Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Botoşani a îmbrăcat luni straie de sărbătoare, când mii de credincioşi au participat la hramul acestui sfânt lăcaş. Programul liturgic a început duminică, 24 aprilie, cu slujba Vecerniei, când a fost adusă de la parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Întrucât data de cinstire a Ocrotitorului Botoşaniului a căzut în Sâmbăta Mare, ziua de prăznuire a fost, după rânduiala Tipicului, în a doua zi de Paşti. De dimineaţă, soborul de preoţi, oficialităţile locale, judeţene şi centrale l-au întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 15 preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în curtea ctitoriei doamnei Elena Rareş din anul 1551. Vremea deosebit de frumoasă a sfârşitului de aprilie a completat atmosfera de sărbătoare în care a fost oraşul Botoşani.
Datoria creştinului de a fi martor şi mărturisitor al Învierii
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia textelor din Sfânta Scriptură, care au fost rânduite de Biserică a fi citite în a doua zi de Paşti, când a fost sărbătorit şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Făcând referire la primele versete ale Evangheliei după Ioan, capitolul 1, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că prin intermediul Mântuitorului Hristos oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu Tatăl. Apoi, IPS Teofan a amintit de textul din Faptele Apostolilor, care spune despre cei 12 Sfinţi Apostoli că sunt "martori şi mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos". "Noi, creştinii, suntem chemaţi să cunoaştem nu doar că Dumnezeu există, ci să fim martori şi mărturisitori ai acestui fapt. Sfinţii lui Dumnezeu sunt în primul rând martorii şi mărturisitorii Mântuitorului Hristos. Unul dintre aceştia a fost Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit astăzi (n.r. luni), care a devenit martor şi mărturisitor al Învierii lui Hristos. Datoria de martori şi mărturisitori ai Învierii lui Hristos trebuie să o avem şi noi. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost purtător de biruinţă, în sensul că şi-a însuşit, a dobândit, şi-a asumat să biruiască întunericul prin lumină, moartea prin Înviere şi păcatul prin faptele cele bune. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a devenit purtător de biruinţă pentru că a fost om al Învierii, al luminii, al vieţii şi al virtuţilor. Noi putem fi purtători de biruinţă prin a fi victorioşi asupra păcatelor", a explicat Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", inclusă într-un program de restaurare
La finalul slujbei, pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, şi-a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul preoţilor şi credincioşilor botoşăneni pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Primarul municipiului Botoşani a amintit în discursul său despre dubla sărbătoare a comunităţii pe care o conduce şi despre faptul că Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a fost inclusă în Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, urmând să beneficieze de fonduri pentru consolidare şi restaurare. Primarul Cătălin Mugur a oferit Înalt Preasfinţitului Teofan diploma de Cetăţean de Onoare, alături de însemnele oraşului. Părintele paroh Dumitru Mateciuc şi-a exprimat nădejdea ca în perioada următoare să fie demarate lucrările de reabilitare a sfântului lăcaş - monument ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - şi a oferit diplome de onoare mai multor clerici şi mireni.
Expoziţia de artă plastică şi icoane "Hristos a înviat"
Înalt Preasfinţitul Teofan a vizitat după Sfânta Liturghie expoziţia de artă plastică şi icoane pe sticlă şi lemn "Hristos a înviat" de la Galeriile de Artă "Ştefan Luchian" din Botoşani. Expoziţia a fost organizată de Protopopiatul Botoşani, Muzeul Judeţean de Istorie şi Societatea Culturală "Expo Art" Botoşani şi cuprinde lucrări ale artiştilor şi iconarilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" Botoşani, Liceul de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani, Şcoala de Arte Botoşani şi Societatea Culturală "Expo Art". Cu acest prilej, IPS Teofan a explicat că o astfel de expoziţie are un rol misionar.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei s-a întâlnit cu preoţii şi preotesele din Botoşani
La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc în seara zilei de 25 aprilie 2011 o întâlnire a preoţilor şi preoteselor din Botoşani cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan. În cadrul acestei recepţii au fost prezentate mai multe proiecte pe care Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români le-a derulat în perioada Postului Mare. "În holul protopopiatului, tinerii atoreni au expus ouă încondeiate, dar şi alte obiecte pe care le-au lucrat în Postul Mare. IPS Teofan a vizitat această expoziţie şi a stat de vorbă cu tinerii, care s-au îmbrăcat în costume naţionale. A fost o atmosferă de sărbătoare, mai ales că în sala de festivităţi a protopopiatului tinerii au oferit un concert de cântări specifice perioadei pascale. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit mai multe sfaturi preoţilor şi preoteselor, legate de viaţa de familie, încurajându-i în activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară", ne-a relatat pr. protopop Lucian Leonte.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 612
Id: 13316
Data: Apr 27, 2011
Imagine:
Mii de ieşeni şi-au îndreptat paşii, în noaptea de Înviere, către Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta .....
Data: Apr 27, 2011
54 de tineri din mai multe filiale ale Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) se află, începând de ieri-dimineaţă, într-un pelerinaj în Ucraina, intinerariul curinzând traseul Iaşi-Suceava- Cernăuţi-Poceaev-Cernigov-Iaşi. .....
Data: Apr 27, 2011
Persoanele private de libertate de la Penitenciarul Mandresti, judetul Vrancea, au primit cadouri din partea Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei, informeaza TRINITAS TV. Darurile au fost impartite de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Epifanie, insotit de preoti din municipiul Focsani. Sa .....
Data: Apr 27, 2011
Dimensiunea universala a Invierii lui Hristos este tema unei conferinte ce se va desfasura, maine 28 aprilie, de la ora 19:00, la Casa Radio (foto) din Cluj-Napoca. Dupa cum ne informeaza Radio Renasterea, evenimentul face parte din ciclul de intalniri Dialogurile TVR, proiect .....
Data: Apr 27, 2011
Crestinii ortodocsi se afla in Saptamana Luminata. In zilele care urmeaza Praznicului Invierii Domnului, toate randuielile Bisericii sunt speciale. Intreaga expresie liturgica a Ortodoxiei, de la vesmintele slujitorilor si pana la imnografie, marturiseste bucuria pascala. In Saptamana .....
Data: Apr 27, 2011
Viata Cuviosului Irodion Ionescu, unul dintre marii stareti ai monahismului romanesc este legata de cea a credinciosilor din Defileul Jiului. Cuviosul Irodion a trait intre anii 1821 - 1900 si a fost timp de 41 de ani staretul Manastirii Lainici. Cunoscandu-se viata Sa plina de sfintenie, .....
Data: Apr 27, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).