Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare“ - Bodeşti din judeţul Neamţ şi-a serbat duminică, 1 ianuarie, hramul. După cum ne-a relatat protos. Ieronim Andreescu, stareţul Mănăstirii Bodeşti, programul liturgic a început sâmbătă, 31 decembrie, cu slujba Privegherii şi a continuat duminică dimineaţă cu Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie. La hramul Mănăstirii Bodeşti au participat sute de credincioşi.
Ieşenii au participat pe 1 ianuarie la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. În acest sfânt lăcaş se păstrează un fragment din moaştele Sfântului Vasile cel Mare. Tot pe 1 ianuarie a fost sărbătoare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, înfiinţat în anul 1803, în vremea mitropolitului Veniamin Costachi, la Mănăstirea Socola. În anul 1995, la iniţiativa şi cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, instituţia teologică a fost reînfiinţată. În Iaşi, două biserici închinate Sfântului Vasile cel Mare, care aparţin de Protopopiatul Iaşi 2, au îmbrăcat straie de sărbătoare. Prima se află în cartierul Tătăraşi, pe strada Vasile Lupu numărul 38, iar a doua în cartierul Nicolina.
Hram a fost în prima zi a noului an şi la Biserica „Sf. Vasile cel Mare“ din parohia Păltiniş, Protopopiatul Darabani. Sfântul lăcaş a fost sfinţit pe 3 octombrie 1993 de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. După anul 2000 a început reparaţia interioară.
Alimente pentru bolnavii Spitalului de Psihiatrie din Botoşani
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din incinta Spitalului de Urgenţe din Botoşani şi-a cinstit ocrotitorul. În ajunul sărbătorii a fost săvârşită slujba Privegherii unită cu Litia. La miezul nopţii s-a oficiat Te Deumul pentru Anul Nou, iar duminică dimineaţă oamenii au participat la Sfânta Liturghie. La finalul celor două slujbe dedicate hramului, credincioşii prezenţi au primit un pachet cu alimente şi un pahar cu vin. După cum ne-a relatat pr. paroh Petru Chirvasă, cu prilejul hramului au fost oferite pachete cu alimente persoanelor internate în Spitalul de Psihiatrie din Botoşani. „Datoria creştinului este acela de a sfinţi timpul şi de aceea nu există un mod mai potrivit pentru acesta decât rugăciunea. Chiar dacă pentru unii credincioşi care au probleme de sănătate participarea la slujbele dedicate hramului a fost mai dificilă, credem că timpul pe care l-am petrecut în comuniune cu Hristos va fi de folos. Privegherea la cumpăna dintre ani este un timp cu folos duhovnicesc pentru toţi credincioşii“, a spus pr. paroh Petru Chirvasă.
Sărbătoare la Roman şi Suceava
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din curtea Spitalului Municipal din Roman şi-a serbat hramul. Lăcaşul de închinăciune are formă de cruce, cu următoarele dimensiuni: 21 de metri înălţime, lungime 7 metri, lăţime la naos 14 metri. Construcţia cuprinde un demisol din beton armat, cu o cameră-tampon pentru adăpost antiatomic, având 12 trepte la coborâre şi lift-platformă pentru persoane cu dizabilităţi. Toate aceste lucrări au fost iniţiate de pr. Ioan Antoci, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Roman, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, având sprijinul Primăriei Roman şi Protopopiatului Roman.
Pe 1 ianuarie s-a aflat în sărbătoare Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din cartierul Tineretului din Suceava. Sfântul lăcaş a fost sfinţit în luna august a anului 2010 de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 19067
Data: Jan 3, 2012
Imagine:
În noaptea de Anul Nou, ieşenii s-au rugat în Catedrala mitropolitană din Iaşi alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înainte de miezul nopţii, credincioşii au mers în Sala .....
Data: Jan 3, 2012
În sala de şedinte „Conventus“ a Reşedinţei episcopale din Huşi au avut loc ieri lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor, sub preşedinţia Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. După rostirea rugăciunii „Împărate .....
Data: Jan 3, 2012
Preacuvioşiei Sale,
Preacuviosului Părinte EFREM,
Stareţul Sfintei Mănăstiri Vatoped
şi cinstitei sale obşti
Preacuvioase Părinte Stareţ Efrem,
.....
Data: Jan 4, 2012
Biserica Ortodoxa se afla la 5 ianuarie Ajunul Botezului Domnului. Aceasta zi este randuita de catre Biserica Ortodoxa ca zi de post aspru, totodata savarșindu-se și randuieli liturgice speciale, cum sunt Ceasurile imparatesti ale Botezului Domnului.Mai multe informații ne-a oferit parintele .....
Data: Jan 4, 2012
De praznicul Botezului Domnului, in toate localitatile situate langa cursul unei ape, in special cele aflate pe malul Dunarii, dar si la tarmul marii, au loc manifestari religioase de mare amploare. Astfel, la cel mai mare oras-port, Constanta, Sfintirea Mare a apei se va face pe malul .....
Data: Jan 4, 2012
Cuvantul agheasma in limba greaca inseamna apa sfintita . Ca element fundamental al Creatiei, apa se foloseste la spalarea si curatirea fizica, dar este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de indepartare a urmelor pacatului.Mai multe informatii a oferit pentru TRINITAS TV, .....
Data: Jan 4, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).