Postul risipeste si alunga cum alunga soarele ceata, întunericul inteligibil si acoperamântul pacatului asezat peste suflet. Postul ne face sa vedem cu mintea vazduhul duhovnicesc, în care nu rasare, ci pururea straluceste Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luându-si împreuna-lucratoare privegherea, postul înmoaie învârtosarea furisata în inima si în locul lacomiei dinainte, face sa tâsneasca izvoarele strapungerii inimii; lucru pe care sa râvnim sa se faca si în fiecare din noi însine, rogu-va fratilor! Fiindca facându-se acest lucru în chip usor împreuna cu Dumnezeu, strabatem toata marea patimilor si, trecând prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizeaza amarnic, vom ancora la limanul nepatimirii. Dar nu este cu putinta, fratii mei, ca acest lucru sa se faca într-o singura zi, nici într-o singura saptamâna, ci în mult timp si cu osteneala si truda, pe masura hotarârii si alegerii libere a fiecaruia, înca si pe masura credintei [Rm 12,3]si a dispretuirii lucrurilor vazute si gândite, si nu numai aceasta, dar si potrivit cu acea caldura a pocaintei neîncetate si a lucrarii savârsite cu darul si harul lui Dumnezeu, fie grabnic, fie mai zabavnic, în camara ascunsa a sufletului [Mt 6, 6], dar fara post nimic din acestea nici din celelalte virtuti nu vor putea fi înfaptuite de catre cineva; fiindca postul este începutul si temelia oricarei lucrari duhovnicesti. Prin urmare, câte le vei zidi pe temelia aceasta se fac neclintite si nezdruncinate, ca întemeiate pe o stânca tare; dar daca iei aceasta temelie si pui în locul ei saturarea pântecelui si poftele irationale, acestea se scurg ca un nisip sub gândurile rele si raul patimilor, si toata zidirea virtutilor se prabuseste [Mt.7, 26-27]. Ca sa nu se întâmple si cu noi acestea, sa stam cu bucurie pe temelia tare a postului, sa stam, fratii mei, bine, sa stam de bunavoie; fiindca cine se urca silit, fara voie, pe stânca postului, va ajunge sa fie târât de acolo de catre pofta, de mâncatul în ascuns, si, mâncând, se face, pe cât se pare, mâncare celui rau [Mt.4, 1-7]; fiindca exista o lege dumnezeiasca, si pe cei ce îndraznesc sa o calce, diavolul prinzându-i îi biciuieste ca un calau, dar nu numaidecât sau neîntârziat, întrucât Dumnezeu are îndelunga rabdare fata de noi si asteapta pocainta noastra [I Ptr. 3, 20], negresit însa nu vom scapa din mâinile lui [Tob 13,2] fie aici, fie în veacul viitor, daca staruim fara pocainta în pacat, caci facând asa ne luam osânda împreuna cu el si vom fi condamnati de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu sa fim pedepsiti sub el si împreuna cu el pe veci; caci daca ne putem ascunde de întâi-statatorii nostri, de Stapânul si Dumnezeul întâi-statatorilor nu ne putem ascunde.

(Extras din Sfântul Simoen Noul Teolog, Cateheze, Scrieri. II, Editura Deisis, Sibiu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 582

Id: 38751

Data: Mar 12, 2014

Imagine: