Mănăstirea Bodeşti din judeţul Neamţ îşi serbează astăzi cel de-al doilea hram. În această aşezare monahală este pomenit astăzi Sfântul Varlaam, mitropolitul Moldovei, canonizat de Biserica noastră în anul 2007.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
„Invităm pelerinii cu dragoste de Hristos să păşească pragul mănăstirii noastre în aceste zile de sărbătosare, pentru ca, împreună, întru aleasă şi firească comuniune, să înălţăm rugăciuni, pentru ca Sfântul Varlaam să mijlocească pentru noi înaintea Preasfintei Treimi“, a spus protos. Ieronim Andreescu, stareţul Mănăstirii Bodeşti. Situată în localitatea Bodeşti din ţinutul Neamţului, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ, pe DN 15 C, Mănăstirea Bodeşti şi-a început existenţa ca schit de călugări, aflat sub jurisdicţia Mănăstirii Bistriţa, în 4 august 1996, când a fost sfinţit locul şi a fost pusă şi piatra de temelie pentru biserică de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Lucrările s-au realizat prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire arhimandrit Ciprian Zaharia. Obştea actuală este formată din şapte călugări, care, cu dragoste, alături de ascultările zilnice, participă la programul liturgic al mănăstirii. În fiecare zi, de la ora 6:30, se oficiază Acatistul, Ceasurile III şi VI, urmate de slujba Sfintei Liturghii, iar de la ora 15:00 se săvârşesc Ceasul IX, Vecernia şi Pavecerniţa, urmând ca de la ora 18:00 să se slujească Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I. Sâmbătă seara şi în preajma sărbătorilor se săvârşeşte slujba Privegherii. „În luna iunie a anului 2007, aşezarea monahală a fost ridicată la rang de mănăstire, iar la 30 august, în acelaşi an, biserica şi paraclisul au fost sfinţite de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de 12 arhierei, ce aveau să participe, la Mănăstirea Secu, la slujba de canonizare a Sfântului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei. Cu prilejul acestui eveniment, mănăstirea a primit o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, acesta devenind, împreună cu Sfântul Vasile, ocrotitor al aşezământului“, a adăugat protos. Ieronim Andreescu.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 564
Id: 24166
Data: Aug 29, 2012
Imagine:
Biserica „Sfântul Spiridon“ din Botoşani va fi resfinţită duminică, 2 septembrie, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfântul lăcaş datează din anul 1789, fiind zidit pe locul unei biserici din lemn. A fost .....
Data: Aug 29, 2012
Un grup de tineri din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Suceava s-au aflat, în perioada 11-18 august 2012, în tabără la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă din judeţul Neamţ. Cei opt membri ascoreni, alături de alţi şapte tineri .....
Data: Aug 29, 2012
Credincioşii din parohia Toma Cozma din Iaşi au avut bucuria de a participa duminică, 26 august, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, la un spectacol susţinut de Grupul „Bârnova veselă şi tristă“. Membrii grupului au dorit astfel să-şi manifeste .....
Data: Aug 29, 2012
Biserica domnească „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din oraşul Vaslui şi-a serbat ieri hramul. Marţi seara, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor de preoţi, predica de la finalul slujbei fiind rostită de pr. Cosmin .....
Data: Aug 29, 2012
In data de 30 august 2012 P.S. Sa Visarion, Episcopul Tulcii a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in Biserica Sf. Ier. Alexandru din orasul Sulina cu prilejul zilei hramului, dupa cum informeaza Biroul de presa al Episcopiei Tulcii.La Sfanta Liturghie a participat un sobor de preoti si .....
Data: Aug 30, 2012
In ziua de praznuire a Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul , la 29 august 2012, Manastirera Camarasasca, din Protoieria Targu-Carbunesti, judetul Gorj, si-a serbat hramul. Cu acest prilej, cateva sute de credinciosi au participat la Sfanta Liturghie, oficiata de Inalt Preasfintitul .....
Data: Aug 30, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Gheorghe Anitulesei - vamesul si fariseul 1
Pr Gheorghe Anitulesei - Intrarea Maicii Domnului in Biserica 1
Pr Gheorghe Anitulesei - vindecarea garbovei in sabat
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii 1
Pr Gheorghe Anitulesei - cu pr Antim despre Arsenie Boca
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).