Cand auzim rostindu-se numele de Sfanta Parascheva, mintea noastra se gandeste imediat la ocrotitoarea Moldovei, cuvioasa care a trait in veacul al XI-lea si care de patru veacuri isi are moastele in Iasi. Insa, daca privim cu atentie in calendarul bisericesc, vom observa ca pe 26 iulie o pomenim pe Sfanta Mucenita Paraschevi din Roma. Vedem, asadar, ca aceasta sfanta nu este una si aceeasi persoana cu sfanta pe care o praznuim cu atata dragoste si evlavie la 14 octombrie. Dupa cum veti remarca, intre apelativele date sfintei pomenite de Biserica la 26 iulie apare unul pe care nu-l intalnim la 14 octombrie, si anume acela de mucenita, ceea ce ne ridica un firesc semn de intrebare. Daca vom merge mai departe cu cercetarea noastra si rasfoim Vietile Sfintilor pe luna iulie, vom observa ca este vorba despre o alta persoana sfanta care a trait in secolul al II-lea si a suferit moarte martirica in timpul domniei imparatului Antonin Piosul (138-161), in anul 140, si ca Sfanta Cuvioasa Parascheva traitoare in secolul al XI-lea si praznuita de noi la 14 octombrie este, de fapt, Parascheva cea Noua, fiind vrednica purtatoare a acestui sfant nume de Parascheva.Sfanta Mucenita Paraschevi s-a nascut intr-un sat in apropierea Romei din parinti crestini, Agaton si Pontia. Dupa cum aflam din viata sfintei mucenite, parintii ei nu aveau copii si se rugau cu staruinta si neincetat lui Dumnezeu ca sa le dea si lor un copil. Şi, ascultandu-le rugaciunea, Bunul Dumnezeu le-a daruit lor o fiica, nascuta in ziua a sasea a saptamanii (vineri), pe care au numit-o Paraschevi, fiindca ziua a sasea, la greci, se numeste 'paraschevi'. Dupa cum putem observa, nasterea sfintei ne duce cu gandul la nasterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, la rugaciunea fierbinte a parintilor Maicii Domnului, Ioachim si Ana, pentru a avea un copil. Acest episod biblic s-a constituit intr-un exemplu pentru Agaton si Pontia, parintii Sfintei Mucenite Paraschevi, ceea ce ne arata puternica lor credinta si statornicia lor in dragostea fata de Domnul nostru Iisus Hristos si a urmarii Cuvantului si faptelor Sale cuprinse in Sfanta Scriptura a Noului Testament.Inca din frageda pruncie a fost crescuta in frica de Dumnezeu si pazirea invataturii Sale primite de la Domnul nostru Iisus Hristos. Dupa moartea parintilor ei, imparte toata averea mostenita saracilor. Sfanta Mucenita Paraschevi imbratiseaza o viata la fel ca a monahilor de mai tarziu si pleaca sa propovaduiasca invatatura de credinta crestina, convertind pe multi pagani la crestinism.Cum in acele vremuri crestinii erau persecutati de imparatii romani si, cu toate ca ne aflam in timpul domniei unui imparat mai ingaduitor cum era Antonin Piosul, totusi, in timpul domniei sale si-au gasit sfarsitul martiric mai multi crestini, dintre care amintim pe Sfantul Policarp, Episcopul Smirnei, care a suferit moarte martirica in anul 155. In general, aceste martirii se datorau fie unor guvernatori de provincii, fie ca urmare a unor calamitati puse pe seama crestinilor sau a campaniei anticrestine a anumitor scriitori greci si romani.Patimirea mucenitei de la Roma Sfanta Mucenita Paraschevi a fost denuntata imparatului cu acuza ca 'propovaduieste pe Iisus, fiul Mariei, pe Care parintii nostri L-au pironit pe cruce'. Sfanta a fost dusa inaintea imparatului, care a fost mirat de frumusetea si intelepciunea ei. Imparatul i-a propus in schimbul lepadarii de Hristos mai multe bunuri, dar sfanta a ramas tare in credinta, refuzand toate ofertele imperiale. Antonin Piosul, vazand ca sfanta refuza toate ofertele sale, a poruncit ca pe capul ei sa fie pus un coif de fier, inrosit in foc, insa marturisitoarea a ramas nevatamata. De aceea, pentru aceasta minune, multi au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos. Dupa acest episod, fiind eliberata, sfanta si-a continuat misiunea de propovaduire a Domnului Iisus Hristos in alte orase si sate din Imperiul Roman.Un inger a fost de fataDupa cum aflam din martiriul ei, sfanta a ajuns intr-un oras in care era guvernator un anume Tarasie. Acesta a intrebat-o despre credinta ei in Hristos si, vazand dragostea si credinta ei statornica, a hotarat sa o supuna la noi chinuri spre a se lepada de credinta ei crestina. Astfel, sfanta a fost aruncata intr-un cazan de arama plin cu untdelemn, smoala si plumb, toate acestea fiind infierbantate de focul aprins sub cazan. Dar, prin venirea in fata a unui inger al Domnului, s-a stins focul si Sfanta a ramas nevatamata. Vazand minunile savarsite de Domnul pentru Sfanta Mucenita Parascheva, guvernatorul Tarasie a poruncit sa-i fie taiat capul si astfel si-a aflat cununa ingereasca intru imparatia cerurilor. Pentru noi cei de astazi, cand vedem atata credinta si spirit de sacrificiu, poate ni se pare imposibil de perceput, insa trebuie sa fim constienti ca 'Actele martirice' prezinta doar in parte supliciul la care au fost supusi crestinii timp de trei secole in Imperiul Roman, de fapt ceea ce s-a pastrat de catre comunitatea respectiva.De aceea, pentru noi, modelul crestin suprem de credinta si dragoste fata de Domnul nostru Iisus Hristos pe care ni-l ofera Sfanta Mucenita Paraschevi prin moartea ei martirica este acela ca, indiferent de timpul si spatiul in care traim, adevaratul crestin trebuie sa fie un iubitor de Dumnezeu pana la a-si da viata pentru credinta in Dumnezeul Cel adevarat si unic.Moaste in BucurestiFie ca rugile noastre sa gaseasca in Sfanta Mucenita Paraschevi o mijlocitoare de langa tronul Tatalui Ceresc, Care sa ne impartaseasca si pe noi in ziua sfarsitului nostru pamantesc de bucuria petrecerii cu sfintii intru Imparatia Sa cea cereasca!Romanii se pot inchina la particele din moastele Sfintei Paraschevi in biserica Manastirii Antim si in Biserica Sfantul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei din Bucuresti (Articol realizat de Pr. Ciprian Apetrei si publicat in Ziarul Lumina din data de 26 iulie 2010).
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 829
Id: 8051
Data: Jul 26, 2010
Imagine:
Parintele protosinghel Vicentiu Oboroceanu este noul staret al Manastirii Antim din Capitala. Slujba de investire a fost oficiata de Preasfintitul Ciprian Campineanul in duminica a VIII-a dupa Rusalii, in biserica Manastirii Antim, informeaza
Data: Jul 26, 2010
Inalt Preasfintitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Roman al Europei Occidentale si Meridionale, a lansat un apel de ajutorare pentru persoanele sinistrate in urma inundatiilor din Moldova catre toate parohiile ortodoxe romane ce apartin de Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si .....
Data: Jul 26, 2010
Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a savarsit sambata slujba Sfintei Liturghii in Biserica 'Acoperamantul Maicii Domnului' a Schitului Oneaga al Manastirii Sihastria Voronei, informeaza
Data: Jul 26, 2010
In perioada 22-24 iulie a avut loc la Manastirea Tismana, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, prima editie a cursurilor de vara organizate de Facultatea de Teologie din Craiova, Mitropolia Olteniei si Fundatia 'Buna Vestire', informeaza
Data: Jul 26, 2010
Prima editie a Festivalului de Traditii si Cantece Patriotice ale Romanilor de Pretutindeni, manifestare care incurajeaza pastrarea obiceiurilor mostenite de la stramosi, s-a desfasurat, duminica, 25 iulie 2010, in Tabara ortodoxa de pastrare si conservare a traditiilor romanesti, a parohiei .....
Data: Jul 26, 2010
In Duminica a IX-a dupa Rusalii Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, a resfintit Biserica din parohia Decebal, Protopopiatul Satu Mare, informeaza episcopiammsm.ro. Dupa slujba de resfintire Preasfintia Sa a .....
Data: Jul 26, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvinte cu rost - Duminica 2 dupa Pasti - Duminica Tomii (11 mai 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 3 dupa Pasti - a Mironositelor (02 mai 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica Infricosatoarei Judecati (22 feb 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica 2 din Post - Vindecarea slabanogului din Capernaum (15 mar 2014)
Cuvinte cu rost - Duminica 26 dupa Rusalii - pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (16 nov 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 34 dupa Rusalii - a fiului risipitor (15 feb 2014)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).