In calendarul Bisericii Ortodoxe este pomenita astazi, 7 iulie, Sfanta Mucenita Chiriachi. Aceasta sfanta a trait in secolul al III-lea, in timpul imparatului Diocletian. Pentru faptul ca nu a dorit sa renunte la credinta in Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Sf. Mc. Chiriachi a fost omorata prin decapitare. 'Sfanta Mucenita Chiriachi este un exemplu de credinta autentica pe care a pecetluit-o cu pretul vietii. Ea a suferit martiriu si a dovedit curajul credintei in timpul uneia dintre cele mai grele persecutii pe care le-a infruntat Biserica in secolul al patrulea, in timpul domniei imparatului Diocletian. De ce se numeste Chiriachi? Pentru ca a fost nascuta intr-o zi de duminica si, ca un dar pe care parintii l-au primit de la Dumnezeu, fiindca nu aveau copii, au numit-o Chiriachi, nume care, in limba greaca, inseamna duminica - ziua Domnului. Aceasta sfanta, in anul 303, impreuna cu parintii ei, in Asia Mica a fost arestata, iar apoi maltratata, ca in final sa fie omorata prin decapitare', a spus Preasfintitul Corneliu, Episcopul Husilor, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina . Mana Sf. Mc. Chiriachi se afla, incepand din secolul al XVIII-lea, la Catedrala episcopala din Husi, motiv pentru care Sfanta este cinstita in mod deosebit de credinciosii din aceasta eparhie. 'Mana dreapta a Sfintei se afla in Catedrala episcopala incepand din anul 1763, de cand episcop al Husilor era Iacob Stamate, viitorul Mitropolit al Moldovei. In timpul pastoririi sale, mana dreapta a Sfintei Chiriachi a fost primita in dar de la Marea Lavra din Muntele Athos, pentru ca acest vrednic ierarh a platit datoriile pe care Marea Lavra le avea catre Poarta Otomana. Şi aici, la Husi, in mod special, inainte de desfiintarea episcopiei, in anul 1948, era o sarbatoare foarte mare. Veneau crestini si de dincolo de Prut. Dupa desfiintarea episcopiei, sarbatoarea a fost marcata intr-un chip mai tainic', a mai adaugat Preasfintitul Corneliu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 680
Id: 7656
Data: Jul 7, 2010
Imagine:
In Orasul Orhei s-a organizat, in perioada 28 iunie - 3 iulie, o tabara de vara pentru copii, de catre Centrul de voluntariat 'Dar din Dar' al Parohiei 'Sfantul Vasile de la Poiana Marului', informeaza Biroul de presa al Mitropoliei Basarabiei, citat de Ziarul Lumina . S-au desfasurat mai .....
Data: Jul 7, 2010
Sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in aceasta dimineata, la Resedinta Patriarhala, au inceput lucrarile Sfantului Sinod. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in deschiderea lucrarilor Sfantului Sinod a sustinut o meditatie duhovniceasca .....
Data: Jul 7, 2010
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a premiat astazi, 7 iulie, firmele care au participat la concursul pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului. Premierea a avut loc intr-un cadru festiv in Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei in prezenta membrilor Sfantului .....
Data: Jul 7, 2010
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel alaturi de membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au sfintit, in aceasta dimineata, altarul de vara din parcul interior al Resedintei Patriarhale. Noul altar va purta hramurile Invierea Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul , informeaza .....
Data: Jul 7, 2010
Momentul festiv de premiere a firmelor participante la Concursul pentru constructia viitoarei Catedrale Patriarhale a fost incununat de lansarea oficiala a site-ului Catedralei Mantuirii Neamului. Pagina rezervata Catedralei a fost realizata de Centru de Presa Basilica, impreuna cu Sectorul .....
Data: Jul 7, 2010
Un grup de aproape 150 de pelerini austrieci, in frunte cu Arhiepiscopul de Salzburg, Excelenta Sa, Alois Kothgasser a vizitat astazi, 7 iulie, Palatul Patriarhiei. Oaspetii au fost intampinati de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si de ierarhii prezenti pentru sedinta de lucru a Sfantului .....
Data: Jul 7, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).