Sculptorul Sorin Morariu şi-a prezentat vineri la Casa de cultură „Geo Bogza” din municipiul Campina cea de-a treia expoziţie din carieră.
Evenimentul a avut loc vineri şi a fost posibil datorită sprijinului oferit de Parohia „Sfanta Treime” din Campina.
Proiectul a fost inițiat de parohie, cu susținerea Primăriei Campina, a Consiliului local şi a Casei Municipale de Cultură.
Au participat clerici, reprezentanţi ai autorităţilor locale, familia artistului, artiști și oameni iubitori de artă și cultură din Campina, București și Ploiești.
Evenimentul a fost deschis de Toma Alexandra, directorul Casei de cultură „Geo Bogza” din municipiul Campina, care l-a prezentat publicului pe artistul Sorin Morariu.
Expoziția de sculptură a avut teme diverse, in special motive din natură, coloane sculptate, motive religioase, sculpturi din prelucrarea lemnului de nuc, cireș, stejar și păr.
Piesele de artă expuse au fost: obelisc-lăcrimar, par de gard, coloană, obelisc pentru Gaudi, chiparos fantastic, păsări fantastice, familia, aripi de libelulă, ciuperca din Avatar, coral, crucea cu raze și alte lucrări deosebite.
In timpul evenimentului, preoţii Răzvan Topală şi Gheorghe Mantu de la Parohia „Sfanta Treime” au subliniat:
„Prin vizitele pastorale efectuate in parohie intalnim oameni pasionați de artă, foarte mulți pictori, scriitori, colecționari, dar mai puțin intalnim sculptori. De aceea, văzand sculpturile deosebite ale domnului Sorin Morariu, l-am convins ca impreună să realizăm o expoziție publică intr-un spațiu de cultură adecvat”.
„Astfel, am oferit tot sprijinul in realizarea acestui proiect și cei implicați au răspuns afirmativ acestei solicitări. Cu această ocazie, am demonstrat că Biserica este liantul dintre credință și artă”.
Sculptorul Sorin Morariu este originar din Sighișoara, iar de 30 de ani locuiește in orașul Campina. Este inginer la bază, dar sculptor din vocație. A mai avut două expoziții de cultură prezentate la Sighișoara.
Foto credit: Parohia „Sfanta Treime” – Campina
Urmăreşte-ne pe Twitter:�@agentiabasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 235
Id: 77724
Data: Jan 24, 2023
Imagine:
Purtătorul de cuvant Vasile Bănescu a oferit luni o declarație către presă in care explică situația ecleziastică a comunităților de romani ortodocși din Ucraina.
„Preoții comunităților de .....
Data: Jan 24, 2023
„Trei ierarhi bĂnĂțeni ai condeiului de odinioară. Clericii Iosif-Iuliu Olariu, Iosif-Traian Bădescu și David Voniga” este tema conferinţei organizate de Mitropolia Banatului și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din .....
Data: Jan 24, 2023
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a slujit duminică la Paraclisul Căminului de bătrani „Sfantul Ioan cel Nou” din Suceava.
Ierarhul a transmis .....
Data: Jan 25, 2023
In ziua aniversării Unirii Principatelor Romane, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat o slujbă de Te Deum la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit in .....
Data: Jan 25, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).