Sfantul Apostol Andrei praznuit la Galati

Luni, 30 noiembrie 2009, galatenii si-au sarbatorit ocrotitorul, pe Sfantul Apostol Andrei. In toate bisericile s-au inaltat rugaciuni de multumire si de invocare a ajutorului Sfantului Andrei, care in urma cu 17 ani, la initiativa IPS Parinte Casian si prin hotararea Consiliului Local, a fost chemat ca patron spiritual al municipiului Galati, informeaza Episcopia Dunarii de Jos.La Catedrala arhiepiscopala, slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de un sobor de arhierei alcatuit din IPS Parinte Daniil – Mitropolit de Cesareea Atenei (Grecia), IPS Parinte Petru – Mitropolitul Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, IPS Parinte Casian – Arhiepiscopul Dunarii de Jos, PS Parinte Corneliu – Episcopul Husilor, PS Parinte Vincentiu – Episcopul Sloboziei si Calarasilor si PS Parinte Visarion – Episcopul Tulcii, alaturi de care s-au rugat slujitori invitati din tara, din administratia eparhiala, protoierei, precum si numerosi credinciosi veniti din cele doua judete ale eparhiei, Galati si Braila. Pe tot parcursul slujbei, intr-o atmosfera de autentica sarbatoare si bucurie, pelerinii la raclele cu sfintele moaste ale Sf. Ap. Andrei, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Nicolae si ale Sf. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, asezate pe baldachinul din fata Catedralei arhiepiscopale, s-au inchinat si s-au rugat pentru folos si ajutor duhovnicesc. La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Visarion al Tulcii a dat citire mesajului transmis de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane cu ocazia sarbatorii de la Galati si in cadrul caruia a fost subliniat ca si in acest an, al comemorarii Sfintilor capadocieni, al implinirii a 650 de ani de existenta a Mitropoliei Ţarii Romanesti si al inaltarii Eparhiei Dunarii de Jos la rang de Arhiepiscopie, bogatia programului (…) si evenimentele desfasurate sunt expresii binecuvantate ale unei vieti bisericesti foarte active si diversificate, menita sa incalzeasca prin sfanta lumina a credintei si a faptelor bune, sufletele credinciosilor din eparhie . Totodata, IPS Mitropolit Daniil de Cesareea Atenei a transmis, in numele ierarhilor, slujitorilor si credinciosilor din Biserica Ortodoxa a Greciei, binecuvantarea si pretuirea Preafericitului Parinte Ieronim, Arhiepiscop al Atenei si al intregii Grecii, oferind IPS Parinte Casian o icoana a Sfantului Apostol Andrei. La randul sau, chiriarhul locului a rostit un cuvant in care a multumit pentru parinteasca dragoste si binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, ierarhilor oaspeti pentru prezenta la sarbatoarea de suflet a orasului Galati, autoritatilor si reprezentantilor institutiilor locale care s-au implicat si au sprijinit organizarea acestor sarbatori, precum si slujitorilor si miilor de crestini pelerini care au venit cu dragoste si au venerat cu evlavie sfintele moaste, incepand inca din seara zilei de vineri, 27 noiembrie a.c.. Evenimentul liturgic si duhovnicesc desfasurat la Catedrala Dunarii de Jos s-a incheiat prin ceremonia de premiere a celor mai buni dintre elevii participanti la concursul Sfintii – prietenii lui Dumnezeu si indrumatorii tinerilor desfasurat in toate scolile si liceele galatene.Tot in aceasta zi, in parohiile orasului Galati, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, s-a organizat, cu sprijinul Consiliului Local – Galati si implicarea membrilor consiliilor si comitetelor parohiale, actiunea cu caracter filantropic In cautarea celor tristi si singuri avand ca scop ajutorarea persoanele aflate in dificultate.Evenimentul de astazi incununeaza seria frumoaselor si numeroaselor manifestari spiritual-liturgice, pastoral-misionare, cultural-educationale si social-filantropice desfasurate pe tot parcursul lunii noiembrie in parohiile si asezamintele social-filantropice, in scolile teologice, precum si in institutiile de invatamant si de cultura ale orasului Galati, inchinate celui intai chemat la apostolat si ocrotitor al crestinilor de la Dunare, dar si al intregului neam romanesc: Sfantul Apostol Andrei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 755

Id: 3572

Data: Nov 30, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).