Asociatia Vasiliada, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, in parteneriat cu Centrul Regional pentru Dezvoltare Comunitara si Mediu, a organizat in aceasta perioada, in localitatea Rasinari din judetul Sibiu, o sesiune de formare, la care au participat 14 tineri, informeaza Ziarul Lumina . Aceasta activitate face parte din proiectul 'Tineri pentru comunitate', care are ca obiectiv stimularea implicarii tinerilor in viata comunitatii si cresterea gradului de responsabilitate sociala a acestora. 'Un grup de 14 tineri au fost formati in domeniul managementului de proiect si managementul voluntarilor. Ne propunem ca, prin activitatile implementate, sa stimulam implicarea activa a tinerilor in viata comunitatii prin dezvoltarea abilitatilor necesare identificarii si solutionarii unor probleme cu care se confrunta comunitatea', a precizat Sorin Boboc, director de programe al Asociatiei Vasiliada.Tot in cadrul acestui proiect, cei 14 tineri vor participa in luna octombrie la a doua sesiune de formare, iar la final isi vor putea infiinta propria organizatie de tip ONG. 'In cea de-a doua sesiune de formare, grupul de tineri va fi initiat in atragerea de resurse si lucrul in echipa. Dupa implementarea acestei activitati, acesti tineri vor avea oportunitatea de a-si crea singuri o organizatie non-guvernamentala care va incerca sa raspunda nevoilor sociale ale comunitatii craiovene. Este un proiect care investeste in tineri, in educatia si formarea lor pentru o viata responsabila', a adaugat Sorin Boboc.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 562
Id: 24657
Data: Sep 21, 2012
Imagine:
Arhiepiscopia Ramnicului organizeaza, in perioada 21-27 septembrie, o serie de manifestari aniversare, cu prilejul apropierii praznicului Sfantului Antim Ivireanul, informeaza Ziarul Lumina . Incepand de astazi, fiecare zi va fi inchinata unui eveniment cu rezonanta culturala, pastorala sau .....
Data: Sep 21, 2012
Congresul national al facultatilor de teologie ortodoxa din Patriarhia Romana se va desfasura in Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, intre 24 si 26 septembrie, la Manastirea Nicula, informeaza Ziarul Lumina . Tema congresului, aflat la cea de-a V-a editie, este 'Formare, calitate, .....
Data: Sep 21, 2012
Cadrele didactice care predau disciplina religie ortodoxa din cuprinsul Episcopiei Oradiei organizeaza in aceasta perioada a anului diverse manifestari si evenimente cu caracter cultural-religios, implicand activ atat elevii din ciclul primar si gimnazial, cat si pe cei de la licee, informeaza .....
Data: Sep 21, 2012
Predica Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la Duminica a 18-a dupa Rusalii (Pescuirea minunata)'In vremea aceea, Iisus sedea langa lacul Ghenizaret si a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Atunci El, .....
Data: Sep 21, 2012
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din filia Traian a parohiei Soloneţ, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, iar .....
Data: Sep 21, 2012
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji astăzi, de la ora 8:30, Sfânta Liturghie în Biserica ,,Intrarea Domnului în Ierusalim“ din parohia Mesteacăn, comuna Corni, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani. .....
Data: Sep 21, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).