasfințitul Macarie.Astazi, de la ora 12:00, Preasfințitul Episcop Macarie a oficiat Vecernia (a doua Inviere), in Parohia Ortodoxa Romana Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 601
Id: 21306
Data: Apr 16, 2012
Imagine:
In Parohia Coslada din Spania, credinciosii au participat la slujba Invierii si la Sfanta Liturghie, organizate intr-un spatiu din cadrul Polideportivo El Olivo, oferit de catre Primaria municipiului, a precizat parintele George Cimpoca, parohul Bisericii Sfantul Nectarie Taumaturgul din .....
Data: Apr 16, 2012
N-ar fi rabdat sa stea acasa aceasta femeie atotravnitoare si inteleapta si n-ar fi parasit mormantul, daca teama de legea sambetei si de condamnarea ce ameninta pe cei ce o calcau nu i-ar fi scazut ravna, si daca respectul fata de vechile obiceiuri n-ar fi oprit-o de la ceea ce dorea foarte .....
Data: Apr 16, 2012
Calcand cu moartea pe moarte, Mantuitorul intra intr-un mod de existenta cu totul deosebit de acela pe care noi il traim in dimensiunile vietii pamantesti. Prin acest fapt El a deschis portile nemuririi pentru toti oamenii. Invierea e o realitate noua, fiind opera exclusiva a lui Dumnezeu, .....
Data: Apr 16, 2012
In prima zi de Pasti, in toate lacasurile de cult din Patriarhia Romana, se oficiaza in jurul orelor 12:00 Vecernia Invierii, numita in popor si a doua Inviere .La Catedrala Patriarhala, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhaul Bisericii Ortodoxe Romane, a fost oficiat, astazi, 15 aprilie .....
Data: Apr 16, 2012
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 15 aprilie 2012, Invierea Domnului nostru Iisus Hristos. In noaptea acestei zile, dupa savarsirea Utreniei Invierii, este citit Cuvant de invatatura al celui intre sfinti parintelui nostru Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, in sfanta si .....
Data: Apr 16, 2012
Luni, 16 aprilie 2012, Înalt Preasfinţitul Teofan va oficia Sfânta Liturghie în parohia „Naşterea Maicii Domnului” – Precista II (paroh Dumitru Ailincăi) din municipiul Piatra Neamţ. După-amiază IPS Teofan va efectua vizite pastorale .....
Data: Apr 16, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).