Prima zi a noului an şcolar, luni, 15 septembrie 2014, a fost întâmpinată cu emoţii de toţi cei prezenţi la festivitatea de deschidere a Liceului Tehnologic „Ion Nistor“ - Vicovu de Sus. Elevii, alături de părinţi şi cadre didactice, au participat la slujba de binecuvântare oficiată de pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector al Sectorului învăţământ religios din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de părintele protosinghel Teofan Popescu de la Mănăstirea Putna, ce a venit însoţit de doi diaconi, de pr. Gabiu Cheaburu de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Centru şi de cei trei preoţi slujitori de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Laura. La eveniment au mai fost prezenţi primarul oraşului Vicovu de Sus, domnul Gheorghe Schipor, reprezentantul Poliţiei oraşului, domnul insp. principal Adrian Ungurean, domnul plutonier Vasile Dabîca, reprezentantul jandarmeriei, reprezentanta unităţii de asistenţă medico-sociale a oraşului, doamna Manuela Moraru Mimor, reprezentanta CAR Învăţământ Fălticeni, doamna Ionela Galan.
Printre alte îndemnuri, directorul Liceului Tehnologic „Ion Nistor“, prof. Angelo-Cătălin Bărbuţă, împreună cu directorii adjuncţi Steluţa Pîslar şi Florin-Constantin Gheorghiţă au prezentat premiile primite de elevii vicoveni pentru diferitele activităţi desfăşurate în anul şcolar precedent, cât şi câteva statistici de început de an şcolar, urându-le tuturor mult succes pe drumul cunoaşterii.
„Atât Biserica, cât şi Şcoala au misiunea comună de a oferi copiilor şi tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi un mod de viaţă autentic“
După slujba de binecuvântare, pr. prof Gheorghe Hostiuc a ţinut un scurt cuvânt din partea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor: „Entuziasmul tinereţii şi dorinţa de a ajunge cât mai sus pe scările desăvârşirii creştine se cuvine să fie încununate de lucrarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, Cel care cunoaşte cel mai bine făptura Sa şi care poate răsădi în tinerele vlăstare duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, Cel care poate să deschidă mintea, cugetul şi mintea spre primirea învăţăturilor celor bune şi folositoare. Fiecare dascăl creştin are datoria sfântă de a cultiva şi modela sufletele elevilor înspre dragostea faţă de Dumnezeu, respectul faţă de aproapele, spre cinstirea valorilor şi tradiţiilor neamului nostru. De aceea, atât Biserica, cât şi Şcoala au misiunea comună de a oferi copiilor şi tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi un mod de viaţă autentic, ferit de vicii, de răutăţi de tot felul, într-un climat de pace şi bună înţelegere cu toţi oamenii. Împreună, suntem chemaţi, după spusele Mântuitorului, anume «unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu şi Eu sunt acolo, în mijlocul lor», la o comuniune şi împreună-lucrare, care sunt darul lui Dumnezeu faţă de lume“.
A urmat apoi cuvântul părintelui protosinghel Teofan Popescu de la Mănăstirea Putna, care a îndemnat la dragoste şi libertate sufletească, subliniind că răul poate să schimbe sensul acestor cuvinte, ce îşi găsesc sensul real numai în comuniune şi în legătură cu Dumnezeu.
Stareţul Putnei, prezent la slujba de sfinţire a cabinetului
După festivitatea de deschidere, a urmat slujba de sfinţire a noului cabinet de religie al instituţiei de învăţământ, ce a fost oficiată de părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, alături de toţi ceilalţi preoţi slujitori, în prezenţa elevilor şi a cadrelor didactice ale liceului. Părintele stareţ a ţinut să felicite pe toţi cei care au ajutat la finalizarea cabinetului de religie: „Cartea de religie, cartea morală, are un mesaj care te formează; sunt foarte multe lucruri în ziua de azi care te deformează, care nu-ţi dau un echilibru lăuntric şi care te duc pe o pantă greşită; de aceea mare lucru este să ai un tânăr echilibrat lângă tine, care ştie ce vrea, care merge pe calea cea bună. Societatea noastră are nevoie de o şcoală bine aşezată, de o şcoală echilibrată, de dascăli buni, conştienţi de mesajul pe care îl transmit elevilor“.
La finalul manifestărilor, părintele stareţ Melchisedec a dăruit cabinetului de religie 11 reviste „Cuvinte către tineri“ şi 3 cărţi „Trăiţi frumos şi în bucurie“, precum şi cărţi cu dialoguri între părinţii mănăstirii Putna şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului.
În anul şcolar 2014-2015, la Liceul Tehnologic „Ion Nistor“ Vicovu de Sus, judeţul Suceava, au fost înscrişi un număr de 2.272 elevi în 88 de clase, distribuite astfel: 4 clase la nivel preşcolar, 12 la nivel primar, 10 clase la nivel gimnazial, 45 la nivel liceal, 3 clase la nivel profesional, 4 clase de învăţământ „A doua şansă“ şi 10 clase de învăţământ cu frecvenţă redusă. (Prof. Alina Cornea)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 700
Id: 44064
Data: Sep 16, 2014
Imagine:
Evenimentul va începe la ora 10:30 cu descrierea Proiectului „Dragomirna“, iar apoi va avea loc o prezentare a arhitectului Alexandra Chiliman Juvara, membru Europa Nostra. Programul va continua cu prezentările „Restaurarea şi .....
Data: Sep 16, 2014
Proiectul a fost aprobat de comisia de evaluare germană şi s-a bucurat de participarea seniorului expert în economie socială şi medicală domnul Norbert Homann. În urma implementării proiectului, s-au găsit soluţii în vederea .....
Data: Sep 16, 2014
Copiii implicati în taberele de pictura pe sticla din Parohiile Gura Râului, Fântânele, Miercurea Sibiului si Apoldu de Jos au participat la sfârsitul .....
Data: Sep 17, 2014
Preoții din Protoieria Curtea de Argeș ce alcatuiesc Cercul Pastoral nr. VI, reprezentanți ai parohiilor: Șuici I, Șuici peste Râu, Ianculești, Carpeniș, Rudeni, Valea Calului, .....
Data: Sep 17, 2014
Gradinita „Sfântul Stelian” din municipiul Târgu Jiu, patronata de Arhiepiscopia Craiovei prin Asociatia Vasiliada, a fost inaugurata astazi, 17 septembrie 2014. .....
Data: Sep 17, 2014
Sarbatoarea Praznicului Înaltarii Sfintei Cruci, hramul Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II, a început înca de sâmbata seara cu slujba .....
Data: Sep 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).