Domniei Sale,Domnului Traian Basescu,Presedintele RomanieiStimate Domnule Presedinte, Am luat act de propunerile formulate de catre Comisia Prezidentiala pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniile Educatiei si Cercetarii din Romania, in proiectul de Lege a Invatamantului Preuniversitar, art. 37, alin (1), din 30 aprilie 2009 si ne exprimam ingrijorarea cu privire la excluderea disciplinei religie din planurile-cadru ale invatamantului liceal si la statutul incert al acesteia in invatamantul primar si gimnazial. Pentru pastrarea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial si liceal, ca parte a trunchiului comun, aducem urmatoarele argumente:1. Prezenta orei de religie in invatamantul de stat este conforma Constitutiei Romaniei, care prevede in art. 32. alin. (7): Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege. De asemenea, este conforma Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care prevede in art. 32 alin. (1): In invatamantul de stat si particular, predarea religiei este asigurata prin lege cultelor recunoscute. 2. Disciplina religie se preda in scolile de stat potrivit Legii Invatamantului nr. 84/1995, republicata, art. 9, alin. (1): Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.(2) La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina .Prin urmare, prezenta disciplinei religie in oferta scolara este obligatorie din punct de vedere legal, cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventa orele de religie, la solicitarea scrisa a parintelui sau a tutorelui legal constituit.3. Pentru a se asigura, in mod egal, accesul elevilor la educatia religioasa, potrivit cultului din care fac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor prevede in art. 32 alin. (4): La cerere, in situatia in care conducerea scolii nu poate asigura profesori de religie apartinand cultului din care fac parte elevii, acestia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului caruia ii apartin. 4. Prezenta religiei in sistemul de invatamant romanesc nu este o inovatie a perioadei post-decembriste. Legea instructiunii publice din 1864, care a stat la baza invatamantului romanesc peste trei decenii si care a fost una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea si gratuitatea invatamantului (dupa Suedia, Norvegia, Prusia si Italia, dar inaintea Marii Britanii, Elvetiei, Bulgariei, Serbiei, Frantei), aseza religia la loc de cinste intre obiectele de studiu, atat in cadrul invatamantului primar unde se preda catehismul (art. 32), cat si in cadrul invatamantului secundar, gimnazial si liceal, unde se preda religiunea (art. 116). 5. In majoritatea statelor Uniunii Europene, cu exceptia Frantei, religia este disciplina scolara, sub diferite denumiri: Educatie religioasa (Austria, Danemarca, Germania, Grecia si Irlanda), Educatie moral-religioasa (Anglia), Morala si educatie religioasa (Portugalia), Educatie religioasa si morala (Luxemburg), Crestinism, Religie si Etica (Norvegia), Religie sau etica (Belgia), Miscari ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia si Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promoveaza un sistem de invatamant care valorifica potentialul educativ al religiei pentru modelarea conduitelor sociale si individuale.6. Pentru mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun, in cadrul campaniei Patriarhiei Romane Nu vrem liceu fara Dumnezeu! s-au primit in anul 2008 peste 140.000 de mesaje de sustinere.7. In ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, conducatorii si reprezentantii cultelor religioase recunoscute in Romania si-au exprimat pozitia comuna cu privire la mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun. 8. Disciplina religie propune, nu impune, valori spirituale si morale ce stau la baza culturii europene si nationale, valori la care elevii trebuie sa aiba acces in mod liber si care au un rol formativ deosebit, demonstrat si de studiile sociologice in domeniu.Cu pretuire si binecuvantare,† DANIEL,PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 815
Id: 2307
Data: Aug 20, 2009
Imagine:
Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a daruit Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei si Exarh Patriarhal, o particica din moastele Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Evenimentul a avut loc astazi, 20 august, in .....
Data: Aug 21, 2009
Duminica 16 august 2009, Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Nicolae a vizitat, pentru prima data, Parohia Ortodoxa Romana Sf. Maria din Timmins, ON. Inaltpreasfintitul Nicolae a savarsit Sf. Liturghie impreuna cu preotul paroh, P.C. Pr. Ioan Jifcu si credinciosii parohiei. La sfarsitul Sf. .....
Data: Aug 21, 2009
Sub presedintia Preasfintitului Parinte Ioachim Bacauanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, la Manastirea Magura-Ocnei din judetul Bacau a avut loc astazi, 20 august, sinaxa staretilor si staretelor din aceasta eparhie. Pe ordinea de zi s-au aflat probleme administrative si .....
Data: Aug 21, 2009
Icoana bizantina, iubire crestina este titlul expozitiei de icoane organizata de Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare din Capitala. Scopul manifestarii este de a evidentia importanta icoanelor bizantine, ca mijloc traditional crestin de transmitere a dragostei, a .....
Data: Aug 21, 2009
Astazi, de la 10:45, are loc inaugurarea Casei Memoriale Dumitru Staniloae din localitatea Vladeni, judetul Brasov. Aceasta ceremonie va fi prezidata de Preafericitul Parinte Patriah Daniel, care viziteaza in aceste zile Mitropolia Ardealului. Tot astazi, de la ora 12:00, la Biserica Sf. .....
Data: Aug 22, 2009
NICHIFOR CRAINIC, din botez Ion Dobre, s-a nascut la 12 dec. 1889, in Bulbucata, jud. Vlasca. A studiat la Seminarul Central' (1904-1912) si la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1912 - 1916). Intre anii 1916-1918 a participat la primul razboi mondial, lucrand intr-un spital din Iasi dupa .....
Data: Aug 22, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).