Mănăstirea Hozeva l-a cinstit sambătă pe Sf. Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul sfantului așezămant, printr-o Priveghere de toată noaptea oficiată de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.
Din sobor au mai făcut parte Mitropolitul Isihie de Capitolia și Arhimandriții Vartolomeu și Hristodul de la Biserica Sfantului Mormant al Domnului din Ierusalim.
„Dumnezeul Cel Preamărit in sfatul sfinților ne-a adunat la Sfanta Mănăstire Hozeva, de pe Valea Paraului Cherit, in apropiere de Iordan, unde și Profetul Ilie, omul lui Dumnezeu, a stat ascuns, ca să cinstim sfanta pomenire a Părintelui nostru intru Sfinți Ioan cel Nou Hozevitul din Romania”, a spus Patriarhul Teofil in cuvantul de invățătură.
„După cum se știe, Lavra Hozeva a devenit școală a mantuirii și scară a virtuților in Hristos, care conduce spre Impărăția Cerurilor. Aceasta se datorează faptului că aici s-au evidențiat, intre numeroșii sfinți martiri și cuvioși, marii asceți și invățători in Hristos Gheorghe și Ioan de la Hozeva – cel din urmă devenit �episcop al Cezareei Capadociei (sec. V d. Hr. – n.red.).”
„Moaștele neatinse de stricăciune și frumos mirositoare ale Părintelui Ioan (Iacob) cel sfințit sunt o mărturie incontestabilă că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel dăruit nouă (Romans 5,5)”, a continuat Preafericirea Sa.
„Pomenirea de astăzi a Sfantului Ioan Iacob in sfantul așezămant de la Hozeva ne strălucește vesela lumină a păcii lui Hristos. Și spun asta, deoarece, conform Sf. Ap. Pavel, Dumnezeu nu este al neoranduielii, ci al păcii�(1 Cor. 14,33)”.
„Să ne rugăm acestui luminător al Mănăstirii Hozeva și al districtului Iordanului, stea călăuzitoare a Bisericii, precum și Preabinecuvantatei Născătoare de Dumnezeu, să fie ocrotitori neclintiți ai mantuirii sufletelor și trupurilor noastre, astfel ca pacea lui Dumnezeu, care covarșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre, intru Hristos Iisus�(Filipeni 4,7)”, a incheiat Patriarhul Teofil al III-lea.
Sf. Ioan Iacob de la Neamț s-a nevoit 24 de ani in Țara Sfantă, atat pe Valea Iordanului, cat și in Pustiul Iudeii, la Hozeva. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfinților in 1992, cu numele de Sfantul Ioan Iacob de la Neamț.
Foto credit: Patriarhia Ierusalimului
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 168
Id: 81647
Data: Aug 12, 2024
Imagine:
Obștea Mănăstirii Văratec din județul Neamț a pomenit-o sambătă pe Schimonahia Elisabeta (Safta) Brancoveanu, trecută la cele veșnice ..... Data: Aug 12, 2024 |
Pompierii romani se luptă cu incendiile de vegetație din regiunea greacă Attica, in apropierea cunoscutei mănăstiri „Sfantul Efrem” de la Nea ..... Data: Aug 13, 2024 |
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a anunțat programul hramului de la Mănăstirea Nicula din județul Cluj. Mitropolitul Andrei va ..... Data: Aug 13, 2024 |
Părintele Serafim Rose, un californian cu o minte strălucită, a descoperit Ortodoxia la maturitate, după aprofundarea gandirii orientale. După ce a făcut ..... Data: Aug 13, 2024 |
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a liturghisit sambătă la Biserica „Pogorarea Sfantului Duh” din Negrești, la finalul ..... Data: Aug 13, 2024 |
Sectorul Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului organizează două tabere de vară la mare pentru copii cu nevoi speciale ..... Data: Aug 13, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Lumina celui nevazut - Solomon Marcus - Matematica si rationalitatea creatiei
Lumina celui nevazut - Acad Gh Vladutescu - Religia, filozofia, stiinta - un dialog necesar - p1
Lumina celui nevazut - Lumina si descoperirile fizicii (05 01 2017)
Lumina celui nevazut - Particula lui Dumnezeu - part 1
Lumina celui nevazut - Medicina comportamentala, o radiografie a riscurilor vietii cotidiene
Lumina celui nevazut - Frontierele cunoasterii - Fizica gaurilor negre (19 01 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).