Programul „Seminţele credinţei“ are scopul de a le oferi profesorilor de religie, precum şi elevilor care participă la orele de religie şansa implicării în proiecte menite să îndeplinească următoarele obiective: să apropie participanţii de valorile credinţei creştine, să întărească statutul orei de religie în şcoala românească, să impulsioneze dimensiunea mărturisitoare a orei de religie, să încurajeze un spirit de competitivitate viu şi deschis spre alteritate, să aibă o dimensiune religioasă, educaţională, socială, artistică, ecologică, culturală, sportivă şi/sau civică. Bugetul programului este de 500 RON pentru fiecare proiect care va trece de etapa de selecţie, dar coordonatorul poate accesa cofinanţări (resurse financiare şi materiale, produse, servicii) şi din alte surse, pentru un impact mai mare al proiectului.
„Pentru accesarea acestui proiect sunt eligibili profesorii de religie titulari pentru şcoala primară, gimnaziu şi liceu/ grup şcolar/ şcoală de arte şi meserii, de la unităţile de învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, care au minimum trei ani vechime ca titular şi care, în anul şcolar în curs, îşi desfăşoară activitatea la unitatea de învăţământ pentru care completează cererea de finanţare. Procesul de selecţie a proiectelor depuse va avea loc în perioada 23-25 noiembrie 2011, selecţia dosarelor de candidatură fiind realizată de către membrii comisiei de evaluare desemnată de chiriarhul locului. La sfârşitul procesului de selecţie, vor fi desemnate 5 unităţi de învăţământ câştigătoare pe fiecare judeţ, care vor fi anunţate oficial pe data de 25 noiembrie 2011“, a precizat protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Care sunt criteriile de selecţie?
Criteriile de selecţie a aplicaţiilor pentru proiectul „Semintele credinţei“ fac referire la: regăsirea valorilor creştine; relevanţă, eficienţă, sustenabilitate, originalitate, coerenţă; performanţe individuale şi comportament civic; impactul asupra elevilor, instituţiei de învăţământ şi asupra comunităţii; minimum două parteneriate media; interdisciplinaritate. De asemenea, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în calitate de finanţator al programului, va acorda o atenţie deosebită proiectelor care urmăresc: participarea/ implicarea în proiecte derulate împreună cu elevii; implicarea elevilor în activităţile organizatorice; implicarea altor profesori din instituţia de învăţământ şi a părinţilor în realizarea proiectului; implicarea elevilor din zona rurală sau a celor aparţinând minorităţilor etnice; întărirea sentimentului religios şi naţional al elevilor; încurajarea spiritului civic; promovarea unui mod de viaţă sănătos; dezvoltarea de proiecte extraşcolare noi pentru comunităţile locale care să puncteze la capitolul originalitate şi creativitate; încurajarea dezvoltării abilităţilor organizatorice şi profesionale ale profesorilor de religie şi ale elevilor.
Condiţii de eligibilitate a proiectelor
Sunt eligibile doar acele aplicaţii care poartă semnăturile directorului şi ale inspectorului de religie, precum şi ştampila unităţii de învăţământ şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Toate informaţiile trebuie însoţite de documente (în copie) care să demonstreze valoarea de adevăr a informaţiilor prezentate (CV, diplome, atestate, adeverinţe etc.). De asemenea, fiecare aplicant poate să candideze o singură dată, la o perioadă de 2 ani. Pentru un impact mai ridicat al proiectului şi pentru a avea o mai mare vizibilitate în cadrul comunităţii locale este necesară atragerea unor parteneri/ colaboratori/ susţinători. Printre partenerii care pot fi cooptaţi în cadrul unui astfel de proiect se numără: profesori, unităţi similare de învăţământ; organizaţii/asociaţii non-guvernamentale, culturale sau profesionale; instituţii publice (Primăria, Consiliul Local etc.); mass-media locală (ziare, reviste, radio, tv); parteneri în mediul online (site, blog, etc.).
Care este perioada de desfăşurare şi procedura de înscriere
Programul „Seminţele credinţei“ se desfăşoară în fiecare semestru al anului şcolar, iar finanţarea acordată nu poate fi folosită în altă perioadă decât în cea aprobată. Formularul trebuie completat şi trimis până pe data de 22 noiembrie 2011, data poştei, pe adresa: Arhiepiscopia Iaşilor, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 16, Iaşi, jud. Iaşi, cu menţiunea Pentru Sectorul învăţământ - Programul „Seminţele credinţei“. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă:
CV-ul profesorului aplicant, formularul de înscriere, o declaraţie pe proprie răspundere, contracte de parteneriat, opis. După primirea candidaturii prin poştă, consilierul pe Învăţământ şi inspectorul de religie vor evalua aplicaţia şi vor solicita informaţii ulterioare participanţilor. Acceptarea unei unităţi de învăţământ în concurs, după completarea formularului de înscriere, va fi confirmată de echipa de organizare a evenimentului prin trimiterea unui mesaj electronic de validare a formularului de înscriere şi prin publicarea listei de candidaturi acceptate pe site-urile www.mmb.ro, respectiv www.doxologia.ro.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“ din Suceava. După cum ne-a relatat pr. paroh Cătălin Axinte, care este şi consilier economic al .....
Data: Nov 10, 2011
Evenimentul se va bucura de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care va sluji Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica parohială, iar apoi va oficia slujba de binecuvântare a centrului, înconjurat de un .....
Data: Nov 10, 2011
Centrul a luat fiinţă în anul 2003, ca urmare a parteneriatului dintre Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Consiliul .....
Data: Nov 10, 2011
Au participat elevi de ciclu primar şi gimnazial de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Gorj, care au prezentat câte o poezie pe tema stabilită. Juriul, condus de Cristina Spilcă, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului .....
Data: Nov 10, 2011
Totodată, cu acest prilej a avut loc şi înfiinţarea oficială a Centrului Naţional de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”, informează arhiram.ro.
În deschiderea momentului aniversar Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, .....
Data: Nov 10, 2011
Racla cu Sfintele Moaşte va fi însoţită de o delegaţie formată din preoţi şi monahi din Arhiepiscopia Timişoarei, condusă de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al eparhiei.
Evenimentul are loc cu prilejul împlinirii a cinci ani de .....
Data: Nov 10, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).