Dupa calendarul neindreptat astazi, 7 aprilie, a fost Buna Vestire. Cu aceasta ocazie, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a oficiat Sfanta Liturghie in mijlocul credinciosilor ucraineni de la Parohia Zorile. Au participat autoritati locale, numerosi credinciosi, copii si tineri imbracati in costume populare ucrainene. Aceasta parohie a trecut sub jurisdictia Eparhiei noastre la dorinta credinciosilor. Pana nu demult a apartinut de vicariatul ortodox ucrainean. Astazi suntem aici pentru a oficia Sfanta Liturghie si pentru a impartasi credinciosii din Zorile care asteapta de mult o vizita arhiereasca, ultima intamplandu-se in urma cu 35 de ani. Cel care a vizitat aceasta parohie a fost Preasfintitul Episcop-vicar de atunci, Timotei Lugojeanul, actualmente Inaltpreasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Sunt credinciosi foarte buni in aceasta parohie, credinciosi care mentin dreapta credinta. Nu avem in Zorile credinciosi apartinatori altor confesiuni crestine, in exclusivitate aici sunt doar credinciosi ortodocsi , a spus Preasfintitul Parinte Lucian, dupa cum informeaza TRINITAS TV.Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Parohia Zorile a trecut de la 1 aprilie in jurisdictia Episcopiei Caransebesului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 599
Id: 12843
Data: Apr 7, 2011
Imagine:
Biroul de Presa ale Patriarhiei Romane, ne informeaza:In ziua de 7 aprilie 2011, la Resedinta patriarhala, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a primit in audienta pe Excelenta Sa Domnul Stas Misezhnikov, ministrul turismului din Israel, aflat intr-o vizita oficiala in Romania. La .....
Data: Apr 7, 2011
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a primit astazi, 7 aprilie, vizita Excelenței Sale, domnul Stas Misezhnikov, Ministrul Turismului din Israel. In cadrul intrevederii au fost discutate problemele ce vizeaza colaborarea dintre cele doua tari in ceea ce privește .....
Data: Apr 7, 2011
In sala festiva a Centrului Eparhial Tulcea a avut loc astazi, 7 aprilie, premierea elevilor participanti la faza judeteana a Olimpiadei de Religie, clasele VII-XII si a elevilor participanti la faza judeteana a Concursului national interdisciplinar ,Cultura si spiritualitate .....
Data: Apr 7, 2011
La Centrul Eparhial din Roman a avut loc astazi, 7 aprilie, intilnirea preotilor de pe langa spitale, unitati militare, penitenciare si școli, cu Preasfințitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, dupa cum ne informeaza epr.ro. In cadrul intalnirii .....
Data: Apr 7, 2011
In protopopiatele Bistrita si Nasaud au avut loc astazi, 7 aprilie, intalnirile cu formatorii grupurilor de lucru pentru implementarea proiectelor Hristos Impartasit Copiilor!si Alege Şcoala!, informeaza Radio Renasterea. Din fiecare protopopiat au fost convocati cate 30 de .....
Data: Apr 7, 2011
Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, a participat ieri, 6 aprilie, la Denia Canonului cel Mare la Catedrala Arhiepiscopala citind o parte din Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Denia Canonului cel Mare a Sfantului Andrei Criteanul, este slujba Utrenia pentru .....
Data: Apr 7, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).