Episcopul Ioan Casian al Canadei ne invită la început de an, inspirat din cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, să „avem busola cea bună și inspirația cea adevărată în luarea deciziilor după cum mărturisim prin cuvântul că suntem creștini”.
„Temelia tuturor cuvintelor și faptelor noastre să fie cuvântul lui Dumnezeu așa cum a fost și la întemeierea lumii. Acest cuvânt este medicamentul care vindecă boala și ne îndreaptă spre calea veșniciei și sfințenie”, spune ierarhul în mesajul pastoral de la începutul anului.
El reaminteşte că timpul nostru de aici este un spațiu al luptei pentru mântuirea noastră.
„Deși scurt el este de o valoare neprețuită pentru că în funcție de calitatea lui primim viața veșnică. Să rămânem în lăcașul și lucrarea lui Dumnezeu ca și Iisus prin cuvânt și faptă. Numai în felul acesta putem auzi mereu cele două porunci care rezumă Legea și proorocii și fără de care nu poate exista viață creștină: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Marcu 12, 30-31)”.
În partea de final a mesajului subliniază că 2021 este „Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor” şi reaminteşte responsabilitatea generaţiei actuale.
„Este important să ne gândim la felul în care putem continua, propovădui, transmite și întări credința creștin – ortodoxă acolo unde ne aflăm. Biserica în întregimea ei – cler și credincioși – sunt chemați la această lucrare cu timp și fără timp. De asemenea să ne gândim și la cei care au trecut la Domnul și care ne-au încredințat cele împlinite de ei spre a le duce mai departe”.
Episcopul spune despre anul 2020 că a fost „unul neașteptat ca evoluție, plin de surprize și imprevizibil”.
El a adus și aduce suferință, nesiguranță chiar și acum. El poate părea aducător de descumpănire și confuzie.
Însă, tot el remarcă faptul că „începutul de an calendaristic, ca orice început, este un timp de reflecție, de speranță pentru viitor, de decizie și de voință în a împlini cât mai bine ceea ce ne-am propus. El vine după o firească concluzie a împlinirilor sau neîmplinirilor anului care a trecut”.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 227
Id: 72338
Data: Jan 2, 2021
Imagine:
În ziua de 1 ianuarie 2021, Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din .....
Data: Jan 2, 2021
La început de an, Episcopul Siluan al Italiei a analizat activitatea pastorală la nivel de eparhie, a evidenţiat anul omagial şi comemorativ 2021 şi a făcut o radiografie duhovnicească a societăţii .....
Data: Jan 2, 2021
La începutul Noului An, Arhiepiscopul Irineu a vorbit despre scopul vieţii omului pe pământ, scop care implică „pregătirea paşaportului”.
„Viața aceasta este .....
Data: Jan 2, 2021
„Anul nou în care tocmai am pășit trebuie interpretat ca semn al bunătății și milostivirii Părintelui ceresc față de toți cei ce doresc să fructifice cu înțelepciune darul timpului, pentru restaurarea sănătății și mântuirea sufletului”, a
Data: Jan 2, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, își cinstește sâmbătă, 2 ianuarie 2021, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a .....
Data: Jan 2, 2021
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat 2021 Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia .....
Data: Jan 2, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).