La initiativa Asociatiei Filantropia a Episcopiei Severinului si Strehaiei, prin intermediul Sectorului Social, joi, 4 octombrie, in sala Nestor Vornicescu a fost organizat un seminar pe tema ingrijirilor paliative, dupa cum ne-a precizat Catalin Cernatescu, Redactor stiri Episcopia Severinului si Strehaiei.Seminarul a avut invitati de seama, pionieri ai ingrijirii paliative in Romania, reprezentanti ai Hospice Casa Sperantei Brasov.Aceasta intalnire a asistentilor sociali si a staff-ului de conducere a Asociatiei Filantropia cu o echipa de profesionisti a avut in vedere asimilarea unor informatii utile despre ingrijirea gratuita a bolnavilor incurabili la domiciliu si a unor modele de buna practica in ceea ce priveste imbunatatirea vietii celor aflati in faze terminale.Reprezentantii ONG-ului brasovean au aratat importanta implicarii voluntarilor specializati in procesul de generare a confortului psiho-afectiv si somatic al persoanelor afectate de bolile fara leac, dar si efectele extraordinare ale unei astfel de ingrijiri medicale, printre care se numara prelungirea vietii cu aproximativ 30%.In centrele Hospice, care functioneaza din anul 1992 la nivelul intregii tari, bolnavii invata ca moartea este un proces firesc in evolutia vietii si se stabilizeaza emotional pe baza unui sistem de suport care le permite sa duca o viata cat mai activa posibil de-a lungul evolutiei bolii.Pe langa serviciile pe care le ofera zilnic unui mare numar de bolnavi, Hospice Casa Sperantei Brasov a luat si initiativa infiintarii mai multor centre de studii pentru medicina paliativa.Centrul de studii pentru medicina din Brasov, a oferit pe parcursul celor 11 ani de functionare cursuri pentru aproximativ 11.200 de persoane, membri ai echipelor interdisciplinare paliative din Romania dar si din Sud-Estul Europei.Pentru bolnavii incurabili, ingrijirea paliativa inseamna cresterea calitatii vietii.Cu toate ca boala nu mai raspunde la tratament, starea bolnavului poate fi ameliorata prin controlul simptomelor suparatoare, alinarea durerii, consiliere psihologica (de care pot beneficia si membrii familiei), servicii de asistenta sociala (pentru obtinerea drepturilor legale si pentru familiile care se confrunta cu greutati materiale) sau consiliere spirituala din partea preotilor.In plus, in ingrijirea paliativa, bolnavul este cel mai important, drept pentru care nicio decizie medicala nu se ia fara consimtamantul sau si numai dupa ce a fost informat cu privire la tot ceea ce presupune decizia respectiva.Ingrijirea paliativa poate fi acordata in paralel cu tratamentul prescris de medicul specialist.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 557
Id: 24929
Data: Oct 5, 2012
Imagine:
In Duminica a douazecea dupa Rusalii, 7 octombrie 2012, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla in vizita pastorala in mijlocul preotilor si credinciosilor din cadrul Protopopiatului Beius, dupa cum ne informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Oradiei.Cu acest prilej, .....
Data: Oct 5, 2012
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Romaniei, cu ocazia evocarii Mitropolitului Antonie al Ardealului in biserica satului sau natal, Stolniceni (Republica Moldova), vineri, 05 octombrie 2012:La implinirea a sapte ani de la mutarea spre cerestile lacasuri a vrednicului de .....
Data: Oct 5, 2012
P.S. Sa Visarion, Episcopul Tulcii a facut o vizita canonica in parohia Nalbant din prot. Babadag. Aici P.S. Sa a vizitat biserica cu hramul Sfantul Mucenic Haralambie ( 1839) aflata in santier de restaurare a turlei, dupa cum ne-a informat Biroul de Presa al Episcopiei Tulcii.Apoi insotit de .....
Data: Oct 5, 2012
In Duminica a XX-a dupa Rusalii, la 7 octombrie 2012, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, va efectua o vizita canonica in Parohia Lapusnicel din Protopopiatul Baile-Herculane, dupa cum ne informeaza episcopiacaransebesului.ro. Cu acest prilej, Preasfintia Sa, inconjurat de un sobor .....
Data: Oct 5, 2012
Duminica, 07 octombrie, in ziua de pomenire a Sfintilor Mucenici Serghie si Vah, Biserica Ortodoxa se va afla in a XX-a duminica dupa Rusalii. Pericopa evanghelica randuita sa se citeasca la Sfanta Liturghie din capitolul 7 de la Luca, prezinta Invierea fiului vaduvei din Nain. .....
Data: Oct 5, 2012
In Aula Avram Iancu a Facultații de Litere și Arta a avut loc joi, 4 octombrie, deschiderea oficiala a noului an universitar pentru doctoranzii Universitații Lucian Blaga din Sibiu. La festivitate au fost prezenți rectorul universitații sibiene, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, prorectorul .....
Data: Oct 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
PF Daniel - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
PF Daniel - Vindecarea slabanogului din Capernaum
PF Daniel - Duminica Sfantului Grigorie Palama
PF Daniel - Sarbatoarea ortodoxiei romanesti
PF Daniel - Cuvant rostit cu prilejul depunerii juramantului de credinta
PF Daniel - Noi daruim ceea ce avem, postirea, ca sa primim ceea ce nu avem, nepatimirea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).