Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în data de 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov. A fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei, fiind profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător.
A urmat cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”, apoi, în 1922, a primit o bursă la Universitatea din Cernăuţi. Licenţa în Teologie a fost elaborată sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu tema Botezul copiilor; a primit o bursă pentru studii de specializare la Atena.
În toamna anului 1928 şi-a susţinut, la Cernăuţi, teza de doctorat cu titlul Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea prof. V Loichiţă.
În ianuarie 1929 a plecat să studieze la Berlin, având profesori pe Hans Lietzmann şi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie și Dogmatică şi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama.
La întoarcerea în ţară a fost încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”, unde a desfășurat activitate didactică timp de 17 ani.
În 5 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), doi ani mai târziu a fost hirotonit preot, iar peste încă un an, în 8 octombrie, s-a născut fiica lui, Lidia.
În iunie 1936 a fost numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.
A apărut la Sibiu, în 1946, primul volum din traducerea Filocaliei și tot în același an a fost transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi mistică pe Nichifor Crainic.
Din 1950 a participat la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins, din care nu a făcut parte, dar unde a conferenţiat de câteva ori.
În 1958 a început un nou val de arestări în România, iar la 4 septembrie a fost arestat și ulterior dus la Aiud. A fost eliberat cinci ani mai târziu în ianuarie şi a lucrat ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod.
A primit titluri de onoare din partea mai multor universități din lume:
- 1976 – Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Tesalonic;
- 1980 – I-a fost acordat premiul „Dr. Leopold Lucas” al Universităţii din Tübingen;
- 1981 – Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox „Saint Serge” din Paris;
- 1982 – I-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Belgrad;
- 1981 – A fost premiat la Londra cu distincţia onorifică „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice şi creştineşti;
- 1991 – A fost numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena;
- 1992. A fost numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti;
A devenit membru corespondent al Academiei Române din 1990, iar membru titular din 1991.
A trecut la cele veşnice în ziua de 5 octombrie 1993.
Sursa: volumul Părintele Dumitru Stăniloae. Biobibliografie, apărut la Editura Patriarhiei Române, București – 2013.
Sursă foto: Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 230
Id: 71890
Data: Nov 16, 2020
Imagine:
Website-ul Mitropoliei Basarabiei are o interfaţă nouă, cu un design grafic atractiv, fiabil şi uşor de navigat.
Adaptat fiecărui dispozitiv de pe care este vizualizat, website-ul şi-a păstrat în mare parte secţiunile .....
Data: Nov 16, 2020
Preasfinţitul Părinte Iustin a conferit Grupului Psaltic „Theologos” Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman”, care are pe ea imprimat chipul preotului și al fiicei sale Anuţa. Dirijorul, Arhid. Adrian Dobreanu, a primit Ordinul .....
Data: Nov 16, 2020
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi a lansat un program destinat educației religioase a credincioșilor și a înțelegerii în profunzime a adevărurilor de credință. .....
Data: Nov 16, 2020
Mitropolitul Gurie Hrosu a fost comemorat sâmbătă în biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din Bălţi.
Slujba de pomenire pentru primul titular al Mitropoliei Basarabiei a fost oficiată de Episcopul .....
Data: Nov 16, 2020
Mitropolia Ardealului organizează o campanie prin care vor fi desemnați cei mai mari 10 filantropi ortodocși din istoria neamului românesc.
În lista propunerilor se află trei doamne filantrope: Elena Ghiba Birta, Iudita Măcelariu și Eliza Sturtdza (Hurmuzaki).
.....Data: Nov 17, 2020
O sută de mii de exemplare ale Noului Testament cu Psalmii vor fi oferite gratuit credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, până la finalul anului.
Distribuirea volumelor a început de
Data: Nov 17, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
06 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Din cer senin
02 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Buna seara c-a-nserat
18 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Viflaime Viflaime
10 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Pruncul Imparat
14 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Steaua care stralucea
01 - Manastirea Sf Gheorghe Camarzani - Axionul Nasterii Domnului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).