In cuvantul rostit in seara zilei de vineri la Catedrala Patriarhală, Episcopul Tulcii a subliniat că Sfanţul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Romaneşti, şi Sfanta Cuvioasă Teofana Basarab, cinstiţi in 28 octombrie, sunt exemple de dăruire pentru binele aproapelui.
„Cei doi sfinţi au fost oameni ai rugăciunii. Sfantul Iachint l-a cunoscut foarte bine pe Sfantul Grigorie Palama, acest mare dascăl al luminiii celei necreate şi al rugăciunii minţii. La fel şi Sfanta Cuvioasă Teofana Basarab; a pus in practică rugăciunea minţii. De aceea, ei răman pentru noi exemple de rugăciune continuă, de dăruire pentru binele aproapelui şi mai ales de afierosire totală către Dumnezeu şi către voia Lui”, a menţionat Preasfinţitul Părinte Visarion la slujba de Priveghere.
„Vremurile in care au trăit ei au fost vremuri grele. Vremuri grele trăim şi noi astăzi cand pacea lumii este tulburată chiar aici langă noi, cand nu este pace in Ţara Sfantă şi suntem datori ca urmand exemplul sfinţilor şi in mod special exemplul sfinţilor pomeniţi maine să ne rugăm mai mult la Biserică, la casele noastre, să citim cat mai des in Sfanta Scriptură, in cărţile de zidire sufletească, in cărţile de rugăciuni, să dobandim şi noi dulceaţa aceasta a rugăciunii care ne face bineplăcuţi inaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi in acelaşi timp ne uneşte pe noi toţi in faţa tronului ceresc”, a mai menţionat Preasfinţia Sa.
Ierarhul s-a rugat celor doi sfinţi să mijlocească in faţa tronului Preasfintei Treimi pentru neamul creştinesc şi romanesc, precum şi pentru toată lumea.
„Să ne dăruiască tuturor duh de rugăciune, duh de jertfelnicie pentru Casa Domnului, dragoste faţă de pămantul nostru strămoşesc, faţă de valorile noastre spirituale şi in acelaşi timp să ne invrednicim cu toţii ca implinind poruncile Mantuitorului Hristos să dobandim viaţa cea veşnică”.
Foto credit: Ziarul Lumina
Urmăreşte-ne pe Twitter:�@agentiabasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 219
Id: 79481
Data: Oct 28, 2023
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvant la concertul final al Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe ..... Data: Oct 28, 2023 |
S-au implinit 350 de ani de la naşterea cărturarului Dimitrie Cantemir. Cărturarul Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; 1710-1711), ..... Data: Oct 28, 2023 |
Episcopia Caransebeșului, in colaborare cu Primăria Caransebeș și cu Societatea Femeilor Ortodoxe, va organiza in 2 noiembrie evenimentul intitulat „La ceas ..... Data: Oct 29, 2023 |
La Școala generală din localitatea Satu Nou, comuna Schitu Duca, județul Iași, a avut loc o activitate culturală intitulată „Toamna in ..... Data: Oct 29, 2023 |
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, iși serbează ziua de naștere in data de 28 octombrie, imediat după aniversarea ..... Data: Oct 29, 2023 |
In ziua Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, s-a desfăşurat la Palatul Patriarhiei etapa finală a Festivalului-Concurs Naţional de ..... Data: Oct 29, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Slujba Inmormantarii Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist - 03 August 2007
Manastirea Frasinei
Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul
Biserica Filaret - Cutitul de argint (Documentar Trinitas TV)
Biserica Sfantul Spiridon Vechi (Bucuresti) (Documentar Trinitas TV 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).