În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Parohia Padea, comuna Drănic, judeţul Dolj, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, tânărul teolog Adrian Elian Dogariu, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Amărăştii de Jos I, Protopopiatul Craiova Sud, iar Ştefan Bogdan Băcescu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Botoşeşti-Paia, din Protopopiatul Craiova Nord.
Postul, vreme de pocăinţă şi de îndreptare
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Mitropolit Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică. „În duminica de astăzi facem început cu rugăciune şi chemare sfântă a harului Preasfântului Duh ca să începem Postul Mare, Postul Sfintelor Paşti, al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest post, această vreme de pocăinţă şi de îndreptare a fost pregătită cu mult înainte. Cei care aţi venit la Biserică aţi ascultat Evanghelia care ne-a istorisit despre vameşul şi fariseul care au venit la templu să se roage. Am văzut atunci cum trebuie să fie rugăciunea noastră şi cum trebuie să fie pocăinţa şi smerenia noastră. Am aflat că lauda fariseică şi lauda de sine nu folosesc la nimic, pentru că toate sunt cunoscute de Dumnezeu şi nimic din ceea ce facem noi nu rămâne nerăsplătit de Atotputernicul Împărat al cerului şi al pământului. Am învăţat de asemenea că este bine întotdeauna să avem dreaptă măsură în toate, aşa cum vameşul şi-a exprimat cugetul său şi gândirea sa prin cuvintele: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!”. Ce am putea să spunem mai mult decât această rugăciune, „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!, atâta vreme cât în viaţa noastră sunt multe lucruri nelalocul lor, multe păcate” a spus în cuvântul de predică ÎPS Părinte Mitropolit.
IPS Părinte a subliniat totodată semnificaţia şi importanţa spovedaniei în perioada Postului Mare. „Din pilda «Întoarcerii fiului risipitor» am aflat că risipirea sufletească, risipirea minţii, patimile şi poftele trupeşti întunecă sufletul şi mintea şi îndepărtează pe om de Dumnezeu. Această cheltuială de energie pe care noi o avem şi pe care o trăim nu ne duce la Casa părintească a Tatălui Ceresc ci ne ţine departe de viaţa îngerească, viaţa îndestulată. Odată ce omul se întoarce la Dumnezeu este iarăşi îmbrăcat în haina frumoasă a pocăinţei şi haina împărătească vrednică de Casa cerească a Împăratului cerului şi pământului. Din această Sfântă Evanghelie, am aflat că atunci când ne întoarcem la Dumnezeu trebuie să ne spovedim păcatele. Căci Dumnezeu, chiar dacă ne primeşte ca un Părinte bun, nu ne primeşte cu păcatele noastre şi ne-a dat ca medicament, ca formă de vindecare, Taina Spovedaniei”, a adăugat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu. (Sursa: mitropoliaolteniei.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 547
Id: 38545
Data: Mar 3, 2014
Imagine:
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Craiova s-au reunit, cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în cursul zilei de sâmbătă, 1 martie. .....
Data: Mar 3, 2014
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat luni, 3 martie 2014, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din .....
Data: Mar 3, 2014
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în biserica din parohia Grădişte, .....
Data: Mar 3, 2014
Din încredinţarea IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Cercul Pastoral Misionar Nr. 2 Radna, sub coordonarea pr. Jidoi Ioan, s-a întrunit duminică, 2 martie 2014, în Parohia Cladova. Cu acest prilej, soborul de preoţi prezent .....
Data: Mar 3, 2014
În parohia Baseu-Hudesti, Protopopiatul Darabani, judetul Botosani, a avut loc duminica, 2 martie 2014, serbarea „Tatal ceresc ne învata sa ne iubim parintii“, .....
Data: Mar 4, 2014
Copiii și parinții din Parohia „Sfântul Haralambie” s-au organizat, în ultimele sâmbete dinaintea începerii Postului Paștilor (care coincide cu ziua de 1 .....
Data: Mar 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).