„Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice”, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon în mesajul prilejuit de sărbătoarea ocrotitorului Eparhiei Târgoviştei.
„De aceea”, subliniază Înaltpreasfinţia Sa, „la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, astfel că Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a Ieromonahului Macarie, care a editat, aici la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508, urmând apoi Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512)”.
Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat faptul că Sfântul Nifon a fost un „ierarh erudit, bun cunoscător al provocărilor pastoral-misionare ale epocii sale”, care a „înnoit profund viața religioasă și morală de la noi, a reorganizat Biserica munteană, imprimându-i o amplă deschidere spre nevoile concrete ale timpului său”.
„De altfel, rodnicia sa duhovnicească este mărturisită cel mai bine de celebrul său ucenic – Sfântul Voievod Neagoe Basarab – model desăvârșit de om politic creștin, dar și de efervescența spirituală a deceniilor ce au urmat”, notează Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon.
Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, va fi sărbătorit în Arhiepiscopia Târgoviştei, în perioada 10-11 august.
Festivităţile dedicate sfântului ocrotitor al eparhiei vor fi deschise cu „Pelerinajul tinerilor” care va avea loc marţi, 10 august, începând cu ora 17:00, pe traseul Catedrala Arhiepiscopală – statuia Sfinţilor Brâncoveni din Centrul Vechi – Mănăstirea Stelea.
Miercuri, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Sfânta Liturghie va fi oficiată la Mănăstirea Stelea.
Foto credit: Arhivă Arhiepiscopia Târgoviştei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 333
Id: 74396
Data: Aug 9, 2021
Imagine:
Un periplu fotografic prin lumea ortodoxă în perioada 2 – 8 august 2021.
Data: Aug 9, 2021
Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi a Parcurilor, celebrată în 9 august, are ca scop evidenţierea importanţei conservării biodiversităţii.
Dincolo de aspectul educativ, parcurile şi grădinile zoologice reprezintă în primul rând şansa de a salva anumite .....
Data: Aug 9, 2021
Mănăstirea „Piatra Tăieturii” – Panaci, judeţul Suceava, a primit sâmbătă o copie a icoanei Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos.
Icoana, a cărei reprezentare este unică în România, a fost aşteptată în faţa primăriei .....
Data: Aug 9, 2021
Episcopul Siluan al Ungariei a vorbit duminică la Bătania despre valoarea ajutorului oferit de Dumnezeu și semeni în unele situații limită.
Predica ierarhului din biserica Sf. M. Mc. Gheorghe a fost concentrată pe evanghelia din Duminica a 7-a după Rusalii, care .....
Data: Aug 9, 2021
Departamentul de tineret și Asociația Iuvenis ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei organizează, în perioada 13-15 august, o tabără ecologică la Cabana Centrului de Tineret de la .....
Data: Aug 9, 2021
Alexandra Nadane, Director Executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei și coordonatoarea Centrului „Sf. Împărăteasă Elena”,
Data: Aug 9, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).