Toamna, la final de octombrie, ne ducem cu gândul la fertilitatea pământului din care ne hrănim, dar și la roadele duhovnicești vizibile în sfinții lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă îi serbează în 26 și 27 octombrie pe doi Oameni care au luat numele Demetrei – zeița greacă a agriculturii – și l-au încreștinat.
Sunt doi sfinți pe care mulți îi confundă din cauza numelui și a datei de cinstire. Deși unul a fost proconsul (guvernator), iar altul păstor de vite, sigur sunt egali în ceruri. Dar parcursul lor spre Rai a fost diferit.
Să-i cunoaștem pe Sfinții Dimitrie!
La un mileniu distanță
Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, a trăit în secolul al 3-lea, iar Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în al 13-lea. De aici și apelativul „cel Nou”. Primul a locuit în cetatea Salonic, pe teritoriul Greciei de azi, iar „cel Nou”, în satul Basarabi în actuala Bulgarie.
Mucenic – Cuvios
Biserica împarte sfinții în mai multe categorii. Și asta ne ajută să îi diferențiem clar pe cei doi „Dimitrie”, unul mucenic, altul cuvios.
Mucenicul Dimitrie provenea dintr-o familie nobilă, creștină în ascuns. Era apreciat pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, pentru înțelepciunea și bunătatea sa. Din tinerețe a devenit strateg și specialist în arta militară, fiind numit, în ciuda vârstei lui, general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către împăratul roman Maximian Galerius.
Cuviosul Dimitrie s-a născut la sat. La început a fost păstor de vite pe valea Lomului. A intrat de tânăr în monahism, la mănăstirea din apropierea satului său, amenajată într-o peșteră.
Tânăr martir – Monah înaintat în vârstă
Viețile celor doi sfinți au fost total diferite.
Mucenicul Dimitrie a murit de tânăr, fiind ucis la porunca împăratului Maximian. Acesta aflase că guvernatorul său era creștin și că el îl îndemnase pe un anume Nestor să-l înfrunte pe vandalul Lie -unul din luptătorii preferați ai împăratului. Sfântul Dimitrie a fost aruncat în sulițe, iar Sfântul Nestor, decapitat.
Viața Cuviosului Dimitrie a fost mult mai liniștită. În peștera de pe valea Lomului, sfântul a dus lupte cu sine însuși, prin post, rugăciune și privegheri. Se știu puține detalii despre viața sa. A ajuns la o vârstă înaintată și a fost înzestrat cu darul facerii de minuni. Și-a cunoscut dinainte momentul morții când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul suflet în mâna lui Dumnezeu.
Tesalonic – București
Trupul Sfântului Mucenic Dimitrie a fost inițial îngropat în Salonic, dar în perioada cruciadelor, sau puţin mai târziu, a fost dus în Apus. Moaștele sale au revenit în locul martirajului în anii 1980. Racla cu cinstitele moaște se află în Catedrala Mitropolitană din Tesalonic, sfântul fiind considerat ocrotitorul spiritual al orașului.
Așa cum viața Cuviosului Dimitrie este puțin cunoscută, moaștele sale ar fi rămas la fel, dacă nu erau descoperite în mod minunat. La mult timp de la trecerea sa la cele veșnice, apa Lomului a crescut atât de mult încât a luat cele două pietre unde s-a așezat cuviosul înainte de moarte, precum și trupul lui. Potrivit sinaxarelor, Dumnezeu a descoperit în mod minunat sfintele moaște. Sfântul s-a arătat în vis fiicei unor oameni credincioși care pătimea de duh necurat. El i-a arătat locul unde se află sfintele moaște și i-a promis vindecare, dacă părinții ei le vor scoate din apă.
O vreme, cinstitele moaște au stat la Basarabi, iar în 1774 au fost aduse în Catedrala Mitropolitană (acum Patriarhală) din București, cuviosul fiind cinstit drept ocrotitorul spiritual al Capitalei.
Aproape 300.000 de români poartă numele de „Dimitrie” sau derivate.
Foto credit: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 253
Id: 71651
Data: Oct 21, 2020
Imagine:
Autoritățile locale din provincia Ordu, în nordul Turciei, au anunțat luni că experții de la Muzeul de Arheologie Subacvatică din .....
Data: Oct 21, 2020
Un credincios din Parohia Gepiu, Protopopiatul Tinca, a împlinit marţi 100 de ani de viaţă şi credinţă.
Veteranul Teodor Lazăr a fost serbat duminica .....
Data: Oct 21, 2020
Iulian stă cu părinții și șase frați într-o cameră improvizată și lipsită de utilități din satul Feredeni, comuna Deleni, județul Iași. Departamentul Pro Vita Iași al Arhiepiscopiei Iașilor a anunțat vineri că a făcut un pas important în campania de .....
Data: Oct 21, 2020
Drumul care leagă DN7 de Mănăstirea Frăsinei va fi asfaltat, după ce a trecut prin lucrări complexe de amenajare. Procesul de asfaltare a început marţi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Drumul spre .....
Data: Oct 21, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvintele Credintei - Sfanta Liturghie - Catedrala din Chisinau - Schimbarea la Fata
Cuvintele Credintei - Aparata cu credinta pentru generatiile viitoare Biserica din Ciniseuti, Rezina
Cuvintele Credintei - Catedrala Soborul Sf Ioan Botezatorul din Comrat
Cuvintele Credintei - Grecia Ortodoxa Muntele Meteora
Cuvintele Credintei - indemn la pocainta Duminica Mariei Egipteanca
Cuvintele Credintei - Biserica Sf Ilie Balti - 2018
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).