Guvernul de la Belgrad a anunţat vineri că Serbia va fi în doliu naţional timp de trei zile.
În contextul morţii Preafericitului Părinte Irineu, Guvernul Republicii Serbia, în cadrul şedinţei de astăzi (vineri – n.r.) a luat decizia de a declara trei zile de doliu naţional în perioada 20-22 noiembrie, se menţionează într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.
Patriarhul Irineu va fi înmormântat duminică în Catedrala Sf. Sava din Belgrad. Funeraliile vor fi precedate de Sfânta Liturghie, cu începere de la ora 09:00. Trupul neînsuflețit al patriarhului va fi înhumat în cripta catedralei de pe colina Vracear.
Preşedintele Aleksandar Vucic a transmis un mesaj de condoleanţe Sfântului Sinod la trecerea în veşnicie a Conducătorului Bisericii Serbiei.
„Patriarhul Irineu a fost un mare om al Bisericii Serbiei, al Ortodoxiei și al poporului sârb”, a notat preşedintele Aleksandar Vucic.
Prim-Ministrul Ana Brnabic l-a numit pe patriarh, în mesajul de compasiune, „un simbol al unităţii spirituale şi al armoniei poporului sârb, care a fost alături de credincioşi şi popor în cele mai dificile momente”.
Patriarhul Irineu a trecut la Domnul vineri, 20 noiembrie.
Foto credit: Euronews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 308
Id: 71941
Data: Nov 21, 2020
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat, în predica rostită sâmbătă la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, cum ne putem pregăti pentru sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos având ca model pe Fecioara Maria.
„Maica Domnului ne îndeamnă .....
Data: Nov 21, 2020
Ziua mondială a televiziunii este celebrată anual în data de 21 noiembrie, prin proclamarea Adunării Generale a Naţiunilor Unite din 1996.
Această zi îşi propune să evidenţieze influenţa pe care televiziunea o exercită asupra proceselor de luare a deciziilor, în .....
Data: Nov 21, 2020
Trupul neînsufleţit al Patriarhului Irineu a fost depus sâmbătă în Catedrala Sf. Sava din capitala Serbiei. Credincioşii îi pot aduce un ultim omagiu până duminică, 22 noiembrie, când va avea loc slujba înmormântării.
Patriarhul Irineu este primul întâistătător sârb .....
Data: Nov 21, 2020
Preasfințitul Daniil, Episcop locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, eparhie cu sediul administrativ la Vârșeț, în Serbia, a declarat vineri pentru postul Radio Trinitas că românii se roagă și le sunt alături ortodocșilor sârbi de pretutindeni după trecerea la cele veșnice a .....
Data: Nov 21, 2020
Conducătorii de Biserici Ortodoxe locale și-au unit glasurile și inimile îndurerate de pierderea Patriarhului Irineu al Serbiei, rugând pe Dumnezeu să-i așeze sufletul alături de sfinți.
Patriarhul Irineu
Data: Nov 21, 2020
Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan a trecut în veșnicie în data de 22 noiembrie 2007 la vârsta de 77 de ani. Duminică se împlinesc 13 ani de la moartea sa.
„Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan, rămâne pentru noi toți, o prezență mângâietoare de cuget și de .....
Data: Nov 22, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
21. Grupul Psaltic Constantin Brancoveanu - Pace pe pamant
08. Grupul Psaltic Constantin Brancoveanu - Trei crai de la rasrit
09. Grupul Psaltic Constantin Brancoveanu - Colind bizantin
03. Grupul Psaltic Constantin Brancoveanu - O ce veste minunata
07. Grupul Psaltic Constantin Brancoveanu - Dupa dealul cel mai mare
04. Grupul Psaltic Constantin Brancoveanu - Astazi S-a nascut Hristos
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).