Parohia Dimieni din județul Ilfov a primit joi un veșmânt care a acoperit moaștele Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. Starețul mănăstirii sucevene care adăpostește moaștele sfântului a spus că este primul dar de acest fel făcut altei biserici. Protoiereul de Ilfov Nord a adăugat că este vorba despre o biserică dintr-un sat cândva ras de pe fața pământului de sistematizările comuniste.
După Revoluție, sătenii s-au întors în vatra satului, care acum numără câteva zeci de case. În 2017, biserica din sat a fost resfințită și a primit și hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Veșmântul sfântului a fost adus la Parohia Dimieni de o delegație a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților condusă de Părintele Arhimandrit Serafim Grigoraș, Starețul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.
„Ne aflăm astăzi în fața unui moment istoric, pentru că, de când moaștele Sfântului Ioan cel Nou sălășluiesc în Cetatea Sucevei, nu s-a oferit la nicio biserică ce-i poartă hramul vreun veșmânt de-al lui”, a spus Părintele Stareț Serafim Grigoraș.
Părintele Protopop Cristian Burcea, prezent la eveniment, a făcut o paralelă între destinul satului Dimieni și viața sfântului. „Aș asemui cumva viața satului acestuia cu mucenicia pe care a îndurat-o Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a spus el.
„Știți că a suferit mult, a fost târât pe străzi, umilit foarte tare de păgâni. Așa cum satul acesta, care numără doar câteva zeci de case, a fost ras de pe fața pământului înainte de Revoluția din 1989. Aici era un câmp la Revoluție”, a adăugat părintele protopop.
„A fost strămutat și cimitirul. Strămoșii credincioșilor din Dimieni au fost cu toții mutați în parohia vecină, din Otopeni. A fost o durere mare pentru acești credincioși! Și iată că a rânduit Bunul Dumnezeu ca, după Revoluție, să renască din propria cenușă.”
A fost sfințită racla pentru veșmânt, iar credincioșii au primit în dar iconițe și broșuri cu viața sfântului.
Celălalt hram al bisericii din Dimieni este Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, iar parohia este păstorită de Părintele Paroh Vasile Bolea.
În Arhiepiscopia Bucureștilor se desfășoară un concurs dedicat Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Inițiat de Părintele Ginel Aurelian Ivan, consilier .....
Data: Jul 14, 2021
Ziua mărcii poștale românești este celebrată anual în data de 15 iulie amintind că la această dată au fost tipărite, în 1858, celebrele „Cap de bour”, primele mărci poștale românești.
Evenimentul avea loc la 18 ani după apariţia, în Marea Britanie, a celui dintâi .....
Data: Jul 15, 2021
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din București va avea propriul lăcaş de cult. Piatra de temelie a fost aşezată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, joi, 15 iulie 2021.
”Biserica este .....
Data: Jul 15, 2021
Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Naşterea Maicii Domnului” – Chirilovca, raionul Floreşti, din Episcopia de Bălţi, a primit marți o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.
După ce a .....
Data: Jul 15, 2021
A trecut la Domnul ucenicul de chilie al Părintelui Paisie Olaru, Monahul Gherasim Bulearcă de la Mănăstirea Sihăstria, Neamț.
Părintele Gherasim avea vârsta de 82 de ani. S-a născut în data de 26 martie 1939 în comuna Grumăzești, județul Neamț, a intrat în obștea .....
Data: Jul 15, 2021
Ideologiilor care intră în conflict cu învățătura de credință nu le putem opune o altă ideologie – fie ea și de sorginte creștină. Nu ar face decât să adâncească dezbinarea. Doar Hristos ne unește. Ideologiile le putem combate doar cu smerenia și iubirea Lui, spune Jonathan Jackson, .....
Data: Jul 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).