Fericirea Perpetua. Astfel ar putea fi rezumata calea vietii celor doua mucenite cu nume predestinat, Perpetua si Felicitas, care au trait in vremea imparatului Septimiu Sever. Vibia Perpetua a scris, cat timp a fost intemnitata, un jurnal cu toate cele ce li s-au intamplat ei si mucenicilor cu care a patimit, fapte care au fost cuprinse intr-o carte, Istoria suferintelor Perpetuei si ale Felicitei. Autenticitatea relatarilor a fost confirmata prin descoperirea unei bazilici construite in secolul al IV-lea la Cartagina (Basilica Majorum). In 1907, aici a fost gasita o piatra funerara cu o inscriptie ce poarta numele Sfintelor Perpetua si Felicitas, ridicata pe mormintele lor.S-a intamplat in timpul domniei lui Septimiu Sever (193-211), pe 7 martie 203, la Cartagina (nordul Africii). Ca urmare a unui edict al imparatului, privind interzicerea prozelitismului crestin, miscarea fanaticilor contra crestinilor a devenit tot mai necrutatoare.Vibia Perpetua, matroana romana, in varsta de 22 de ani, a fost descendenta unei familii instarite si educate, din orasul Thuburbo Minus (Tebourba de astazi), situat la peste 40 de km de Cartagina. Era casatorita si tocmai nascuse primul ei copil. Tatal sau a fost pagan, mama pe jumatate crestina, iar dintre cei doi frati, unul era catehumen (persoana pregatita sa primeasca botezul intr-o noua religie), celalat pierzandu-si viata. In momentul arestarii, provocata de edictul imparatului, Perpetua era catehumena, ca si tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus si Felicitas - sclava mucenitei Perpetua.Cei sase crestini au fost intemnitati in Cartagina, in conditii foarte grele. Am fost aruncati in temnita si m-au cuprins fiori de groaza, deoarece niciodata nu am mai stat intr-un intuneric atat de mare. Ingramaditi unii peste altii, simteam ca ne sufocam de caldura, pentru ca soldatilor nu le pasa de noi, scria Perpetua in jurnalul sau din timpul arestului. Femeia a avut taria sa insemneze toate faptele petrecute, vizitele pe care le primea, vedeniile si visele avute pana in ajunul zilei in care a fost torturata, impreuna cu prietenii sai in suferinta.Situatia le-a fost usurata, ca urmare a interventiei cu bani pe langa conducerea inchisorii, de catre diaconii Tertius si Pomponius.Tinerei Perpetua i s-a parut inchisoarea un palat, cand a fost lasata sa-si alapteze copilul. Insa dragostea si credinta puternica in Iisus Hristos au fost mai presus decat dragostea de mama, de parinti, care tot incercau sa o induplece sa renunte la crestinism si sa scape de chinul carcerei. De martiriu. Cu greu isi putea infrunta lacrimile tanara mucenita, atunci cand tatal sau, care nu era crestin, o implora in genunchi sa lepede credinta si sa se gandeasca la soarta micutului sau, care va ramane orfan. Nu pot, sunt crestina, replica Perpetua, cu inima sfasiata, dar plina de iubire muceniceasca.Cat timp a fost inchisa, Perpetua a avut mai multe viziuni. Intr-una se facea ca se lupta cu diavolul, care avea chip de balaur si pe care l-a invins, si astfel a castigat paradisul. Odata ajunsa acolo, a vazut un barbat inalt, cu parul alb, imbracat asemenea unui pastor si asezat pe un scaun, care i-a dat impartasanie.Nu a trecut mult, si cei sase crestini au fost dusi in forul din Cartagina, la judecata. Aici, i-a asteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitala - condamnare la moarte -, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunta la credinta crestina. Astfel, ziua de nastere a cezarului (Geta, fiul imparatului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea sa pecetluiasca viata celor sase, curmata in arena, de fiarele salbatice.In tot acest timp, Felicitas astepta dintr-un moment in-tr-altul sa devina mama. La fel ca si stapana sa, aceasta era nebuna dupa Hristos. Ea se ruga lui Dumnezeu sa i se nasca cat mai curand pruncul, pentru a fi alaturi de prietenii ei de martiriu (justitia romana interzicea ca o femeie insarcinata sa fie executata). Rugaciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a nascut la opt luni, cu doua zile inainte de tortura finala. Felicitas a suferit mult in timpul nasterii fetitei sale, pe care a lasat-o in grija unei surori crestine. Nimic din cele intamplate nu a schimbat-o, credinta nu a parasit-o si a gasit puterea sa raspunda cu neinfricare la cuvintele pline de dispret ale unui soldat, ce vei face atunci cand vei fi aruncata la fiare?: Acum sunt eu cea care sufera; atunci insa nu voi mai fi eu, ci Hristos va suferi pentru mine!Intoarsa in temnita intunecoasa, impreuna cu tovarasii sai de suferinta, Perpetua a avut alte doua viziuni. In prima i-a aparut fratele ei, Dinocrate, mort de copil. Acesta i s-a aratat langa un bazin cu apa din care putea bea, era vesel si vindecat de boala. In alta viziune i se infatisa lupta cu un egiptean hidos, intruchipare a diavolului, caruia i-a zdrobit capul cu calcaiul.Saturus a avut si el o viziune, in care cu totii au fost dusi de patru ingeri in paradis, unde s-au intalnit cu patru martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius - arsi de vii in prigoana-, si Tuintus, care a murit in inchisoare. De asemenea, i-a vazut pe episcopul Optatus si pe preotul Aspasius, care erau certati si tristi - martirii i-au rugat sa se ierte reciproc si acestia s-au impacat.Cel dintai a murit in inchisoare catehetul Secundulus. Cu o zi inainte de deznodamant, timp in care martirii luau ultima cina, numita masa dragostei, paganii s-au adunat sa-i vada, dar Saturus le-a spus: Nu va este de ajuns ziua de maine? Azi prieteni, maine dusmani! Intipariti-va bine in minte, insa, fetele noastre ca sa ne recunoasteti in ziua aceea, ziua judecatii. Cuvintele mucenicului au avut efect si au strafulgerat constiintele multora, pentru ca mare parte dintre paganii care erau in multime au inceput sa creada in Hristos.A doua zi, cele doua femei si cei trei tineri au fost dusi in amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neincapator. In timpul patimirii pentru Hristos, Saturninus si Revocatus au fost atacati de un leopard si de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua si Felicitas, de o vaca salbatica. Saturus era grav ranit de un leopard care-i facuse o rana adanca, din care curgea mult sange, iar paganii strigau in delir: Mantuit, spalat; mantuit, spalat. Cu ultimele forte, Saturus, cel care primise botezul sangelui, a cerut soldatului Pudens sa-si scoata inelul din deget, pe care l-a inmuiat in sangele ranii sale, si pe care i l-a dat ca semn (al iubirii) si ca amintire a sangelui sau. Cruzimea si batjocura la care au fost supusi mucenicii nu au incetat decat in momentul in care au fost dusi in mijlocul amfiteatrului si li s-au taiat capetele. Cand a venit randul Perpetuei, calaul a ezitat sa faca gestul final, insa femeia i-a dus singura la gat mana tematoare.Toate aceste intamplari ale mucenicilor au fost adunate intr-o carte, Istoria suferintelor Perpetuei si ale Felicitei ( Passio Perpetuae et Felicitatis). Bazata pe insemnarile scrise ale Perpetuei, cat timp a fost intemnitata, si completata mai apoi de Tertulian (155-220), cartea ramane o marturie vie a dragostei fata de Mantuitorul Hristos.Sfintele Mucenite Perpetua si Felicitas sunt pomenite de Biserica noastra la 1 februarie. (articol de Raluca BRODNER, Ziarul Lumina, luni, 1 februarie 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1091

Id: 4357

Data: Feb 1, 2010

Imagine: