Mănăstirea Calapodeşti din judeţul Bacău l-a cinstit, în urmă cu două zile, pe Sfântul Cuvios Antipa. Peste 700 de credincioşi şi-au îndreptat paşii către aşezarea monahală ridicată în satul natal al Sfântului pentru a participa la Sfânta Liturghie. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. Slujba hramului a fost oficiată în Biserica cu hramurile „Sfântul Antipa de la Calapodeşti“ şi „Toţi Sfinţii Români“. După cum ne-a relatat protos. Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti, în ajunul sărbătorii a fost oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Antipa. „Ne-am bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi care s-au rugat pentru prima dată alături de soborul de preoţi în noua biserică aflată în construcţie. Deşi zidurile au fost reci, atmosfera a fost încălzită de duhul Sfântului Antipa care a adunat mulţime de credincioşi ce au ocupat tot spaţiul interior al lăcaşului de rugăciune. Au fost prezenţi credincioşi din diverse zone ale judeţului Bacău şi din alte zone ale ţării, care într-o singură simţire au dat glas sentimentului de slavă lui Dumnezeu, preamărit întru sfinţii săi“, a spus protos. Pahomie Parfene. În cuvântul de învăţătură adresat în cadrul slujbei, pr. protopop Ioan Negoiţă a transmis binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, după care a evocat viaţa Sfântului prăznuit, subliniind jertfelnicia vieţii sale întru apărarea credinţei ortodoxe şi dorinţa sa nemărginită de a urca pe treptele desăvârşirii către îndumnezeire. „Este o pildă pentru noi faptul că Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti este singurul sfânt român trecut în calendar la Sfântul Munte Athos“, a remarcat pr. protopop Ioan Negoiţă.
Sprijin constant din partea autorităţilor locale
Chiar dacă lucrările la interiorul noii biserici în stil ştefanian nu sunt finalizate, oamenii au simţit binecuvântarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfântului Cuvios Antipa. Sfântul lăcaş al aşezării monahale de la Calapodeşti urmează să fie acoperit integral cu tablă anul acesta. De asemenea, vor fi realizate finisajele la interior pentru pregătirea picturii. „Ne bucurăm de sprijinul primarului comunei Dealul Morii, Vasile Savin, care ne-a ajutat anul trecut mai consistent din punct de vedere financiar. Dacă ne ajută Bunul Dumnezeu, în vara acestui an dorim ca sfânta masă din sfântul altar să fie sfinţită, mai ales că o parte din mobilier şi icoane sunt achiziţionate. Nu m-am gândit că voi fi ales de Dumnezeu să mi se încredinţeze ridicarea bisericii de la Mănăstirea Calapodeşti. Având ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, nădăjduiesc să împlinesc ceea ce trebuie realizat. Sunt multe încercări care s-au abătut de-a lungul timpului asupra mănăstirii noastre, dar au fost depăşite prin răbdare şi dragoste faţă de sfinţii lui Dumnezeu“, a spus protos. Pahomie Parfene.
„Prietenii Sfântului Antipa de la Calapodeşti“
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti se bucură de evlavia ortodocşilor români, ruşi şi greci. În mănăstirea de la Calapodeşti este adăpostită crucea de călugărie pe care a purtat-o Sfântul Cuvios Antipa, dar şi o părticică din moaştele sale. „Pe toţi cei care au fost invitaţi la Calapodeşti cu prilejul hramului i-am numit «prieteni ai Sfântului Antipa». Astfel, prietenii Sfântului vor conştientiza că prin sprijinul pe care îl acordă mănăstirii este întărită comuniunea şi dragostea“, a adăugat protos. Pahomie Parfene. Mănăstirea Calapodeşti se află în satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, judeţul Bacău. Din punct de vedere geografic, satul şi comuna sunt situate în Podişul Moldovei, partea central-vestică a Colinelor Tutovei, pe ambele versante ale pârâului Berheci, la o distanţă de 65 km faţă de Bacău, cca. 60 km faţă de Tecuci şi 35 km de Adjud. Vatra satului Calapodeşti este situată pe versantul estic al pârâului Berheci, pe partea stângă a drumului judeţean 241A Bacău - Podu Turcului.
„Sfântul Antipa este un mare rugător pentru noi“
Credincioşii prezenţi la sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti au mărturisit dragostea lor pentru primul sfânt român prăznuit în calendarul Bisericii noastre la începutul anului calendaristic. „Cunosc viaţa Sfântului Cuvios Antipa încă din copilărie. Este minunat faptul că din ce în ce mai multă lume are evlavie la Sfântul Antipa de la Calapodeşti. Mă bucur că am participat la slujba Sfintei Liturghii în noul lăcaş de închinăciune al Mănăstirii Calapodeşti“, a declarat Bogdan Antoce din Roman. „Am venit la biserică pentru a cere lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Antipa, mântuirea sufletului şi sănătate întregii familii. Sfântul Antipa este un mare rugător pentru noi şi de aceea venim cu dragoste să-l cinstim în ziua pomenirii sale“, a declarat Vasile Grecu din Calapodeşti.
Apel la solidaritate
Mănăstirea Calapodeşti dispune de fonduri limitate atât pentru funcţionarea în sine, cât mai ales pentru continuarea lucrărilor de construcţie. Persoanele care doresc să sprijine continuarea lucrărilor pot face donaţii în următoarele două conturi, deschise la Banca Italo-Romena, filiala Bacău, pe numele Mănăstirea Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti: RO29 BITR BC1RON 036 702 CC01 (în lei), RO45 BITR BC1EUR 036 702 CC01 (în euro), SWIFT: BITR ROB UXXX, COD FISCAL: 138 643 00.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 682
Id: 19242
Data: Jan 11, 2012
Imagine:
Acordul de parteneriat între Arhiepiscopia Sibiului şi Consiliul Judeţean Braşov a fost semnat în luna noiembrie 2011, iar proiectul se intitulează "Întrajutorarea braşoveană". Parteneriatul presupune ca la nivel de parohie, .....
Data: Jan 12, 2012
Grădiniţa este rezultatul unui rodnic parteneriat dintre Arhiepiscopia Timişoarei şi Asociaţia "Prologos" din Timişoara, fiind pusă sub ocrotirea sfintei Mănăstiri Oaşa, din Arhiepiscopia Alba-Iuliei. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte .....
Data: Jan 12, 2012
Astfel, la subsolul Şcolii Generale Nr. 15, se va deschide din anul şcolar 2012-2013, printr-o investiţie de 135.000 de euro, o cantină cu caracter social. Capacitatea cantinei va fi de 273 de locuri, iar elevii şcolii vor putea mânca aici. .....
Data: Jan 12, 2012
Obiectivul pe termen lung vizează extinderea proiectului cu ciclul gimnazial începând cu anul 2016. Creştinii binevoitori care doresc să susţină proiectul - Şcoala Ortodoxă - pot face sponsorizări şi donaţii în bani, aparatură .....
Data: Jan 12, 2012
Grădiniţa este rezultatul unui rodnic parteneriat dintre Arhiepiscopia Timişoarei şi Asociaţia "Prologos" din Timişoara, fiind pusă sub ocrotirea sfintei Mănăstiri Oaşa, din Arhiepiscopia Alba-Iuliei. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte .....
Data: Jan 12, 2012
Fie ca sunt constructii monumentale care imbina diverse stiluri, fie ca sunt lacasuri mici, cu linii simple si sobre, bisericile si manastirile din Patriarhia Romana reprezinta un adevarat tezaur de cultura romaneasca, un patrimoniu pretios, atat pe plan national, cat si international.In cele .....
Data: Jan 12, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).