Înaltpreasfințitul Parinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat astazi, 15 septembrie 2014, în cinstita zi de praznuire a ocrotitorului spiritual al pompierilor, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, slujba de sfințire a unei troițe construita în incinta Detașamentului de Pompieri Câmpulung Muscel, detașament ce apara înca din anul 1951 viața muscelenilor, informeaza eparhiaargesului.ro.În cuvântul de învațatura adresat pompierilor, precum și tuturor credincioșilor prezenți, Chiriarhul Eparhiei a felicitat pe cei care au avut minunata inițiativa de a construi acest altar, amintind cuvintele scrise de ctitori: ”s-a ridicat acest altar spre biruința veșnica”.Daca la 13 septembrie, în fiecare an, aniversam Ziua Pompierilor din România, rememorând astfel ziua Bataliei din Dealul Spirii, devenita simbol al luptei pentru libertate și independența naționala a poporului român, zi în care pompierii din Bucuresti, comandati de bravul capitan Pavel Zaganescu, au înfruntat armata otomana venita sa înabuse aspiratiile legitime ale revolutionarilor români, la 15 septembrie pompierii, și noi toți drept maritorii creștini, cinstim pe cel pe care și l-au ales ca ocrotitor si izbavitor – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos: "Cu umilința și evlavie ne plecam astazi genunchii înaintea Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, și prinos de cinstire și de mulțumire Îi aducem pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator și puternic ocrotitor în ceruri."
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 538
Id: 44046
Data: Sep 16, 2014
Imagine:
Ca în fiecare toamna, pe 15 septembrie, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea își deschide în mod festiv cursurile, pentru a-i primi pe elevi .....
Data: Sep 16, 2014
De Ziua Înalțarii Sfintei Cruci, duminica, 14 octombrie 2014, catunul Maceșu, aparținator orașului Târgu-Carbunești, județul Gorj, a îmbracat haine de sarbatoare .....
Data: Sep 16, 2014
Cu prilejul începerii noului an scolar 2014-2015, Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, a savârsit slujba de Te Deum la Şcoala Generala „Constantin .....
Data: Sep 16, 2014
La sarbatoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, Mitropolitul Timisoarei si Ocrotitorul Banatului, biserica din incinta Centrului Eparhial si-a sarbatorit hramul, dupa .....
Data: Sep 16, 2014
La 15 septembrie 2014 a fost marcata deschiderea noului an scolar si la Traisteni, Valea Doftanei, județul Prahova.“Binecuvântarea Domnului însoțita de rugaciuni pentru .....
Data: Sep 16, 2014
Parohia „Sfinții Ioachim și Ana” din orașul Seattle - SUA și-a sarbatorit marți, 9 septembrie 2014, hramul.La aceasta sarbatoare a fost prezent în mijlocul credincioșilor .....
Data: Sep 16, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).