]]>Comunitatea din Nürnberg și-a sărbătorit ocrotitorul duminică, 25 octombrie 2015, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Sfântul Dimitrie este ocrotitorul românilor din Nürnberg încă de la înființarea parohiei, în anul 1981. Hramul este sărbătorit întotdeauna în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea sfântului pentru a face posibilă participarea cât mai multor credincioși. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Din soborul slujitor au făcut parte şi: Pr. Teofil Herineanu, Consilier Economic al Arhiepiscopiei și paroh al comunității din Nürnberg, Preoţii Arsenie și Luca, ieromonahi slujitori ai Centrului Mitropolitan, Pr. Sebastian Suciu (Bonn), Pr. Vasile Câmpean (Catedrala din Timișoara), precum și diaconii Dumitru Dura și Ioan Popoiu (Nürnberg) și Martin Lissmann (Köln). În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a hirotonit preot pe diaconul Alexandru Roșu pe seama Parohiilor românești din Ravensburg și Friedrichshafen. Părintele Alexandru este doctor în teologie al Universității din București și a slujit timp de doi ani ca diacon al comunității românești din Bonn. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, condus de dr. Claudiu Pătrașcu. La sfintele slujbe au participat: dl. Olaf Schreglmann consilier economic SPD-Bayern și dna. Aliki Aletsis, consilier municipal în Nürnberg și membră a comunității grecești din oraș, precum și români din Bonn şi Nürnberg.
Download: Click for download attached file: Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de Mir, cinstit la Nürnberg
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 57465
Data: Oct 29, 2015
Imagine:
]]>Catedrala Mitropolitană din Craiova şi-a serbat luni, 26 octombrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, informează site-ul oficial al Mitropoliei .....
Data: Oct 29, 2015
]]>Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Municipiul Baia Mare, (cartierul Valea Borcuţului) şi-a sărbătorit luni, 26 octombrie 2015, hramul, informează site-ul .....
Data: Oct 29, 2015
]]>În ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie în .....
Data: Oct 29, 2015
]]>În Protoieria Mioveni s-a desfăşurat miercuri, 28 octombrie 2015, o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei. În cadrul acestui proiect parohiile din Cercul nr. 4 pastoral au .....
Data: Oct 29, 2015
]]>La Catedrala Arhiepiscopală din Roman va fi oficiată sâmbătă, 31 octombrie 2015, slujba de pomenire a Înaltpreasfințitului Părinte Eftimie, la împlinirea unui an de la trecerea sa la .....
Data: Oct 29, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).